La data de 24 august a.c., în jurul orei 19.00, o patrulă de poliție din cadrul Poliției
Stațiunii Târgu Ocna a depistat în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din localitate, în
timp ce conducea un autoturism pe strada Ferdinand I din stațiune, aflându-se sub
influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,78
mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i s-au
prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatului i s-a înmânat dovadă de reţinere a permisului de conducere fără drept de
circulaţie și în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În jurul orei 22.00, aceeași patrulă de poliție a depistat în flagrant delict, pe strada
Ferdinand I din localitate, acelaşi conducător auto, iar în urma testării cu aparatul
alcooltest a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge în
vederea stabilirii alcoolemiei, dar acesta a refuzat recoltarea probelor. Polițiștii l-au reținut pe cel în cauză, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor
substanţe, fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice.
Denis a zis
Animalele astea doar în arest ar trebui să stea
Maresal Antonescu a zis
Greșit ! Ar trebui EUNTANASIATE !!! In arest sta pe banii noștri..și nu e ok…
Maresal Antonescu a zis
EUTANASIATE! S-a strecurat o litera in plus……