Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au fost sesizați, pe 05 decembrie, că un tânăr de 26 de ani, din comuna Corbasca, ar fi fost lovit de două persoane.
Din primele verificări a reieșit faptul că, tânărul de 26 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unui conflict spontan, ar fi fost lovit de 2 consăteni de 20, respectiv 29 de ani. În urma incidentului, cel în cauză a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
După administrarea probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor în cauză și i-au introdus în arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.
Lasă un răspuns