• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Dosar / Trei suspecţi de trafic de minori, viol şi proxenetism au fost reţinuţi de procurorii DIICOT

Trei suspecţi de trafic de minori, viol şi proxenetism au fost reţinuţi de procurorii DIICOT

Ziarul de Bacau 20 septembrie 2019 Un comentariu

LikeShare

Procurorii DIICOT Bacău au dispus reţinerea a trei persoane care sunt suspecte de comiterea infracţiunilor de trafic de minori, viol, proxenetism şi exploatarea cerşetoriei.

perchezitii diicot
Percheziții DIICOT – foto arhivă

Anchetatorii susţin că în seara zilei de 14 august 2017, un bărbat în vârstă de 33 ani a acostat o minoră în vârstă de 11 ani la acea vreme, care fugise din Complexul de Servicii Sociale Paşcani şi a determinat-o să consume băuturi alcoolice. Ulterior i-a făcut promisiuni romantice şi a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta.

Urmare a consumului de băuturi alcoolice, minora şi-a pierdut cunoştinţa şi şi-a revenit abia a doua zi dimineaţă, când a acceptat propunerea bărbatului de a se urca într-un tren care urma să îi ducă până în municipiul Bacău. Ajunsă la destinaţie, fata a fost condusă în zona Autogării, acolo unde mai multe persoane fără locuinţă amenajaseră un adăpost într-un complex de clădiri abandonate, aflate în stare de ruină.

Minora le-a povestit procurorilor că bărbatul a constrâns-o la raporturi sexuale şi a obligat-o, de asemenea, ca în timpul zilei să cerşească în apropierea a două supermarketuri din zona autogării iar seara, să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi pe care acesta i-a racolat.

„Minora s-a aflat în compania inculpatului circa două săptămâni, timp în care acesta a dus-o în mai multe locuri de pe raza municipiului Bacău, frecventate de persoanele fără adăpost. În toată această perioadă, inculpatul i-a administrat, în repetate rânduri, corecţii fizice pe care victima le-a descris în termeni ce exprimă o intensitate deosebită şi care, erau în esenţă, cauzate de insuficienţa sumelor de bani obţinute din cerşetorie. Ulterior, minora a reuşit să scape de sub supravegherea inculpatului şi a revenit pe raza municipiului Bacău, unde a cunoscut o minoră, în vârstă de 14 ani la acea dată, şi pe concubinul acesteia, inculpatul D. I., în vârstă de 20 ani. Cei doi i-au propus să îi însoţească până în municipiul Roman, la locuinţa inculpatului D. I , transportând-o cu un autoturism spre această destinaţie. În perioada următoare minora a fost determinată să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi, de fiecare dată fiind însoţită de către minora în vârstă de 14 ani şi de către o altă persoană de sex feminin”, au precizat procurorii DIICOT.

Cele două, la rândul lor practicante ale prostituţiei, aveau rolul de a o supraveghea direct pe minoră, discutau cu clienţii interesaţi de serviciile acesteia şi încasau în avans sumele de bani plătite de aceştia, care ajungeau la bărbatul din Roman. În septembrie 2017, un echipaj de jandarmi a depistat-o pe minora de 11 ani în timp ce încerca să atragă persoane de sex masculin cu care să întreţină relaţii sexuale contra cost, pe şoseaua de centură a municipiului Roman, în apropierea unei fabrici de pâine. Fata le-a spus jandarmilor numele şi vârsta iar aceştia au constatat că figurează în bazele de date administrate de Ministerul Afacerilor Interne ca „minor dispărut”.

„Investigaţiile efectuate în cursul urmăririi penale au relevat faptul că în cursul anului 2017 şi până în luna martie a anului 2018, inculpatul D. I. a determinat-o pe minora în vârstă de 14 ani, cu care întreţinea o relaţie de concubinaj, să practice prostituţia în folosul său, obţinând în mod curent sume de bani rezultate din activităţile desfăşurate de aceasta. După ce, în luna martie 2018, minora ajunsă la vârsta de 15 ani a dat naştere unui copil, inculpatul a determinat-o să recurgă la practicarea cerşetoriei. Din acel moment şi până în prezent, minora a apelat în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material, inculpatul beneficiind în mod curent de foloasele patrimoniale rezultate de pe urma acestor activităţi”, au menţionat procurorii în comunicatul de presă.

În iulie 2018, minora de 15 ani a fost depistată în parcarea unui supermarket din municipiul Roman, în timp ce cerşea. Mama acesteia le-a spus anchetatorilor că fiica sa a fugit de acasă în primăvara anului 2017, pe când avea doar 14 ani şi a avut o relaţie de concubinaj cu inculpatul în vârstă de 20 ani. Din probele administrate de procurori a reieşit că un alt treilea bărbat a recrutat, în anul 2017, o minoră în vârstă de 17 ani şi, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care aceasta se afla, a dus-o în Bacău, unde a obligat-o să cerşească şi să se prostitueze.

,,Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul o obliga pe persoana vătămată să cerşească, fiind nevoită să suporte agresiuni fizice extrem de dure. În legătură cu circumstanţele în care inculpatul L. C. a recrutat-o pe minoră, s-a reţinut faptul că în cursul lunii mai 2017, atunci când persoana vătămată în vârstă de 17 ani era încă beneficiara unei măsuri de protecţie, aflându-se în zona gării Iaşi Nord, sub influenţa vaporilor de prenandez, l-a întâlnit pe inculpat, care i-a făcut promisiuni romantice şi mai apoi a convins-o să-l însoţească în municipiul Bacău. Din acel moment, s-a aflat sub autoritatea inculpatului până în luna februarie 2018, când a reuşit să fugă iar ulterior, la data de 4.03.2018, acesta a fost arestat preventiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie”, susţin procurorii.

Cei trei inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. (Sursa: AGERPRES)

LikeShare

Din categoria: Dosar Etichete: proxenetism, trafic de minori, viol

Reader Interactions

Comentarii

  1. Felicia a zis

    21 septembrie 2019 la ora 9:20 pm

    Foarte bine…dar am doua nelămuriri: de ce a durat 2 ani si cam
    ciudat ca a ajuns diicot sa se ocupe de aurolaci.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Adrian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • SEPTEP la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău