Printre cei trei romani care s-au calificat in faza finala a rundei a patra din cadrul turneului de poker „Face the Pro” din Europa Centrala si de Est s-a numarat si onesteanul Mihai Ghimbovschi, care este stabilit in Bucuresti, unde este manager la o firma din industria lemnului. El nu a ajuns la marea finala, acolo unde s-a calificat Bogdan Fornea, din Birlad, dar sustine ca a realizat deja o performanta. „Pentru mine a fost prima data când am participat la o masa reala, cu fisele în fata si cu toti adversarii linga mine – a spus Ghimbovschi. Experienta a fost deosebit de placuta. Faptul ca am jucat live a fost ceva minunat”. Marea finala de anul acesta a turneului „Face the Pro” se desfasoara la Budapesta, in 5 serii, dintre care prima incepe la 28 martie, iar ultima se termina pe 31 decembrie. Printre jucatorii profesionisti de calibru se numara cei din Danemarca, Cehia sau Ungaria. (George MARTIN)
Lasă un răspuns