Un bărbat de 72 de ani, din comuna Poduri, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost prins, în două zile consecutive, beat la volan.
Pe 24 iulie, în jurul orei 00:30, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, a depistat în flagrant delict, un bărbat de 72 de ani, din comuna Poduri, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ziua precedentă, cel în cauză a fost depistat în trafic, în aceeaşi zonă, sub influența alcoolului, motiv pentru care polițiștii au întocmit dosar penal şi i-au reţinut permisul de conducere.
În urma administrării probatoriului, s-a dispus reţinerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău.
Conducea prin Horgești, beat și cu permisul suspendat
În Horgești, polițiștii au prins un alt șofer în timp ce conducea băut. Mai mult decât atât, bărbatul avea și permisul suspendat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge
în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Maria a zis
Cel de 90 ani cum e, deja mort? Mai terminati cu acest cuvant “batran”. Ii doresc celui ce a scris articolul sa ajunga la 72 ani si sa-i zica colegii batranule!
Mareșal Antonescu a zis
Ai dreptate… Mult mai bine suna: Un fost adolescent bețiv, acum în floarea vârstei, la cei 72 de anișori ai săi , a fost prins beat la volan. Mare ghinion pentru tânărul nostru plătitor de accize! … Bai, mulți netoti pe netul ăsta…