La Prefectura Bacau a avut loc ieri o conferinta de presa in care s-a prezentat stadiul organizarii alegerilor locale, turul doi si masurile de paza ce se vor lua. Bacauanii vor trebui sa isi aleaga primari in 53 de localitati, pentru care s-au organizat 364 sectii de votare. In 17 sectii, unde sint arondati peste 2.000 de alegatori, s-a dispus suplimentarea numarului de cabine de vot. „Indiferent de culoarea politica, se va aplica legea cu fermitate, pentru a nu ne confrunta cu situatii similare celei de la Stefanesti. Daca va fi necesar, va fi suplimentat numarul fortelor de ordine”, a declarat prefectul Claudiu Serban. Comisarul sef Stefan Alexa, seful Inspectoratului Judetean de Politie, a prezentat masurile ce se vor lua, organizate pe patru paliere: paza sectiilor de votare, de pe 14 iunie, ora 15.00, asigurata cu 279 de politisti, 162 de jandarmi si 40 de politisti comunitari, ordinea si linistea publica, mentinuta de peste 300 de politisti, pe 14 si 15 iunie, echipe de interventie mobile – 11 echipe se vor deplasa in diferitele locuri din judet in care se vor semnala probleme si monitorizare, realziata in zilele de 14 si 15 iunie de echipe de control care ii vor superviza si verifica pe politistii deja aflati in posturi la paza sectiilor de votare. „Duminica este si sarbatoarea Rusaliilor si de aceea in zonele in care se serbeaza hramul vor fi echipaje de mentinere a ordinii publice suplimentare, cum este cazul catedralei din Onesti sau in comuna Asau”, a spus comisarul sef Alexa. El a atras atentia si asupra consumului de alcool si comercializarii acestuia pe o raza de 500 metri in jurul sectiilor de votare, care se sanctioneaza cu amenda intre 1.100 si 1.500 de lei. In paralel, pompierii verifica sectiile de votare pentru ca acestea sa nu prezinte risc de producere a unor incendii.
870.000 de lei pentru alegeri
Pentru organizarea alegerilor locale din acest an, judetului nostru i s-a alocat suma de 870.000 de lei, din care, pina acum, s-au cheltuit 525.000 de lei. Pe tiparirea buletinelor de vot, pentru ambele tururi de scrutin, s-au cheltuit 391.000 de lei, iar pentru procurarea celor 65 de tone de hirtie, necesare buletinelor de vot, s-au cheltuit peste 130.000 de lei. Cheltuielile au mai inclus stampilele cu mentiunea „VOTAT”, in numar de 2.800, timbrele autocolante, in numar de 576.000, tusiere, tus si alte materiale. „La finalul alegerilor, vom trage linie la toate aceste cheltuieli, care vor fi date publicitatii”, a spus si subprefectul Gheorghe Hura.
Lasă un răspuns