Tribunalul Bacău a admis azi contestația lui Cristian Ghingheș față de decizia Biroului Electoral de Circumscripție de respingere a candidaturii. La finele săptămânii trecute, BEC l-a scos din cursă pe tânărul candidat independent, sub pretextul că peste 40% dintre semnăturile de susținere ar fi de la morți sau persoane inventate ori cu alt domiciliu.
„După o ultimă săptămână absolut nebună, plină de suspans, decizii aberante, contestații și apeluri depuse și judecate în zilele pascale, azi Tribunalul Bacău a decis: am dreptul de a candida pentru Primăria și Consiliul Local Bacău. Vă mulțumesc tuturor celor peste 2.300 de persoane care ați semnat pentru susținerea candidaturilor mele, dar și celor care în aceste zile m-ați încurajat, mi-ați dat mesaje și până la urmă puterea de a nu ceda în fața unui sistem care opune rezistență la schimbare! Nu în ultimul rând, sunt recunoscător justiției pentru că a făcut dreptate! Deciziile sunt definitive și comunicate de îndată Biroului Electoral Municipal”, a consemnat Cristian Ghingheș, pe contul său de Facebook.
Cristian Ghingheș candidează independent pentru postul de primar al Bacăului și de consilier local.
zetul a zis
justitia…ultima frontiera…bravo tie si te voi vota pentru ca esti devotat credintei tale!
laura a zis
Are tupeu acest tanar, dar nu i politica de el. Ce ar putea face el, nu are nici o sansa. Nici cea mai mica. Un copil tupeist si atat.
Mihaela a zis
Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la realizarea dorintei tale. Paolo Coelho – Alchimistul
Mihaela a zis
”Copiii” sa stea în banca lor? Și sa ia aminte de la ”cei mai mari? ”… daca toy ăsta e principiul după care vor vota băcăuanii. . E vai de noi.. 🙁
Gabi a zis
Bravo lui, despre asta este vorba pana la urma.
„Un caine care se curenteaza, nu va calca a doua oara in acel loc”, tinerii il vor urma, daca celorlalti le este bine atunci sa voteze in continuare asa cum au votat pana acum.
Ekaterina a zis
Este tanar ,perseverent dar noua ne trebuie un primar care sa se „bata”pt. Bacau,sa recupereze timpul si banii irosoti de predecesori.
iulia a zis
domnisoara din poza e de la TSD 😛
Cetatean Bacauan a zis
Este prea crud pentru o asa functie…