• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Actualitate / Un bărbat din Dofteana a sunat la 112 și a amenințat că își va omorî soția, însă dispecerul IPJ Bacău i-a închis telefonul. La scurt timp, femeia a fost incendiată

Un bărbat din Dofteana a sunat la 112 și a amenințat că își va omorî soția, însă dispecerul IPJ Bacău i-a închis telefonul. La scurt timp, femeia a fost incendiată

Ziarul de Bacau 7 ianuarie 2022 4 comentarii

LikeShare

Un bărbat de 49 de ani din județul Bacău a fost trimis în judecată sub acuzația de tentativă de omor calificat, fiind acuzat că și-a incendiat soția. Ancheta scoate la iveală nu doar o scenă de violență extremă, ci și faptul că tragedia s-a petrecut după apeluri repetate la 112.

Cazul s-a petrecut în comuna Dofteana, în vara anului trecut, pe 30 iulie 2021. O femeie din localitate, bănuindu-și soțul că ar întreține relații sexuale cu cele două fiice, i-a reproșat că are un comportament nefiresc față de copile. Discuțiile au degenerat și, pentru a evita scandalul, femeia s-a încuiat într-o cameră a locuinței.

Primul apel la 112

Potrivit anchetatorilor, soțul a intrat peste ea, spărgând ușa, și i-a cerut să părăsească locuința. Când femeia și-a terminat bagajele și le-a scos afară, bărbatul a sunat la 112 pentru a cere intervenția unui echipaj de poliție. Era ora 21.47.

Fiind întrebat de dispecerul 112 care este motivul solicitării, el a invocat un caz de „abandon de familie”. „Pleacă de acasă, fără motiv”, a spus bărbatul, fără a indica persoana la care se referă. A avertizat doar că a sunat la 112 pentru a nu mai avea loc alte discuții. 

Operatorul a redirecționat apelul către dispeceratul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bacău.

La rândul său, dispecerul IPJ i-a spus bărbatului că pentru un astfel de caz trebuie să se deplaseze a doua zi la sediul poliției pentru a depune plângere. Răspunsul l-a înfuriat pe bărbat, care până în acel moment vorbise pe un ton calm, și s-a răstit la dispecerul Poliției: „Domnule, veniți încoace sau nu veniți? Sau o omor acuma?”. 

Telefonul închis în nas după ce a amenințat cu o crimă

Dialogul dintre apelant și polițistul-dispecer este relatat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care au instrumentat ancheta în acest caz, și redat în hotărârea instanței care a judecat arestarea bărbatului:

„Dispecerul i-a răspuns că tocmai i-a explicat faptul că pentru astfel de motive, respectiv părăsirea domiciliului conjugal de către un soț, nu se impune deplasarea unui echipaj de poliție și că nu este cazul să reacționeze așa – dacă atât îl duce pe inculpat mintea – referitor la amenințarea acestuia că își va ucide soția. Dispecerul a fost întrerupt de către inculpat care, pe un ton mult mai agresiv, a arătat că a sunat la 112. Dispecerul i-a precizat inculpatului că acesta a sunat la 112, dar să se deplaseze la postul de poliție, întrebând care este urgența și că nu este problema sa, a dispecerului. Inculpatul, nemulțumit de răspunsul primit, a precizat: «Foarte bine, domnule! Gata! Acuma fac o crimă»”. 

După ce bărbatul a terminat de spus că va face o crimă, convorbirea la 112 s-a întrerupt. Dispecerul IPJ Bacău a închis telefonul. Situația s-a repetat încă o dată.

La ora 21.58, soția bărbatului de 49 de ani a sunat și ea la 112, solicitând intervenția unui echipaj de poliție. A anunțat că soțul ei face scandal și nu o lasă să plece la mama sa, deși și-a pregătit bagajul. După ce dispecerul de la 112 i-a făcut legătura cu dispecerul de la IPJ Bacău, femeia a relatat pe scurt că în urma conflictului din familie, soțul i-a cerut să își facă bagajele și să plece. 

Dispecerul, același care anterior discutase și cu soțul, a anunțat-o că va fi trimis un echipaj de poliție.

La scurt timp după ce a sunat la 112, femeia a fost luată cu forța de soț și dusă într-o anexă a locuinței cu tot cu bagaje. Acolo bărbatul a stropit-o cu benzină și apoi i-a dat foc cu bricheta. Cuprinsă de flăcări, femeia a fugit în drum, unde o vecină a reușit să stingă focul. 

Procesul urmează să înceapă la Tribunalul Bacău pe 18 ianuarie. Ancheta procurorilor a vizat doar faptele de violență ale bărbatului. Modul în care au fost gestionate apelurile la 112 nu au făcut obiectul anchetei.

Citește articolul integral în ziarul Libertatea.

LikeShare

Din categoria: Actualitate Etichete: apel 112, IPJ Bacău

Reader Interactions

Comentarii

  1. Viorel Marcu a zis

    7 ianuarie 2022 la ora 4:36 pm

    Vinovat este chestorul Oprisan chiar dacă la data respectiva nu mai lucra la Bacau 😁
    Actuala conducere sprijinită de PNL nu are nici o treaba…d-na Tudorita tare mai lauda ieri la preluarea mandatului institutiile de fortă.
    Cum e posibil sa nu se sesizeze Parchetul?
    Cum e posibil să nu se facă veeificari de la Bucuresti pt o fapta asa gravă?
    Daca era Vasile Oprisan la conducere toata presa vuia si autobuzul ministerului era la Bacau!
    Ce ai de spus Bode somnorosule????

    Răspunde
    • Guceanu a zis

      7 ianuarie 2022 la ora 5:50 pm

      Somnorosul?
      Sa-si ia comandantii de la Politia Bacau care i-a adus si sa-i trimita pachet prietenului sau Flutur sa se spele cu ei pe cap acolo ca noi nu avem nevoie de asa specii

      Răspunde
  2. DORINA a zis

    7 ianuarie 2022 la ora 5:44 pm

    Multa lume dementa a aparut odata cu covid-19.Erau sa fii tampit.Asa ceva ar trebui arestat pe viata,nu merita sa fie lasat in libertate.Un gunoi de om.

    Răspunde
  3. Gabriel a zis

    8 ianuarie 2022 la ora 8:38 am

    Celor ce a publicat anunțul sa le fie rușine este eczact că la telefonul fără fir sunt băiatul celor două persoane despre care se discută nici măcar 10%nu este adevărat din ceia ce sa spus dar asta nu va rămâne așa va urma un proces și pe baza asta daca tot vor să facă audiență macar să spună un adevăr nu să înflorească vara obraz

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • fairy la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Adrian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • SEPTEP la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău