• universitarul ieșean Ioan Ibănescu va primi doar 30% din banii cuveniți pentru munca prestată
Cazul „Ferdinand” pare să-și fi găsit, ieri, finalul, după ce Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) a decis sancțiunile ce vor aplicate profesoarelor Gabriela Melinte și Lorena Nițu, cele două supraveghetoare de la clasa în care a dat examen Simona Ciuche și universitarului ieșean Ion Ibănescu, președintele de atunci al comisiei de examen. Amintim că proba scrisă de limba română a bacalureatului s-a transformat, la Colegiul Național „Ferdinand I”, într-un adevărat coșmar pentru circa 90 de candidați, cărora președintele Ibănescu le-a anulat tezele pentru un motiv care nu se regăsește în nici un regulament de profil. Colac peste pupăză, la finalul probei s-a observat că lucrarea Simonei Ciuche a dispărut, motiv pentru care ISJ a demarat, imediat, o anchetă, ale cărei rezultate au fost hotărîte ieri. „Profesoarele Melinte și Nițu au fost sancționate conform articolului 116, litera „d” din Statutul cadrelor didactice, coroborat cu articolul 53, aliniatul doi din Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat. Ele nu vor mai avea dreptul, timp de trei ani, să se înscrie la examenul de obținerea gradelor didactice sau pentru ocuparea vreunei funcții. În același timp, ele nu vor putea participa, ca supraveghetor sau profesor corector la examenul de bacalaureat. Totodată, profesorul Ibănescu va primi doar 30% din suma cuvenită pentru munca depusă ca președinte de comisie în timpul probelor orale și a probei scrise de limba română”, ne-a declarat inspectorul general Ghiorghi Iorga.
Ieri a expirat și perioada de depunere a contestațiilor la Bac. Numărul total al acestora este, conform inspectorului general adjunct Ana Marchiș, președintele Comisiei județene de contestații, de 672, cele mai multe – 272, respetiv 227 – fiind depuse la limba română și matematică. De remarcat că notele obținute la română de către candidații de la „Ferdinand” au dus la formularea de către elevii de la acest liceu a 40 de contestații. Adică mai puțin de jumătate dintre elevii care s-au trezit cu teza anulată s-au declarat nemulțumiți de notele primite. Rezultatele finale ale „maturității” vor fi cunoscute în cursul zilei de joi. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns