• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Economie / Tranzacție șoc! Cătălin Grigoriu a vândut Comfert pentru aproape 20 milioane de euro. Ce se întâmplă cu Pambac?

Tranzacție șoc! Cătălin Grigoriu a vândut Comfert pentru aproape 20 milioane de euro. Ce se întâmplă cu Pambac?

Ziarul de Bacau 28 iulie 2015 4 comentarii

LikeShare

Grupul irlandez Origin Enterprises va prelua compania Redoxim, din Timişoara, pentru 35 milioane euro, şi Comfert, din Bacău, pentru 19,4 milioane euro, cei doi distribuitori de îngrăşăminte, produse fitosanitare şi seminţe având anul trecut venituri cumulate de 685 milioane lei (155 milioane euro), anunță Ziarul Financiar. Origin are în prezent operaţiuni în Marea Britanie, Polonia şi Ucraina.

Redoxim, cu sediul în Timişoara, a fost înfiinţată în 1991 şi este un furnizor de produse şi servicii pentru fermieri. Compania are 190 de angajaţi şi aproximativ 2.000 de clienţi printr-o reţea de distribuţie de 55 de unităţi de retail.

Origin va prelua integral Redoxim pentru 35 de milioane de euro.

Comfert SRL, cu sediul în Bacău, a fost înfiinţată în 1998 şi furnizează servicii similare Redoxim. Compania, cu 180 de angajaţi, are aproximativ 1.900 de clienţi.

Tranzacţia vizând Comfert prevede plata de către Origin a 19,4 milioane de euro, la care s-ar putea adăuga o sumă suplimentară, condiţionată de atingerea unor ţinte de profit pe parcursul unei perioade de cinci ani de la finalizarea preluării. Tranzacţia trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, inclusiv obţinerea avizului Consiliului Concurenţei. Termenul estimat pentru finalizare este luna octombrie.

Veniturile şi profitul înainte de elemente nerecurente s-au situat anul trecut la 447,2 milioane de lei (100,6 milioane de euro), respectiv 14,4 milioane de lei (3,2 milioane de euro).

„Nu există planuri de concedieri”, declară Cătălin Grigoriu

Catalin Grigoriu
Catalin Grigoriu, director general

Cătălin Grigoriu, fostul acționar majoritar, a confirmat, pentru Ziarul de Bacău, tranzacția. „Da, ieri s-a semnat un contract ferm de vânzare către compania Origin Enterprise. Practic, pentru Comfert este un pas uriaș înainte, atât în relația cu partenerii de afaceri, cât și pentru angajați. Sper ca prin noua gamă de produse, să contribuim la creșterea producției la hectar”, a spus Cătălin Grigoriu. El va rămâne director general cel puțin încă 5 ani.

„Nu avem planuri de concedieri, ci de angajări și dezvoltare. Sub umbrela Origin, vom deveni numărul 1”, a  precizat Cătălin Grigoriu.

Pambac nu a fost vândut odată cu Comfert

Tranzacția prin care compania irlandeză a cumpărat Comfert SRL nu vizează și Pambac SA, deoarece acțiunile deținute de Comfert SRL la Pambac SA sunt transferate unei alte firme controlate de Cătălin Grigoriu, numită Comfert Agricultura SRL. „Rămân proprietarul Pambac, nu se schimbă nimic”, a declarat Cătălin Grigoriu, pentru Ziarul de Bacău.

Cine este Origin

Principalii acţionari ai Origin sunt compania elveţiană Arytza, activă în sectorul alimentar, cu 29% din acţiuni. Arytza are operaţiuni în America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Australia şi Noua Zeelandă.

Al doilea acţionar după participaţia deţinută este compania canadiană de investiţii Mawer Investment Management, cu 14%. Mawer are în administrare active de aproximativ 30 de miliarde de dolari.

LikeShare

Din categoria: Economie, Top Story Etichete: Catalin Grigoriu, Comfert, Comfert Agricultura, Origin Enterprise, Pambac

Reader Interactions

Comentarii

  1. ei na a zis

    29 iulie 2015 la ora 2:23 pm

    Grigoriule , vezi ca se vede coada , fale mai scurte dele dracu.

    Răspunde
  2. MARIAN a zis

    30 iulie 2015 la ora 4:31 pm

    se vede ca nu ai muncit tu ptr.bani,acum un an te dadeai mare manager scolit in occident,sau ma insel?vai de tine renunti ,e greu mai greu ca la bamboo?

    Răspunde
  3. Bratan a zis

    31 iulie 2015 la ora 12:25 am

    Unde sa duca risipa pe care au dus-o in piata decat la profit minim.A vandut pt. ca se alegea praful in doi ani de zile .

    Răspunde
  4. Bratan a zis

    31 iulie 2015 la ora 12:26 am

    Huo!Sa-l dea afara pe Stoian!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • fairy la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Adrian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • SEPTEP la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău