Evenimentul s-a petrecut în comuna băcăuană Răcăciuni, pe drumul național DN2, în condițiile în care mașina condusă de un cetățean rus a intrat pe sensul opus de mers și a lovit alte două autoturisme. Accidentul a fost anunțat vineri, în jurul orei 11.00, prin numărul unic de urgență 112. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție. Polițiștii de la rutieră au întrerupt circulația pe durata cercetărilor, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), iar echipajele medicale le-au acordat primul ajutor celor două persoane rănite ușor în urma accidentului.
„Din primele cercetări reiese că niciunul din șoferii implicați în eveniment nu a consumat băuturi alcoolice. Ancheta este în desfășurare, urmând să se stabilească cu exactitate cum s-a produs evenimentul”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. (R.I.)
una dintre victime a zis
Usor ranite? Mergeti la spital sa vedeti cat de usor ranite sunt, mai ales una dintre ele cu fracturi de sold.Intr-adevar, foarte usor.