În general, pînă acum, pagina noastră, a adolescenților a avut o tentă veselă, am vorbit mai în glumă, mai în serios, despre problemele noastre. Evenimentele din ultima vreme ne-au determinat să trecem la un subiect serios, trist și de actualitate. Știți cu toții despre cei trei copii care s-au sinucis. Toți am fost cutremurați de acestă serie de decizii extreme. Am avut dezbateri la școală pe această temă, am discutat noi între noi, au apărut fel de fel de zvonuri. Ideea e că așa ceva chiar nu poate fi trecut cu vederea și nici considerat o glumă. Ne întrebăm, încercăm să găsim cauze, să ne dăm cu părerea. Există oare un motiv îndeajuns de serios pentru care un copil de 12 ani să își ia viață? A cui este vina? Ce se poate face pentru a preveni acest lucru? Iată întrebările de pe buzele tuturor.
Există, oare motive suficient de serioase, care să-l determine pe un adolescent să se sinucidă? Adolescența e vîrsta confuziei, a îndoielilor, e timpul pentru găsirea identității. La acestă vîrstă orice necaz, cît de minor, ia amploare. E foarte greu să înțelegi ce a determinat un copil dintr-o familie bună, cu performanțe la școală, un copil care nu a creat probleme, să-și ducă la bun sfîrșit planul sinucigaș. Totuși, influențabili cum sînt, copiii și adolescenții, agresați de violența mass-mediei, de neglijența celor din jur sau cuprinși de diferite complexe pot recurege la gesturi disperate. A cui este vina? Părinții oare nu ar trebui să fie cei care să își cunoască copilul? Lipsa de comunicare, neglijența familiei, sentimentul de abandon pe care îl simte un copil cînd nu mai primește atenție îl pot face să se simtă fără rost. De asemena, diferite conflicte în familie, pot provoca răni psihice care traumatizează tînărul, iar acesta își poate însuși chiar și un sentiment de vină la adresa celor ce se întîmplă în jur.
În declarațiile celor care îi cunoșteau pe acești copii se regăsește mereu fraza: „era un copil cuminte, chiar prea cuminte”. Faptul că acești adolescenți erau introvertiți, că nu comunicau, că trăiau o stare de izolare ar fi trebuit să-i detemine pe cei din jurul lor să îi ajute, fie și cu un control psihologic. În România însă încă mai există anumite prejudecăți privitoare la acest aspect. Mulți sînt de părere că sinucigașii aveau un oarecare dezechilibru psihic „Pe de o parte, e vina familiei. Dar nu cred că ei erau pe deplin sănătoși. Sigur aveau oarecare deficiențe sau un dezechilibru, pentru că altfel nu ar fi recurs la așa ceva”, crede Andreea Schmidt, elevă în clasa a XII-a.
Zvonuri în legătură cu motivul sinuciderii au fost și vor mai fi multe. Că e vorba despre un eșec amoros, ba despre o sectă de pe Internet. Interesant este că toți cei trei băieți sinucigași erau pasionați de calculatoare. Nu vreau să iau în seamă zvonurile, deoarece nu pot fi argumente, dar dependența fața de computer, poate crea sau accentua o izolare, o ruptură de lumea din jur. Neadaptat, trăind într-o lume a lui, virtuală, adolescentul poate simți că nu are nici un rost în lumea adevărată. E o chestiune care depinde de caracter, dar și de anturaj. Nici teribilismul vîrstei nu este un lucru neglijabil. Este știut faptul că adolescenții încearcă să iasă în evidență, caută senzații tari, vor să fie mai „altfel”. În asemenea condiții pot face acte inconștiente. La o oră de religie, profesoară ne-a explicat că gesturile sinucigașe își pot găsi rădăcina în „lipsa de credință în familie. Apoi, este dublată de lipsa de comunicare. Atmosfera tensiontă din familie, stresul la care este supus un elev sau teribilismul vîrstei, chiar și influența unor anumite secte sau persoane poate provoca așa ceva”.
„M-aș sinucide dacă aș urî lumea în care trăiesc”
O scurtă incursiune printre colegii de liceu demonstrează că tinerii justifică în cele mai diverse moduri gestul sinucigaș. Iată ce cred ei despre tragediile petrecute în ultima vreme și, mai ales, despre motivele acestora.
Teodora Zglimbea, 17 ani: „În primul rînd cred că e vorba de educația primită în familie. Sînt părinți care nu știu să aibă grijă de copiii lor și nu știu să comunice, să fie prieteni cu ei. Un rol important îl are și societate, care poate nu îi acceptă așa cum sînt, societatea care nu le oferă perspective de viitor. Părerea mea este că și Biserica poartă o mare vină pentru că nu se implică îndeajuns în viața comunității. Dăcă m-aș sinucide, ce motiv aș avea? Cred că motivul pe care îl invocă majoritatea. Că nu mai am rost pe lumea, că nu are rost să trăiești, că mă urăște toată lumea și că eu urăsc lumea în care trăiesc”.
Hotubeț Laurențiu, 18 ani: „Nu sînt foarte informat, dar e clar că, atunci cînd un copil se sinucide, e vina părinților. Eu, de exemplu, nu aș face așa ceva. Doar, poate dacă aș ști că, mîine, o cometă lovește Pămîntul”.
Cristina Vrabie,18 ani: „Nu prea cred zvonul cu eșecul din dragoste, pentru că, la un copil de 14 ani, nu poate ca acesta să fie un motiv. Cred, însă, că poate fi influența unei secte, influența unui anumit grup, dar în primul rînd această violență cu care ne bombardează mass-media. Cred că aș avea motiv să fac acest pas în momentul în care m-aș simți abandonată de toți cei din jur”.
Andrea Romedeea,18 ani: „Probabil că au fost deteminați de probleme în familie. Se poate ca familia să îi fi neglijat. Sînt unii părinții care uită că, pe lîngă mîncare, bani, confort, un copil mai are nevoie și de dragoste și atenție. Eu nu cred că aș avea curajul să renunț la viață. Poate dacă aș fi prea disperată, dacă ar fi ceva care să mă demoralizeze total, să mă afecteze atît de tare, încît să recurg la așa ceva”.
Pelmuș Bogdan, 18 ani: „Există mai multe posibilități. Poate au făcut ceva de care au fost dezamăgiți profund. Sau, poate, nu erau înțeleși și vroiau să tragă un semnal de alarmă, dar au ajuns să îl tragă de tot. Dacă m-aș sinucide și de ce? În primul rînd, am un nivel de gîndire care îmi permite să fiu destul de conștient că nu sînt prea multe lucruri care să nu poată fi rezolvate și pentru care să faci asta. Cred, însă, că depinde și de caracterul fiecăruia. Poate că în condiții vitrege, cînd ar fi o chestie amplificată de o stare depresivă, m-aș gîndi poate. Sau, într-o atmosferă eroică, să spun, cînd aș fi forțat de situație să aleg între mine și altcineva, poate doar atunci”.
Există atîtea păreri, atîția de poate, atîtea ipoteze. Un lucru însă e cert. Este înfricoșător să te gîndești că fratele tău, colegul sau pritenul tău ar putea să își ia viața. Cum putem preveni acest fenomen? Societatea, familia, Biserica, lumea, toți trebuie să se gîndească la asta.Toți trebuie să luăm atitudine, să identificăm soluții, să nu ne încîlcim în propriile noastre temeri și complexe. Trebuie să ne pese! (Roxana ȘMIL)
Lasă un răspuns