• Prefectura va verifica pe 30 octombrie cîte titluri au eliberat comisiile locale codașe
Pentru că foarte mulți primari, ca președinți ai comisiilor locale de fond funciar, nu se țin de treabă, Prefectura a decis să le dea acestora un ultimatum pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Unul dintre cazurile mult mediatizate a fost cel al comisiei locale de fond funciar din comuna Helegiu, unde primarul Constantin Coman a fost la un pas de a fi suspendat din funcția de președinte. Acestuia i s-a pus în vedere să prezinte un plan actualizat de măsuri privind eliberarea titlurilor, iar apoi să întocmească cît mai mult fișe tehnice și să valideze cetățenii din comună pe pămînturile cerute și pentru care prezintă documente. Gheorghe Hură, secretarul general al Prefecturii, ne-a declarat termenul limită va fi pe 30 octombrie. „Dacă obiectivele propuse nu vor fi îndeplinite nici de această dată, primarul va fi suspendat”, a explicat Gheorghe Hură. Ultimatumuri au primit și reprezentanții altor comisii locale de fond funciar din județ care sînt foarte în urmă cu eliberarea titlurilor de proprietate. Un caz foarte cunoscut este și cel al comunei Colonești. Marian Faleș, primarul din localitate, a dat dovadă la ultimele ședințe ale Comisiei Județene de fond funciar, că habar nu are despre ce s-a făcut și ce nu, motiv pentru care termenele limită impuse și în acest caz se justifică.
Teme pentru acasă au primit nu doar membrii comisiilor locale de fond funciar, ci și membrii comisiei tehnice de la județ. Ieri, Gheorghe Hură le-a atras atenția tuturor că trebuie să urmărească, în afara programului de titluri și soluționarea scrisorilor, alte trei obiective importante: finalizarea pînă la 30 octombrie a corectării validărilor și balanțelor de teren pentru fiecare comună, clarificarea solicitărilor privind terenurile de hidroameliorare, precum și clarificarea opțiunilor privind terenurile care au avut calitatea de teren agricol și apoi au fost împădurite. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns