Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, va cere 4 miliarde de la la rectificarea bugetară, suma fiind necesară mai ales finanțării lucrărilor pe Autostrada Moldovei unde sunt semnate 12 din cele 13 contracte prin PNRR, potrivit economedia.ro.
Constructorii primelor două loturi dintre Ploiești și Buzău (Pizzarotti și Trace) și în special Dorinel Umbrărescu, care are în execuție 250 de kilometri între Buzău și Pașcani (10 loturi), vor emite facturi de câte un miliard de lei/lună, a explicat vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Cu sau fără rotative și rocade, indiferent de cine va fi ministru, aici la rectificare va trebui să ceară bani în plus la Ministerul Transporturilor. Anul acesta, necesarul pe care noi îl avem creionat este de aproape 28 miliarde, iar în acest moment avem doar 24 miliarde lei. La rectificare, oricine va fi ministru nu poate să dea bani, ci să ceară bani pentru că banii merg la investiții. Vor începe să vină facturile pe A7 (n.r. Autostrada Moldova Ploiești-Pașcani), care vor fi în medie de un miliard de lei/lună, iar aceste lucrări sunt necesare”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Autostrada Moldovei A7 Ploiești-Pașcani este cel mai mare proiect de infrastructură din UE finanțat prin PNRR, banii alocați fiind de aprox. 3 miliarde de euro, componenta împrumuturi (bani cu dobândă redusă, investițiile feroviare fiind pe granturi).
De la Ploiești la Buzău pe primele două loturi lucrează, dar cu întârzieri, asocierile Pizzarotti-Retter și Trace -Coni, iar lotul 3 este câștigat de Nurol, dar contestat. De la Buzău la Pașcani, toate cele 10 loturi sunt contractate cu UMB, fiind în lucru cu ordin de începere sau cu Autorizație de Construire emisă.
Lasă un răspuns