Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR 1903, una dintre cele mai vechi organizații ale patronatelor din țara noastră și din lume împlinește 110 ani. Pe 27 ianuarie 1903, o reuniune a industriașilor români a pus bazele organizației, pentru ca pe 15 martie a aceluiași an Uniunea să aibă deja statut și organe de conducere. Statutul, considerat un adevărat monument de drept corporatist, guvernează și astăzi activitatea UGIR-1903, cu actualizările inerente trecerii timpului.
Ea a organizat, periodic, acțiuni de protest la adresa guvernanților, a lansat conceptul dezvoltării sectoriale, a organizat Creditului românesc și a contribuit la unificarea mișcării patronale din România. „În 1923 – spune președintele filialei Bacău a acestui patronat, Marin Mironeasa -, UGIR a dezbătut proiectul Codului Muncii, crearea Camerelor Industriale, înființarea unei industrii de materii prime competitive și stimularea investițiilor străine, iar în 1927 stabilizarea leului, proiectul de lege pentru încurajararea construcțiilor de locuințe, impozitele asupra industriei și înființarea de zone libere. Asemenea acțiuni au continuat. În 1947, UGIR s-a opus naționalizărilor preconizate de guvern și a propus un program de relansare economică a României. Un an mai târziu a și fost, însă, dizolvată și i s-a confiscat patrimoniul.” Abia în 1993 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară de reluare a activității UGIR prin UGIR-1903.
UGIR-1903 s-a dezvoltat ca organizație de promovare și reprezentare a intereselor patronale în relația tripartită, în Consiliul Economico și Social și structurile de dialog social la nivel local și național, ca suport de afaceri și furnizor de servicii complexe pentru membrii săi și ca organizație de reprezentare internațională a intereselor patronatului și capitalului autohton. (Petru DONE)
Lasă un răspuns