Locuitorii și agenții economici din zona Mioriței, municipiul Bacău, trebuie să-și facă rezerve de apă potabilă.
CRAB face unele lucrări de reparații care ar putea duce la întreruperea furnizării apei.
Luni, 6 mai 2019, începând cu ora 11.00, ca urmare a unei defecțiuni, se vor efectua lucrări de intervenție la rețeaua de distribuție a apei situată pe str. Mioriței, nr. 68, din municipiul Bacău, anunță CRAB, într-un comunicat. Durata estimata a interventiei este de 12 ore.
„În acest interval, în functie de necesitățile tehnice, este posibilă și sistarea serviciului de furnizare a apei pentru abonatii cu bransamentul situat pe străzile Mioriței (între Podul Mărgineni și str. Prelungirea Bradului), Bradului, Tipografilor (între str. Mioriței și str. Bradului), Nordului (între str. Mioriței și str. Bradului) și Depoului.
La reluarea serviciului de furnizare a apei este posibilă apariția fenomenului de turbiditate (apă murdară). „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, arată CRAB, în comunicatul de presă.
Cetatean european a zis
Ma mir cum de nu se opreste apa de la Buhusi si pana la Adjud, pentru ca „specialistii lui peste prajit” sa poata face reparatiile pe o amarata de zona!
La ora actuala, cand se fac excursii pe Marte, „specialistii CRAB” nu au reusit sa monteze vane in puncte strategice, incat la o posibila avarie sa nu sufere jumatate de „oras european”! Multumiri ZDBC, deoarece doar de la voi mai aflam stiri de interes, ca altfel ceilalti tac pentru ca nu-si pot supara sponsorii!