In ultimele zile, in mai multe zone din tara a nins, iar temperaturile au scazut foarte mult, sub zero grade, o situatie atipica pentru aceasta perioada a anului. Gabriela Bancila, meteorolog la Administratia Nationala de Meteorologie, a declarat pentru HotNews.ro ca aceste fenomene meteo nu sunt normale pentru aceasta perioada, avand o rata de aparitie foarte rara, ultimul de acest gen avand loc in urma cu 20 de ani, in 1996.
„Nu sunt fenomene si temperaturi normale pentru aceasta perioada. Sunt fenomene deosebite pentru perioada pe care o traversam, evenimente pe care nu le putem numi singulare, pentru ca de-a lungul timpului au mai fost, ci evenimente care au o rata de aparitie foarte rara, evenimente care se pot produce o data la 20 de ani sau mai mult de 20 de ani. Un episod similar s-a produs in anul 1996. Este vorba despre amploarea acestui eveniment, amploarea lui ca distributie spatiala si ca distributie in timp. Au mai fost evenimente din 1996 pana acum, dar cu un impact pe o suprafata mai restransa si intr-un interval de timp mai scurt. Noi, ANM, informam si avertizam asupra acestui eveniment inca de alaltaieri. Suntem la a treia zi consecutiva de actiune a acestui front atmosferic peste tara noastra. Au fost afectate toate regiunile. Despre precipitatii sub forma de ninsoare am vorbit la inceput in zona Mehedinti, zonele de munte, zonele submontane, iar acum s-a mutat pe partea de Est a Romaniei. Temperaturile scazute pe care le asteptam sambata dimineata nu se vor inregistra intr-o singura regiune. Vor fi in majoritatea zonelor”, a explicat aceasta.
Ce cauzeaza acest fenomen?
„Tot acest episod reprezinta o situatie tipica de viscol sau de episod de vreme severa in anotimpul rece. Adica, pe de o parte avem o masa de aer rece transportata catre tara noastra de un anticiclon, in general de provenienta eurasiatica, dinspre Siberia, si pe de alta parte actiunea unui ciclon mediteranean. Aceste doua formatiuni s-au intalnit deasupra teritoriului Romaniei. Ciclonul vine din Mediterana, deci are umezeala. El transporta un aer mai cald si umed. Pe de alta parte transportul de aer rece asigurat de campul de presiune ridicata face ca precipitatiile sa ajunga in forma solida la nivelul solului. Cand actiunea ciclonului mediteranean se termina, se instaleaza masa de aer rece adusa de anticiclonul despre care va vorbeam. In conditiile in care la mijlocul zilei, cerul este acoperit de nori, peste tara este o masa de aer rece, temperatura nu are cum sa creasca si noptile nu sunt atat de racoroase. Diferenta dintre temperatura de noapte si zi nu este foarte mare. In schimb, sambata dimineata, cand este asteptatata cea mai rece dimineata, nu numai in Bucuresti, in cea mai mare parte a tarii, cerul va fi lipsit de nori, asta inseamna o racire nocturna foarte intensa. Temperaturile atunci vor cobora sub pragul de inghet in majoritatea regiunilor, iar in zonele depresionare se vor situa la pragul gerului, adica – 10 grade”, a explicat Gabriela Bancila, meteorolog Agentia Nationala de Meteorologie.
sursa – Hotnews.ro
Daniela a zis
In anul 1996 a nins pe 26 Aprilie acum 21 de ani