UPDATE 20:15: CRAB anunță că pentru remedierea avariei pe conducta de aducțiune Valea Uzului – Bacău (zona Dărmănești), cu diametrul de 1000 mm, este necesară golirea conductei din zona avariei (aproximativ 15 km), proces început la orele 12.00, cu termen estimat de finalizare la orele 22.00.
„După golirea conductei, echipele CRAB vor acționa în vederea identificării și remedierii în regim de urgență a defecțiunii”, anunță compania de apă.
Programul de furnizare a apei potabile pentru duminică, 15 iulie 2018, va fi între orele 06.00-08.00 și 17.00-20.00.
CRAB mai precizează că va reveni cu amănunte imediat se se vor finaliza săpăturile.
UPDATE 17:30: Potrivit unor surse din Compania Regională de Apă Bacău (CRAB), băcăuanii vor avea de așteptat 72 de ore (3 zile) până la reluarea furnizării apei potabile în oraș. Termenul include golirea conductei, repararea segmentului defect și apoi umplerea instalației.
UPDATE 14:20: Vă prezentăm primele fotografii de la locul avariei, în zona gării Dărmănești, județul Bacău.
UPDATE 12:40: Avaria a fost localizată în zona gării din Dărmănești.
UPDATE 12:25: Contactat de Ziarul de Bacău, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a precizat că a convocat deja Comitetul pentru Situații de Urgență. De asemenea, a fost convocat în ședință extraordinară și Consiliul Local Bacău, pentru a se aloca resurse necesare distribuirii de apă la populație. Deja, se scot rezervele din magazii.
Primarul Cosmin Necula a mai declarat că echipele CRAB sunt pe teren, să evalueze situația, iar cel mai probabil este vorba despre tronsonul dintre Dărmănești și Moinești, unde conducta este instalată recent. Zona a fost vizată în ultimul timp de ploi abundente și inundații.
Problema de fond, alimentarea orașului Bacău în timpul avariilor la aducțiunea de la Valea Uzului, se va rezolva odată cu construirea Rezervei de Apă, proiect aflat în stadiu avansat. Valoarea estimată este de peste 19 milioane de lei, fără TVA. Fondurile au fost alocate de la Compania Națională de Investiții și de la bugetul local. Licitația s-a organizat, iar primarul Necula a precizat că săptămâna viitoare se va anunța câștigătorul.
Stirea inițială:
O nouă avarie lovește Bacăul. Directoarea CRAB Bacău, Nina Chiper a declarat că „Este o avarie în zona Dărmănești. Abia acum ne ducem să vedem exact cu ce ne confruntăm. Cu siguranță apa va fi oprită în Bacău, dar vom avea program de furnizare între orele 17.00 – 20.00. Vom da detalii imediat ce vom ști mai multe”, a spus directoarea CRAB.
Vom reveni!
Ion a zis
Era de asteptat!! Nicio luna fara o problema, niciun trimestru fara o avarie!!!
Ce se aude cu asa zisa licitatie pentru rezerva de apa?
Nimic.
Se ocupa cineva de PROBLEMELE orasului????
Pe cine sa trezim din nesimtire?
Nimeni.
unu a zis
Primarul „feisbuc”, aka Piți!
ana a zis
altu care nu stie pe ce lume traieste…ce treaba are primaru cu teava de la darmanesti?! cati neuroni ai in cap?
unu a zis
A fistvraspuns la intrebarea omului de lai sus”cine se ocupa…”Nu am zis ca e vina primarului.Ai nota doi,stai jos!
NHONJHOJSanchi a zis
Sefeuleeeee!!! Primaru’ are treaba cu investiriile utile populatiei! Printre care, una vitala: APA si infrastructura pentru alimentare cu apa!
Vali a zis
Estit un incompetent și îmi pare RAU că te-am votat
La
Nicoleta a zis
Cel mai slab primar pe care l-a avut Bacăul vreodată! Faceți un bine acestui oraș și dati-vă DEMISIA!!!!Aveți de gând sa tăiați bălăriile din oraș? E plin de iarbă și buruieni necosite peste tot! Zilele trecute a ieșit o șopârla din ele chiar în fata mea!Ce așteptați? Sa ne mănânce bălaurii???Plecati acasă !Va bateți joc de acest oraș și de locuitării săi!
unu a zis
Mi-ai luat vorba din gura,Nolicoleta!Adevar graiesti!!
Sacra a zis
Pe Martir Horia e o iarba pana la genunchi ?? ieri m-am dus pe o carare sa arunc gunoiul , si ce sa vezi m-a piscat ceva de picior….. ?halal de primar…..
Lenuta a zis
Subscriu,cel mai negospodar primar din cati a avut Bacaul vreodata.Regret votul ce i l-am dat.Balarii nu numai la periferie,ci si-n centrul orasului.
adriana a zis
Sunt de acord ca şi primarul este vinovat (dar conducta a fost construita in vremea altui primar şi au venit multi altii dupa aia) dar de ce nu va luati de CRAB BACAU care a executat lucrarea de alimentare cu apă de la Poiana Uzului? ati avut vreodata curiozitatea sa vedeti ce căsoaie au directorii (şi copiii lor) care s-au perindat la conducerea CRAB-ului şi a celui care a efectuat lucrarea din fonduri europene? Stiti oare pe unde au ajuns fondurile? In niciun caz în conducta de apă…..s-au dus pe „apa sâmbetei”
AlinaA a zis
Ar fi trebuit sa va ganditi mai bine insinte sa votwti ;). Totusi peste cate zile vine apa?
alkxzs a zis
primarul AVARIE!!!!!
Simion a zis
DNA sa verifice banii care sau dus pe studiu de mediu si traseul indicat de. Firma care a făcut asta
Si banii recuperați cu despăgubiri ptr disconfortul populației….primăria e mai mult partea vătămată.
Toți dau vina pe ea
Ar trebui sa facă ceva…..mult disconfort strica la campania viitoare
Ion a zis
De ce dureaza atat de nepermis de mult sa fie numit un castigator al licitatiei?
Ca sa nu mai spun cat timp va dura lucrarea respectiva…ani de zile probabil.
DPRK a zis
din cauza legislatiei prost facute ioane!
KRPD a zis
DPRK-ule!!! In Bacau nu s-a auzit inca de situatii de criza? Sau de situatii de extrema uregenta? Incompetenta si reaua credinta de-a lungul anilor ne-au adus aici, in pragul unor epidemii!!!
DPRK a zis
nu, nu, eu i-am zis lui ion de ce licitatiile dureaza atat de mult, si i-am raspuns corect din cauza legislatiei. sa nu uitam cat de mult dureaza perioada depunerii ofertelor, perioada studierii ofertelor, licitatia propriu-zisa, contestatii, si ciclul se repeta. stim foarte bine cum stau licitatiile publice
Sandu a zis
Legislatie prost facuta de…….
sch a zis
Domnule primar. Domnilor care va ocupati de Bacau. Va asteptam „cu drag” sa ne vedem in campania electorala. NOI NU UITAM NECAZURILE PRIN CARE TRECEM.
Si inca o intrebare fara raspuns: cam ce fac echipele CRAB, in frunte cu directoratul, intre 2 avarii? De ce nu fac revizii si remedieri de probleme inainte ca ele sa apara? Poate pt ca sunt niste lipitori ce sug din banii nostri si stau bine mersi in fotolii calde.
Ionel a zis
Pai probabil profitul crab se duce pe cotizatii la partid…
Sarca a zis
Asa se intampla tot timpul pe timp de vara…???? Zici ca bagi si tu o masina de spalat , si vezi ca nu si-a dus programul pana la capat…ce sa vezi se ia apa !!! ??
?
Alexandrescu a zis
Va injurati si vă sicanati între voi,mai,mai mariiBacaului,si va bateti joc de bacauani.
Alexis a zis
Hai, cereti vă acasa incompetentilor!
anna a zis
daca nu ati facut treburile la timp, de acum multi ani, va laudati degeaba ca distribuiti tone de apa, ca nu e nimeni SACAGIU, sa care la infinit bidoane pentru toate cele ce tin de consumul zilnic al unei familii….sleahta de incompetenti ce sunteti…
Adrian a zis
Mare greseala am facut ca am ales asemenea om sa ne fie primar …nu face mai nimic …apa se opreste cand te astepti mai putin ….strazile sunt ca dupa bombardament …adevarate cratere …impozitele se iau la inceput de an si rezultate ioc…votati la fel si data viitoare ca va fi din ce in ce mai prost
Lenuta a zis
CUM NU FACE NIMIC?A INCEPUT DE ACUM O LUNA LUCRARI IN ZONA MARTIRILOR,N.VODA,ARDEALULUI,AU SCRIJELIT ASFALTUL,L-A DEPOZITAT PE STRADA OCUPAND LOCURILE DE PARCARE,AU LASAT SI UTILAJELE…..SI DUSI AU FOST.CE FACETI D-LE PRIMAR,ASA FACEAU CEI DE DINAINTEA DVS?!!
