Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost condamnat de Tribunalul din Bacău la 13 ani de închisoare pentru că și-a omorât soția din bătaie. Ancheta a scos la iveală faptul că individul a stat patru zile cu cadavrul în casă înainte să anunțe Poliția, informează adevărul.ro.
Individul obișnuia să bea adesea cu soția lui, o femeie de 46 de ani, iar pe fondul consumului de alcool ajungeau mai mereu să se certe. Un astfel de episod a avut loc pe 4 aprilie 2021, când femeia a fost agresată de soțul său, care i-a aplicat numeroase lovituri în zona capului, corpului şi a membrelor, atât cu pumnii şi picioarele, cât şi cu diverse obiecte contondente (ciocan, coadă de mătură).
În urma loviturilor primite, victima a fost transportată la spital, dar ulterior a refuzat să depună plângere împotriva soţului său, precizând că nu doreşte emiterea unui ordin de protecţie pe numele acestuia.
A refuzat emiterea unui ordin de protecție
În aceeași zi, polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe numele bărbatului, iar în ziua următoare Parchetul a sesizat instanța de judecată pentru confirmarea acestuia, dar sesizarea a fost respinsă, în special pentru că femeia a refuzat să își reclame penal soțul.
Sora victimei le-a transmis polițiștilor mai multe fotografii şi imagini video în care femeia apare având pe corp numeroase urme de violenţă, produse, cel mai probabil, în luna aprilie 2021. Pentru că a refuzat să primească ajutor din partea autorităților, femeia a rămas fără apărare în fața violențelor soțului, ce au culminat finalmente cu uciderea sa.
Pedeapsa, redusă cu o treime
Pe 5 aprilie 2022, bărbatul și-a ieșit din fire și i-a aplicat soției o lovitură de cuţit în zona abdominală. Apoi, individul a spălat cuţitul şi l-a aşezat în locul unde erau ţinute cuţitele, de obicei. Nu a anunţat ambulanţa, ci s-a limitat doar la a-i tampona rana. În următoarele ore, victima a decedat ca urmare a hemoragiei produse şi a lipsei de îngrijiri medicale.
„Inculpatul nu a anunţat, de îndată, autorităţile cu privire la decesul soţiei sale, ci a lăsat cadavrul în locuinţă, acesta intrând în putrefacţie. Inculpatul a sesizat organele de poliţie abia în seara zilei de 9.04.2022, cel mai probabil datorită faptului că nu a mai putut suporta mirosul greu degajat de cadavrul victimei aflat în descompunere”, au stabilit anchetatorii.
Criminalul și-a recunoscut fapta în fața instanței de judecată și a cerut să fie judecat potrivit procedurii simplificate pentru a beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei, ceea ce s-a și întâmplat.
Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul din Bacău la 13 ani de închisoare și a fost obligat să plătească 20.000 lei daune materiale, precum 10.000 euro drept daune morale către o rudă a victimei. Decizia instanței nu este definitivă.
Marcel a zis
13 ani pt un criminal?Ăsta trebuia inchis pe viata!Halal justitie avem!Sa nu uitam de Huidu si fiul lui Gino Iorgulescu,care dupa ce au nenorocit familii,sunt liberi,bine mersi!Trebuie sa fi prea tâmpit sa ai incredere in institutiile statului!Mai bine iti faci dreptate singur!
Opinistul privat a zis
Mai bine fa tu dreptate pentru toti!
un primar a zis
Victima poarta o mare parte din vina !!! Astfel de situatii sunt enorm de multe, din varii motive ,de regula ca victimele se simt neajutorate, dar cand se ajunge la eliberarea unui ORDIN DE RESTRICTIE ,care ar fi putut sa elimine riscul crimei iar victima sa opus atunci este foarte greu ca cineva sa intervina peste vointa partii vatamate !!! Cred ca ar trebui sa existe un stadiu intermediar ,in cazul in care victima nu depune plangere ,in care autoritatile sa includa fortat partea vatamata intr-o stare de protectie in care sa beneficieze de supraveghere din partea politiei,consiliere din partea serviciilor sociale din primarii iar incriminatul sa se prezinte periodic la politie pana cand un judecator va decide dupa 3-6 luni ca nu mai exista riscuri ,intr-un cuvant autoritatile sa intervina fortat peste vointa partilor implicate !!! O spun cunoscand foarte bine astfel de conjuncturi !!! Altfel ….