In plina vara, sute de bacauani ajung in spital cu viroze respiratorii, pneumonii si bronhopneumonii, afectiuni mai curind specifice sezonului rece. Saptamina trecuta, circa 550 de persoane au fost diagnosticate cu infectii acute ale cailor respiratorii superioare (IACRS), in timp ce 191 s-au prezentat la medici cu pneumonii si bronhopneumonii, la aceasta categorie inregistrindu-se, din nefericire, si un deces. „O persoana in virsta de peste 65 de ani, cu bronhopneumonie, a decedat. Pacientul avea si alte afectiuni. Categoriile vulnerabile unor astfel de afectiuni sint, in fapt, virstnicii si copiii, organismele acestora fiind mult mai sensibile. In intervalul 7-13 iunie, din totalul cazurilor de IACRS, pneumonii si bronhopneumonii, 154 au fost grave, necesitind internare. Dintre acestea, mai departe, 76 au fost de la categoria de virsta 0-4 ani, iar 14 de la categoria de virsta peste 65 de ani”, a spus Marinela Pascu, purtator de cuvint Directia de Sanatate Publica Bacau.
Atentie la aerul conditionat
Medicii atrag atentia ca in perioada verii, una dintre cauzele importante de imbolnavire o reprezinta expunerea necorespunzatoare la aerul conditionat. Ca e utilizat in masina, in locuinte sau in alte incaperi, aerul conditionat, pentru a nu fi daunator, trebuie sa fie reglat la o temperatura cu maxim cinci grade mai mica decit temperatura inregistrata afara. Aceasta intrucit, spun specialistii, organismul trebuie sa aiba puterea de a-si autoregla temperatura. Expunerea, brusc, la temperaturi extreme nu da timp organismului sa se adapteze, putind duce la imbolnaviri. La fel, imbaierea in apa cu mult mai rece decit temperatura corpului poate avea consecinte negative, putind duce chiar la soc termic si la deces. Potrivit medicilor, pneumonia este de multe ori consecinta unor infectii respiratorii banale, netratate corespunzator. Astfel, daca simptome precum febra, tuse, curgerea nasului sau alte probleme respiratorii dureaza mai mult de citeva zile, este indicata prezentarea la medicul de familie. Un regim alimentar sanatos, respectarea regulilor elementare de igiena, adecvarea tinutei vestimentare la temperaturile din inetrios/exterior sint citeva reguli de baza pentru ca imbolnavirile de orice fel sa fie evitate.
Lasă un răspuns