Polițiștii din cadrul Poliției orașului Comănești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, au probat activitatea infracțională a 3 persoane cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.
Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 05/06 decembrie, 3 bărbați de 19, 34 și 35 de ani, toți din orașul Comănești, ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de lei, dintr-un apartament din localitate. De asemenea, în aceeași noapte, cei în cauză ar fi forțat intrarea într-o societate comercială.
Pe 07 decembrie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție emis de Judecătoria Moinești, la domiciliul bărbatului de 35 de ani, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mijloace materiale de probă.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză, pentru 24 de ore și l-au introdus în arestul I.P.J. Bacău. Ulterior, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Pe 09 decembrie, polițiștii i-au depistat și reținut pentru 24 de ore și pe ceilalți 2 bănuiți de 19 și 34 de ani, iar instanța de judecată a dispus azi, 10 decembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.
Lasă un răspuns