Polițiști din cel puţin trei județe sunt în căutarea unui cuplu de vârstnici care fură bijuterii. Din noiembrie anul trecut și până în februarie, mai mulţi administratori au depus plângeri pe baza imaginilor surprinse de camere de supraveghere în magazine.
Suspecții se țin de același plan, de fiecare dată. Poartă măști de protecție femeia îl ține de vorbă pe vânzător iar bărbatul ia tot ce îi pică în mână.
În Bacău, proprietarii magazinului de bijuterii prădat şi-au dat seama că le-a dispărut un lănţişor de aur doar după ce cuplul părăsise de mult zona. ”Un domn şi o doamnă distinşi intra în magazin şi doresc un lanţ pentru nepoata/nepot. Doamna arată că are şi ea un lanţ gros la gât, iar când fata le arată suportul de lanţuri, le împrăştie, le studiază. Iar când fata cântăreşte un lanţ, el subtilizează un lanţ şi îl bagă în buzunar după care ea aranjează lanţurile şi pleacă”, a declarat Lăcrămioara Ciulină, patroana magazinului pentru Pro TV.
Tot în judeţul Bacău, dar la Onești, camerele de supraveghere au surprins toată operaţiunea – din momentul în care cei doi pătrund în magazin şi până pleacă. Vânzătorul spune că femeia părea agitată, dar bărbatul s-a comportat absolut firesc. Se vede clar cum bagă în buzunar un lănţişor de aur. La ieşire, bărbatul se opreşte ca să fumeze, chiar în uşă. Îşi dă masca jos şi i se vede toată faţa. Pare să aibă în jur de 60 de ani.
Sesizări similare au venit din Bârlad şi Iaşi.
”Poliţiştii efectuează cercetări complexe sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt sub coordonarea procurorilor pentru fiecare caz în parte”, a declarat Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Bacău.
Până acum, pagubele estimate de proprietarii magazinelor de bijuterii depăşesc 15 mii de lei.
Amariei a zis
Ia te uita, astia ar fi buni de consilieri locali ! Te fura zambind !
Melcul atomic a zis
:)))
La 60 de ani e batran??? Stimate ziarist, poate ai uitat, ca se ieie la pensie la 65 de ani si varsta de pensionare va creste in continuare. Pai daca la 60 de ani e batran, asa cum reiese din titlul dumitale, proaspetii pensionari ce sunt? Dinozauri? Cadavre in putrefactie? Sau ce? …..Sau poate ii compari cu angajatii de la stat, care ies la pensie la 45 de ani, varsta la care altii fac un masterat……
Barabulea Costicla a zis
Sa nu uitam ca presedintele Statelor Unite are aproape 80 de ani, este senil, dement si cretin, dar daca vrea, apasa pe butonul nuclear si bai bai toata planeta ! Nu va puneti cu astia-n varsta, ca va ia mama dracu’! Razboaiele nu au fost pornite de tineri de 20 de ani niciodata, dar in ele au murit mai ales tineri !
Trumpeta a zis
Senil si frustrat esti tu, ce care scrie aceste randuri despre cel mai puternic om al planetei si care a reusit sa schimbe un clovn mincinos palologoc din functie.
Viki a zis
Baba Biden nu e numai senila cu acte, are si probleme de deplasare, vezi ca a picat din avion acum cateva ore. Daca cel mai puternic om al planetei nu poate urca niste trepte, inseamna ca ai fetisuri ciudate, fraiere.
Crina a zis
Oamenii sunt deja arestati…
un cetatean a zis
De la furtul unor bijuterii Doamne unde se poate ajunge cu ,comentariile.!!! Daca mai tine pandemia ni se strica la toti mansarda !!!!