Patrioata a zis
Vara asta pot sa jur că va mai fi oprită apa de încă minim 2 ori, ca și celelalte două veri…
Cât despre programul de furnizare intre 5 și 8, nu știu de alții, dar la mine știu sigur că nu va fi, cel mult cate o ora sau poate nici aia. Niciodată nu mi-a venit apa când s-a spus…. Oricum nu mai zic nimic că a devenit deja o tradiție-n Bacău oprirea apei. Avarii, avarii peste avarii, ceva normal aici…
Gabriel a zis
Constat, cu deosebită stupoare, evident, că la Bacău s-a răsturnat, căruţa cu… avarii. Pe timpul lu Ceaşcă erau chipurile revizii ce durau o lună şi chiar mai bine, iar pe timpul ăsta al nostru, – puzderia de avarii. Halal stare de lucruri, n-am ce zice!
Jean ion a zis
Cel mai bine ar fi sa se lipeasca de vrancea si sa fie un singur judet condus de vrancea. Nu de alta dar, cei din vrancea au si alimentari cu apa si canalizari si sisteme de irigatii. Au inceput lucrarile in valoare de 225 milioane de euro – apa+canalizare. Cum cei de acolo pot????
Maricica a zis
Acolo nu se fura ca la Bacau,probabil. La noi se vede de pe luna ca niste mafioti fura de sting si lasa judetul si orasul sarac lipit.Nu se gandesc idiotii ca intr-o zi nu vor mai avea ce sa conduca fiindca va fi totul o paragina.Si asa este deja acest judet.
Sanchi a zis
Sa ne fereasca Dumnezeu de o calamitate sau un razboi! Daca pe timp de pace si pe vremuri in care sunt bani la buget, apar asemenea probleme, pai pe vreme de razboi va trebui sa bem zeama de gandaci ca sa supravietuim!
VALI a zis
votati in continuare PSD,o banda de nenorociti care ne-au adus la sapa de lemn…Cat despre acest Necula, un incompetent, o marioneta care nu a facut nimic pt. acest oras.Rusine D-le Primar,oras european care in anul 2018,ramane in fiecare luna fara apa…
Doina a zis
Daca aceasta conducta este instalata RECENT dupa cum apare in stirea publicata, apar in mod firesc intrebari :
– daca lucrarea a fost facuta de catre cei de la CRAB , atunci cine / cum a supravegheat lucrarile , cum s-a receptionat aceasta lucrare si cine raspunde pentru efectuarea unei lucrari de proasta calitate ;
-daca avaria este urmare a fisurarii / spargerii conductei , atunci furnizorul (cu siguranta ales prin licitatie ) – sa raspunda pentru proasta calitate a mateialului furnizat evident impreuna cu cei de la CRAB care l-au desemnat drept ,, fericit castigator,,
Nu ne mai luati de fraieri invocand vremea si conditiile climatice.
Adevarul este ca se fac lucrari de proasta calitate iar cei implicati in conducerea acestei companii ori sunt dezinteresati , ori sunt slab pregatiti .
Alex a zis
150.000 ron alocati pentru distribuire apa, adica 32.000 euro?!?!? La cat cumpara primaria litru de apa? Aceste lucruri sunt publice? Zdbc – poate alfati aceste detalii
Sandu a zis
De la cine a cumparat primaria apa potabila ? La ce pret ? A beneficiat cineva de apa potabila data de primarie ??????
Bilic a zis
Nu va mai luati de primar si cei de la crab ca au dreptate. E din cauza vremii. Se stie ca doar in bacau ploua, doar in bacau sunt inundatii, in restul tarii conductele e seceta de 30 de ani.
Unul satul de prostiile orasului astuia a zis
Stati cuminti ca oricat v-ati dori sa mearga ceva in acest Bacau, nu va fi niciodata posibil. De ce? E simplu. Odata ce ajungi in frunte, te doare fix in gaura din spate de probleme, tie doar sa-ti vina verzisorii.
Nu mai tot slaviti pe primar ca nu e mai presus de banda de jegosi ai PSD-ului. Daca macar dadea „doi bani” pe orasul asta, acum am fi avut tevi noi, nu rahaturi invechite de pe vremea lui nea Nicu care acum se sfarama la prima ploaie mai zdravana. A da, tot voi va plangeti ca va aluneca terenul cand tot voi taiati copaci ca idiotii. Si va mai mirati dupa de ce vi se duce casa pe apa sambetei.
Nu mai tot aveti sperante ca atata timp cat PSD-ul ne are in frau, nu o sa vedem nimic realizat in Bacaul asta.
Alex a zis
“dar vom avea program de furnizare între orele 17.00 – 20.00”
E ora 18:00 si pe stefan cel mare, etaj 3, nu curge strop de apa.
Minunat, nu?
Alex a zis
Corectia, curge acum indeajuns sa porneasca centrala.
Lucian a zis
Nici in carpati nu este .e cam bataie de joc.cred ca iau un cofraj de oua si ma duc maine la primarie sa vad daca dupa ce le dau cu oua in cap au cu ce se spala.intre 6 si 8
Ion a zis
Afara cu toata sleahta de tampiti!
Daca se incepea LA TIMP lucrarea cu rezerva de apa nu mai exista atata mizerie, frustrare si umilinta intr- un oras pretins EUROPEAN.
Caruta cu prosti nu s-a rasturnat, se pare, la Caracal!
Cristina V. a zis
Si totuși în stradă când ieșim? Sau stăm cuminți în casă până la următoarea avarie?
M.U.E a zis
Pai organizează un miting ceva și anunță data și ora,poate așa se vor aduna
Radulescu Traian a zis
Multumim „Ziarul de Bacau” pentru ca ne tineti la curent cu aceasta activitate. Nu stiu daca trebuie sa iesim in strada. Cu rabdare se rezolva totul. Respectand etapele unei investitii , aceasta cere timp.
Bilic a zis
Sigur. Au trecut 30 de ani, prima etapa, cea in care s-a inlocuit o parte din conducta. Nicio diferenta fata de conducta de acum 70 de ani. O sa mai treaca cateva etape de 30 de ani si se va inlocui cinducta veche cu alta. Avariile vor ramane.
Sanchi a zis
Se vede ca esti un postac al primarului si al Crabu-ului! Bacauanii au rabdare de cativa ani buni! Dar tot degeaba, lingaule si propagandistule! Pana la ora aceadta am cumparat si am carat pana la etajul 4, 25 de bidoane de cate 5 litri de apa. Si ti ceri rabdare!?!? Du-te la bureți mãi propagandistule!!!
FaraApa a zis
Se vede ca esti un postac al primarului si al Crabu-ului! Bacauanii au rabdare de cativa ani buni! Dar tot degeaba, lingaule si propagandistule! Pana la ora aceadta am cumparat si am carat pana la etajul 4, 25 de bidoane de cate 5 litri de apa. Si ti ceri rabdare!?!? Du-te la bureți mãi propagandistule!!!
Tsepesh a zis
Relax, totul e sub control. Scopul final, transformarea CRAB intr-o entitate ineficienta, imposibil de manageriat, practic s-a atins. Miscarea urmatoare este sosirea pe cal alb a lui Felix Stroe, fostul ministru PSD si director al RAJA Constanta, ca salvator al Bacaului, prin preluarea serviciului de apa/canal din Bacau. Palma s-a batut de ceva vreme, acum se asteapta momentul in care super-echipa de conducere a CRAB va ingropa definitiv compania. Chestie de cateva luni, maxim…
Un băcăuan a zis
„Ziarul de Bacău” a greşit. Avaria s-a produs în Japonia, singura zonă afectată cu adevărat de inundaţii şi alunecări de teren catastrofale în ultimul timp…
XYZ a zis
asta se intampla cand cetatenii voteaza pentru un mic si-o bere.
trist!
inginer a zis
Sa mai mearga lumea la mitingul PSD sa-i sustina ca prostii si sa-i voteze iar ca sa le faca o viata de rahat. Nu stiu de atatia ani ca PSD-ul nu-i in stare sa le ofere nici apa curenta in sec XXI. Drumurile sunt abandonate, de centuri si de autostrazi nu mai vorbim pt PSD sunt filme SF.
Vali a zis
Incompetenta ridicata la rang de virtute la nivelul conducerii CRAB si primariei Bacau.
Rusine!
Cristi a zis
Este ora 7 şi nu curge la robinet nici un strop de apă. De ce mâncați rahat şi mințiți că progamul de furnizare este între orele 6-8 ?
Aveti ce meritati. a zis
Va luati de primar si de psd. Dar voi ce ati facut ca sa nu mai ramaneti fara apa? Ce ati facut ca sa mearga totul bine in acest oras? Stati pe telefon si injurati. Cate minute din viata voastra ati alocat comunitatii? Stiti unde e sediul primariei? Stiti unde se tin sedintele? De ce nu ii vizitati? Asteptati ca tot romanul, sa rezolve altii.
