Ca și cum jargonul nostru „cel de toate zilele” nu ar fi fost suficient de bogat, se întîmplă din ce în ce mai des să auzim sintagma „de treabă”, atribuită colegilor, prietenilor, profesorilor părinților. În cazul elevilor se referă de obicei la cei care își fac temele acasă, care mai au bunăvoința de a împărtăși colegilor din cunoștințele lor, ajutîndu-i cu cîte o temă la un obiect mai „nasol”. Totuși, atribuțiile ce sînt incluse în sintagmă pot continua: „de treabă” e acela care-și acoperă colegul de bancă atunci cînd copiază sau cînd mai chiulește, spunîndu-i profesorului o scuză cît de cît credibilă, e acela care e mai tot timpul dispus să chiulească pentru a-și mulțumi colegii. O fată cu o situație materială bună, care nu e înfumurată, e „de treabă” , lucru valabil și pentru băieții care vin la școală cu mașina. Cel care a fost etichetat astfel nu își mai schimbă imaginea în fața colegilor și a găștii decît dacă adoptă o atitudine radicală, riscînd astfel să fie privit ca un „outsider”.
Mai nou, și profesorii se „bucură” de această inovație: de obicei, cei care mai permit să se copieze la lucrări sau care mai acceptă ca elevii ascultați să fie ajutați din bancă; de asemenea, în această categorie sînt incluși și cei care se prefac că nu observă că sînt elevi absenți sau cei care nu trec absențele în catalog, ci doar în caietul lor de notare. Profesorii care mai învoiesc uneori de la ultima oră cîțiva elevi sau, cîteodată, toată clasa, nu scapă de „gurițele aurite” ale învățăceilor. Totuși, puțini sînt profesorii care primesc acest privilegiu, majoritatea fiind cei tineri sau cei care cred într-o relație de amiciție și comunicare cu elevul, probabil pentru că înțeleg că uneori nu mai avem suficientă răbdare.
Deși e mult mai ușor să utilizezi această sintagmă, nu cred că este o justificare pentru lipsa noastră de creativitate și, mai ales, pentru lipsa lecturilor. Cum ar fi dacă toți prietenii care îi ies în cale lui Harap-Alb din basmul cu același nume ar fi caracterizați de Ion Creangă ca fiind „de treabă” ?! (Andreea ROȘCAN)
Lasă un răspuns