• potrivit declarațiilor procurorilor oneșteni, arestatului îi este frică să fie trimis în Penitenciarul Bacău
Vasile Dascălu, de 28 de ani, din Bacău, a fost arestat acum cîteva zile în Onești, pentru furt din avutul particular. El este acuzat că în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 2002 a furat din apartamentul omului de afaceri Mihai Iosif, patronul unui lanț de magazine și centre de desfacere a produselor de panificație, bunuri în valoare de 200 milioane de lei. După arestare, Dascălu și-a recunoscut fapta, dar a declarat că a avut și alți doi complici: Mihai Puțeanu și Ionel Lazăr, din Onești. Aceștia au fost audiați de către procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Onești, care au ajuns la concluzia că cei doi nu au nici o legătură cu furtul. Decizia procurorilor l-a determinat pe Vasile Dascălu să declare „refuz de hrană”, un termen care, tradus mai pe înțelesul tuturor, înseamnă „greva foamei”.
„Inițial, el a spus că furtul este, de fapt, o înscenare, pentru ca ulterior să recunoască faptul că nu vrea să ajungă în Penitenciarul Bacău, ne-a declarat Vasile Șerbu, purtătorul de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Onești. Probabil el refuză să mănînce, în speranța că va ajunge la un spital -penitenciar din România. Cu alte cuvinte, el vrea să intre în comă. Facem tot ceea ce se poate pentru supravegherea lui medicală. În fiecare zi vine un doctor care îl îngrijește. La arestul Poliției Onești nu sînt condiții de perfuzare, de aceea el mizează pe faptul că va fi transferat la un penitenciar cu asistență medicală”. În plus, Vasile Dascălu declară sus și tare că este un fost „informator al poliției”, fapt pentru care ar beneficia de niște avantaje. „Nu avem ce face, dacă va continua să protesteze în acest fel, vom fi nevoiți să-l transferăm la un spital penitenciar”, ne-a declarat procurorul Vasile Șerbu. (Daniel GORUN)
Lasă un răspuns