CV a zis
Da, corect. Așteptăm ca oamenii plătiți din bani publici ca să-și facă treaba să își facă treaba. Ca orice alt om care are o meserie. Numai politicienii si /sau bugetarii nu sunt in stare sa înțeleagă că dacă ești platit trebuie să faci si treabă. Nu primești salar si aștepți poporul după aia să vină să-ți facă si meseria.
Nicoleta a zis
Am plătit taxe, ca fraierii, PSDIST incuiat!
Constantin a zis
Este ora 18:15 si pe strada Logofat Tautu la etajul IV nu curge un strop de apa .
Sa va fie rusine CRAB!
Iar primarul cu cei 150.000 lei trebuisa sa faca AUDIT pe lucrarea asta defecta in loc sa faca vanzare unor firme ce comercializeaza apa imbuteliata.
Stan a zis
Nu te impacienta. Nici in centru la parter nu curge apa. Oameni de la primarie si crab se uita la meci si asta le ocupa tot timpul.
Nina a zis
Cine va fi tras la raspundere pentru aceasta nesimtire ?
Primarul sa iasa sa vorbeasca in fata cetatenilor din Bacau .. Despre aceasta bataie de joc in acest oras .. Este haos total …
Domnule primar …stiti pentru ce ati fost ales in aceasta functie?
Cred ca nu …deoarece realizarile nu se vad …
deoarece e clar . nu sinteti un bun gospodar …nu meritati aceasta functie …
Raport lunar cu ceia ce ati realizat ( public) … Consider ca avem dreptul da stim activitatile si realizarile desfasurate periodic ….
Activitatea dumneavoastra trebuie sa fie si in mijlocul cetatenilor ,stiati?
Va rog …faceti plimbare …de la nord la sud .. Si vedeti mizeria din acest oras….e bine pe fotoliu …dar e fff bine si un pic de sport …asta e menirea dumneavoastra ….in mijlocul cetatenilor ..
alex a zis
Pentru a putea sarbatori Centenarul,ar fi de remarcat ca pentru Bacau sa se adopte ca simbol KKT-ul ,care poate fi denumit in continuare „Dânsul”, in semn de incurajare!
Astfel, Dânsul ,poate fi prezent la manifestatii,urmand ca locuitorii sa umble prin beciurile blocurilor cu speranta ca vor gasi, „firul de apa”, livrat intre orele 6-8 si 18-20!
In rest, primaria Bacau reuseste sa-l aprecieze de pe acum pe Dânsul, care este prezent cu „duhorile specifice „, prin „cazematele de beton”, construite in „iepoka de aoleu”,impshcata ulterior ,acum 30 ani. Hei rup, hei rup,….BUM! Tzineti-o tot asa si la mai mare, …..stimabilior!!
apa de baut a zis
Defect de fabricatie? Cred ca defecti erau si sunt cei care au receptionat lucrarea, niste papa lapte sau mai bine zis papa mita.
Adrian a zis
Apa ce curge la robinet in Bacau este una din cele mai scumpe din tara …ce au facut cu profitul timp de 30 de ani..nu se sesizeaza nici o entitate ce are obligatia sa cerceteze problema asta care ne chinuie si si care in mod sigur daca profitul ar fi fost reinvestit nu ar mai fi existat acest subiect …
Angela a zis
Daca ma duc si ma cac in fata Primariei sunt nesimtita, nu ? De fapt nu, ca au cu ce sa spele trotuarul si strazile, n-ar trebui sa deranjeze. Ma intreb ei unde se spala si unde isi fac nevoile in zilele astea, in primarie? Sau au apa numai la ei pe strada. Ar fi interesant de vazut.
Andreea a zis
Primarul nu a simțit lipsa apei, zona în care stă are apă (cu presiune). Nu mai poate el de restul populației, de sâmbătă face băi cu spumă în continuu
Danut a zis
Ciocu mic că acum sunt noi la putere.
Alex a zis
Este o nesimțire de nedescris!!! Durează cam mult remedierea apei…wooow! La bani care sa luat acum e normal sa dureze atât de mult că să se rezolve aceasta problemă….?
Viorel a zis
Sunteți niște jeguri penale… Ați furat 90% din bani hoților și nu ați fost în stare de cind a murit Ceaușescu sa schimbați o conducta de alimentare… Ați știut doar sa furați… Mințiți mereu ca âi dați drumul apei… Un primar de căcat