O clădire impunătoare se ivește printre cîteva vile ponosite din Slănic Moldova. Bănuim că e o vilă cu circuit închis a unei bănci sau altei instituții, însă ne atrage atenția o plancardă din marmură, chiar deasupra porții. „Casa copiilor – Victorine le Dieu”. Ne aruncăm privirea spre o fereastră care este între deschisă. O liniște înfiorătoare și nici un glas de copil. Am vrea să aflăm mai multe despre această casă, însă poarta e încuiată. Ne dezmeticim și observăm o sonerie. Sunăm. O voce caldă ne întreabă pe cine căutăm. Nu prea am știut ce să spunem, însă în cîteva momente apare în pargul ușii o femeie. Pare a fi o maică catolică, despre care am aflat mai tîrziu că este sora Elenita, din Italia. Îi explicăm că am vrea să știm cine locuiește în acea casă. Sîntem invitați și ni se explică că aici sînt instituționalizați copii necăjiți și abandonați de care se ocupă Congregația surorilor lui Isus Răscumpărătorul. Apare și o altă soră, Iosefina, care este româncă. Ne invită să vizităm casa. De neimaginat cîtă curățenie și eleganță este peste tot. Intrăm în bucătărie. „Tot ce este aici e adus din Ialia, începînd de la veselă și pînă la tot felul de aparatură. Pînă și mașina de spălat vase e din Italia, la fel și mobilierul din bucătărie”, ne povestește sora Iosefina. Ne continuăm vizita și ajungem în sala de mese. Și aici totul aici este impecabil, pînă la aranjamentele florale de pe fiecare masă. Ne îndreptăm spre dormitoarele copiilor. Urcăm scările placate cu marmură pînă la primul etaj, unde în fața nostră cîțiva copii stau așezați pe scăunele în fața unui televizor. Aflăm că au oră de vizonare. „Chiar și cînd stau la televizor sînt supravegheați de cîte o soră. Au voie să vizioneze numai anumite programe educative și chiar filme, potrivite pentru vîrsta lor”, a mai adăugat sora Iosefina. Ajungem și în dormitoare. La primul etaj sînt trei camere pentru fete și alte trei pentru băieți ce au vîrste cuprinse între trei și zece ani, iar la etaj locuiesc băieții mai mari . Fiecare cameră este văruită într-o altă culoare, pînă și lenjeria diferă de la dormitor la dormitor, iar băile din camere sînt faianțate în nuanțe diferite. Sute de jucării sînt frumos aranjate în camere, iar pe pereți copii și-au lipit tot felul de postere. Desene făcute chiar de ei au fost așezate la loc de cinste pe holurile din casă, iar pozele copiilor, frumos înrămate, sînt la orice colț. Parcă sînt o familie și se pare că acesta este și scopul fundației. Într-o altă sală, cîțiva copii stau în fața unor calculatoare, iar în jurul lor tot felul de jucării. Aflăm că aici este sala de joacă denumită și Sala Victorine, în care copii își petrec o mare parte din zi. La mansardă sînt alte trei dormitoare ale băieților, o cameră de rugăciune pentru surori și mini-biblioteca copiilor. Doar șase surori se ocupă de cei 26 de copii și își desfășoară activitatea după un program bine stabilit.
Copii sînt bine educați, învață să se comporte, mulți dintre ei fiind și premianți. Vor locui în casa Victorine pînă termină clasa a VIII-a, după care sînt trimiși la centrul din Onești pentru a-și continua studiile. În fiecare dimineață, o soră duce copii la școlile din localitate. „Trebuie să avem grijă de ei ca și cum am fi părinții lor. Îi ducem și îi aducem de la școală”, ne spune sora. Chiar și cînd ies la plimbare copii sînt însoțiți de surori, iar vizite nu prea primesc.
Cu toate că locuiesc într-un centru catolic, copiilor nu li s-a impus această religie. „Unii dintre ei sînt ortodocși și merg la biserică în fiecare duminică. Nu li s-a impus religia noastră”, ne-a mai povestit sora Iosefina. Majoriatea copiilor din centru provin din familii sărace și dezorganizate. Andreea locuiește în casa Victorine de cinci ani, iar viața ei s-a schimbat în bine. Îi mulțumește lui Dumnezeu că a ajuns aici și că a scăpat de calvarul de acasă.
Cele șase surori au devenit atît de apropiate de copii, încît unii dintre ei le spun chiar mame și încearcă să astupe golul din sufletul lor creat de lipsa părinților. Ne-am despărțit cu greu de casa Victorine, de copii și de surori, însă plecăm cu certitudinea că aceste suflete nevinovate și-au găsit puțină alinare la Slănic Moldova. (M.B.)
Lasă un răspuns