Sorin Ștefan Umbrărescu și echipa sa au continuat, duminică, seria întâlnirilor cu alegătorii și strângerea de semnături. Candidatul Alianței Social Umaniste (PSD – PPU-SL) a cerut deschiderea traficului pe breteaua de vest a Centurii Bacăului.
Respectând regulile de distanțare fizică, m-am întâlnit astăzi cu zeci de băcăuani care mi-au transmis încrederea lor că putem readuce Bacăul pe drumul cel bun.
În ciuda unor luni dificile, caracterizate de măsurile haotice impuse de autorități, oamenii nu și-au pierdut speranța.
Le-am vorbit despre prioritățile mele ca viitor primar al Bacăului, din partea Alianței Social Umaniste (PSD – PPU-SL), și despre proiectele pe care trebuie să le finalizăm dacă vrem să așezăm Bacăul pe drumul dezvoltării durabile. Prin fapte, nu vorbe.
Avem nevoie de un mediu sănătos, pentru că un mediu sănătos înseamnă oameni sănătoși, familii în siguranță și copii care se dezvoltă și cresc armonios.
Cer deschiderea de urgență a brațului de vest al șoselei de centură a Bacăului, astfel încât să nu mai avem cozi kilometrice la intrarea în oraș și mii de autoturisme care ne poluează sistematic cu noxele lor!
Brațul vestic să fie dat în circulație cât mai repede cu putință, iar bătaia de joc să înceteze!– sursa: Sorin Ștefan Umbrărescu, Facebook
ioana a zis
Nea’ Caisa, nu te mai folosi de confuzia care se creează din cauza numelui tau.
Foloseste-ti numele complet (nume și prenume), nu mai lasa loc de interpretări.
Atentie!!!
Nu confundați Dorinel Umbrarescu cu Sorin Umbrarescu.
Pentru toți cei care sunt mai putin informati esti un impostor.
Gogu a zis
Ba voi aveti un fix cu centura asta, mai aveti si alte motive sa existati?? Asta ar fi singurul motiv pentru care vreti sa va voteze oamenii? (asta dupa ce si-au mai luat-o cu voi). Rugati-l pe Benea sa va mai schimbe discursul ca prea vorbiti toti la fel.
Ro a zis
Gogule, mai ales pt cei care locuiesc in partea sudica a orasului dar si pt cei care lucreaza sau invata in zona asta facand zilnic naveta, blocajele zilnice si cozile de masini ce se intind lant continuu intre Narcisa si iesirea sudica si vestica a orasului sunt problema NR 1 a zonei, ff grava. S-a ajuns sa faci uneori jumate de ora aproape intre Narcisa si Aerostar. E nevoie ca de aer de darea in folosinta a bratlui vestic deja terminat. Apoi, de bratul estic, ca multele sute de camioane grele si TIR-uri care trec in fiecare zi pe Republicii, Chimiei, Izvoare, Milcov samd, fac prapad si pe acolo. Daca tu stai in copacul din parc si ti-e bine acolo, asta nu inseamna ca n-are orasul o problema grava, de rezolvat, tranzitat zilnic de mii de masini grele ce n-au ce cauta prin oras. Asa ca taci din gura, si nu mai vorbi tu in numele orasului.
adi a zis
adevrau ca despre ce sa vb? despre praduiala pnl? despre analfabetii pnl? despre ce? despre combinatozaurii de la usr plus pnl?! foarte bine. sa aca centura aia odata si sa ii dea drumul bucatii care ar fi gata. centura e meritul psd chiar daca asta sta in gat unora. ca nu au facut mare branza pana acu e alta discutie…
Cetatean a zis
Voi traiti in orasul asta sau sunteti beti? Nu vedeti ca lumea are nevoie sa circule? Si nu vorbesc de mers la plimbare ca voi,ci de mers la serviciu,gogomanilor!
Seicaru a zis
Se vede ca nu circuli si stai in casa. Ascunde-te fraiere, ca pentru astfel de idioti noi stam cate 2 ore la intrarea in Bacau! Daca n-ati mai fi atatia idioti in orasul asta s-ar mai misca ceva.
John a zis
Adica o fost omul in parc si o facut un cerc in jurul fantanii alaturi de oamenii vechi din primarie, dupa cum se vede in poza. Oameni vechi – adica din tata-n fiu…
Da de ce nu s-o dus si pe aleile laterale, alea cacate de ciori, alea pline de buruieni?
Oare s-o dus la toaletele din parc, sa vada ca is incuiate?
Un om care si-o cladit viata si averea din a lua comision pe ce fac altii si care nu a produs efectiv nimic-nimic.
Daca nu era coincidenta de nume nici nu il bagau astia de la psd in seama!
Oare cati prosti care pun botul la asta sunt in Bacau?
GOGU MOLDOVEANU a zis
Nu-l cunosc pe acest domn Umbrarescu,il cunosc pe Dorin Umbrarescu care ar fi un Primar ca cel celebru de la CIUGUD!Sunt de acord ca PSD pierde primaria(ceea ce nu e rau) dar sa recunoastem ca Viziteu nu este o alternativa la Nicula,Asa ca nu am ce vota!!!
Andrei M. a zis
Daca-mi permiti, am si eu o intrebare: Il cunosti personal pe Viziteu, i-ai studiat biografia, stii ce a facut pana acum?
Esti mana Omida si stii deja viitorul, stii deja ce va face, cum va gospodari orasul?
Stau si ma intreb uneori de ce sunt oamenii masochisti, voteaza (si nu ma refer acum la Bacau) un primar care nu face mai nimic in loc sa incerce cu un personaj nou. Sunt sanse mai mari sa faca ceva.
Pe langa asta, a sta intr-o functie publica foarte multi ani duce la coruptie.
Turan a zis
Viziteu care nici măcar nu e băcăuan! Alt kingau
Andrei Munteanu a zis
Asta speculeaza psd? Ca nu e nascut in Bacau?
Dar țața Firea a voastra care e nascuta in Bacau, locuiește in Voluntari cum a devenit primar in Bucuresti?
Cand nu avem argumente, speculam orice. Mi-aduc aminte ca la alegerile din 2004 unii spuneau ca nu il aleg presedinte pe Emil Constantinescu fiindca are cioc.
Tot la nivelul ala am ramas?
alina a zis
nu trebuie sa il cunosti pe viziteu. trebuie sa urmaresti ce mizerii a facut si ce combinatii face la el la partid si te lamuresti. cu atat mai mult ca daca il cunosti nu ai de ce sa il votezi :))))))
alina a zis
da tu andrei il cunosti? ma indoiesc…
:-) a zis
Nu iese el primar.Viseaza cai verzi pe pereti…
Barabulea Costicla a zis
Evident ca nu vom vota PSD sau ceva ce este asociat cu acest partid infect. Evident ca nu vom vota PNL sau orice este asociat cu aceasta infectie partinica. Sechelaru, exclus. Fraierul ala care il are ca sef pe infractorul Berca, la fel. A mai ramas cineva ? Nu cred. Asadar, il vom vota pe cetateanul BULA. Nu glumesc, o sa stranga voturi mai multe decat va asteptati. Pentru ca BULA, desi nu e un geniu, are macar simtul umorului. Si nu cred ca stie arta furtisagului. Nu e membru de partid, de aia.
KLA a zis
E un numar de prostanaci care umbla pe net si tot dau voturi liberalilor, in speranta ca or sa suga si ei ceva dupa alegeri. Mai prostilor, munciti pe gratis. Si mai sunteti si penibili pe deasupra.
gogu a zis
h2so4 e un exemplu :))))
Maria Magdalena a zis
Liberalii au dat gres total la nivelul judetului Bacau,cu asemenea candidati. Imi pare rau dar echipa lui Orban va pierde pentru ca si-a ales pe plan local reprezentanti care nu sunt nici seriosi sau realmente dornici sa construiasca ceva,nici cu o anumita tinuta morala pentru functiile la care aspira. Daca Orban ar fi desemnat la nivel local pe cineva de talia unui Boc de la Cluj,aveau ceva sanse dar asa… Vacs albina! Nici nu merita sa mergi la vot. Nu ai pe cine.
Andrei M. a zis
Multa vulgaritate si mârlănie aici pe net.
Am rugat ZDBC sa cenzureze limbajul unor needucați si prost crescuți care cred ca pot sa scrie orice despre oricine ascunși în spatele monitorului.
Ne facem de rușine, noi ca oraș cu nivelul acesta scăzut de cultura și educație.
Fiecare votează cu cine vrea, în funcție de informațiile care le are, de pasiuni, de interese chiar, dar trebuie să se păstreze o anumită decență.
Nae Catavencu a zis
Ceii care vin din sudul tarii si au drum spre Brasov o iau pe
pe directia Adjud-Onesti, nu vin pana in Bacau, ar ocoli inutil. Asa ca traficul nu s-ar descongestiona prin darea in folosinta a bratului vestic al centurii, care ar prelua un procent foarte mic din traficul care este pe E85… Politicienii folosesc sloganuri in care nici macar ei nu cred, promisiunile desarte au devenit (de mult) ceva firesc, iar mai nou se foloseste si arma inducerii in eroare a electoratului prin coincidenta de nume a candidatului cu un personaj notoriu si cu imagine buna…culmea e ca ambele “arme” vor aduce voturi …
Bau Bau a zis
Amice, esti cretin ? Deci eu daca vin dinspre jHarghita si vreau sa ma duc la Iasi, o iau pe la Focsani ?!
Andrei M. a zis
Limbaj de maidan. Să-ți fie rușine.
Mamanu lui Barabulea Costicla a zis
Bai Bula, maidanul este compus din prosti, din cate se vede, asa ca aplicam limbaj adecvat, nu academic. Da’pudic mai esti, Gigi. Poate ca nu te-a batut doamna nevasta dumitale asa cum trebuie. Inca ! Pun pariu ca nu ai citit DH Lawrence sau Caragiale. Pune-ti numele de buletin aici, si ai sa constati ca nu o sa te injure sau spurce nimeni. Asa, insa, printre anonimi, ne jucam fiecare personajul. Eu macar stiu ca nu am nevoie sa stau in patru labe si sa latru liberal, adicatelea am din ce trai. Astia de tot ii sterg la dos pe liberali (si pe pesedisti ulterior) merita, in opinia ta, acolade ?!!!
Waze a zis
Oare ce treaba ai avea tu care vii dinspre Harghita (deci dinspre Moinesti, cel mult dinspre Onesti daca o iei prin Sanduleni) si vrei sa mergi spre Iasi cu bratul vestic al centurii (intre localitatile Nicolae Balcescu si Luizi Caligara), cat timp nu e dat in folosinta bratul estic??? Cu ce te-ar ajuta pe tine? Cel mult sa ingrosi randurile celor care vin din sud si cel putin deocamdata trebuie sa intre in oras ca sa mearga spre Iasi… oare cine e “cretinul”???
Andrei M. a zis
Continua mitocania la aceste comentarii. Se pare ca limbajul de maidan si marlania aduce audienta.
E un fel de Acces Direct sau Capatos pe aici.
Probabil e ultimul comentariu care il postez pe aici, prea multi golani, prea multi mitocani. Ii vad zilnic prin oras, printre blocuri, in trafic si prin parcari. Speram ca macar aici sa scap de ei, dar se pare ca ZDBC incurajeaza folosirea limbajului colorat, abject de ghertoi mancatori de seminte in fata blocului, marlani care au trecut rar pe la scoala.
Poate dupa alegeri va ascundeti. Asa sa dea Dumnezeu.
Adi a zis
Dacă ești prea bun pt locul asta ce cauți aici? Vezi de harvardul tau…aici e România și așa e România ca îți place ție sau nu…nu sunt de acord cu limbajul vulgar dar nici nu smiorcaiesc ca o fata mare ca tine…
Mirel a zis
Oare tizul lui Dorinel Umbrarescu acum candidat la Primarie sau chiar șeful lui care se pricepe la toate si la nimic(doar la învârteli) nu poate cere o părere de la constructor de ce nu se poate da in folosința centura de vest?Ce scrie in contract privind garanția de buna execuție?