Lidl va investi în reamenajarea magazinului din Bacău, situat pe Strada Vadul Bistriței, nr. 15 (Autogară). Acesta va fi închis în zilele de 1 și 2 noiembrie, urmând a se redeschide în data de 3 noiembrie.
Odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare, magazinul Lidl își va întâmpina clienții cu un nou aspect, mai modern și mai apropiat de dorințele lor, se anunță într-un comunicat de presă. În noul design al magazinului va predomina culoarea antracit, iar signalistica va fi realizată în culorile alb și negru, pentru o lizibilitate sporită.
Pentru a ajuta clienții să găsească mai ușor produsele preferate, toate grupele de marfă vor fi reamenajate. Totodată, pentru a face mai comod accesul la produsele congelate, vor fi montate congelatoare verticale.
Lasă un răspuns