Țăranii sunt terorizați de un grup de tineri care fură din case. Oamenii spun că nu-i chip să plece de acasă, că infractorii prind de veste și le sparg locuințele în căutarea lucrurilor de valoare. Localnicii reclamă că au făcut numeroase sesizări la poliție cu privire la furturile comise în comună, însă, autoritățile nu iau măsuri față de autori, pe motiv că sunt minori.
Ramona IONESCU
De câteva luni, locuitorilor din comuna Livezi, județul Bacău, le este teamă să-și părăsească locuințele pentru mai multe zile, de frica hoților. Printre aceștia se numără și Maria Baciu, din comuna Livezi, care acuză lipsa de implicare a autorităților în această problemă. „Pur și simplu, mi-e teamă să plec de acasă cu familia pentru mai multe zile. Stăm cu teamă zi și noapte că vin hoții peste noi. În ultimele luni, hoții au spart șapte case și au furat tot ce se putea vinde din gospodăriile oamenilor. În urmă cu o lună, unui vecin de-al meu i-au furat până și instalația de cupru din casă. Altuia, care are casa în construcție i-au furat WC-ul și toată instalația sanitară. Verișoarei mele care muncește în străinătate i-au furat din casă televizorul, o drujbă, lenjerii, tacâmuri și veselă. Exemplele pot continua pentru că sunt multe. Am vorbit cu polițistul din comună și zice că nu le poate face nimic hoților, pentru că sunt minori”, declară Maria Baciu. O altă păgubită este Silvia Surugiu. Femeia are casă în comuna Livezi, însă, muncește în străinătate și vine acasă odată pe an. Hoții au aflat toate aceste informații de la vecinii femeii și când au găsit momentul potrivit au acționat. Tinerii au intrat prin efracție și au furat ce au găsit mai de preț.
Hoții au fost trimiși la școala de corecție
Activitatea tinerilor cu preocupări infracționale a fost urmărită îndeaproape de polițiști. O parte dintre autori au intrat în atenția polițiștilor încă de la comiterea primelor fapte. Cele mai multe spargeri au avut loc în satele Orășa și Livezi, de unde, autorii primeau informații sigure cu privire la casele care prezentau interes. „Pe durata cercetărilor, polițiștii au stabilit că doi băieți de 17 ani au comis mai multe infracțiuni în comuna Livezi, aceștia fiind cercetați în mai multe dosare penale pentru furt, drept pentru care au fost trimiși în judecată. În baza administrării probelor, Judecătoria Onești a dispus internarea lor în Centrul de Reeducare Târgu Ocna”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.
bibi a zis
internarea in Centrul de Reeducare Târgu Ocna,acolo se specializeaza borfasii !