Un tren cu 400 de călători a rămas pe un câmp din județul Bacău, după ce s-a stricat locomotiva. Trenul plecase din București și trebuia să ajungă la Burdujeni, județul Suceava. N-a mai reușit, din cauza unei defecțiuni, scrie digi24.ro.
În scurt timp, căldura a devenit insuportabilă, iar călătorii și-au luat bagajele și au pornit pe jos, spre drumul european E85, care se vedea în zare, sperând că vor putea prinde o ocazie.
„La 40 de km de Bacău, am rămas fără locomotivă. S-a bușit. A făcut poc. Dumnealor au luat-o prin câmp, să ajungă la șosea, la ocazie. Cu copii, cu bagaje, câmpul fiind la sute de metri”, a spus o călătoare.
Ceilalți călători, care aveau de parcurs o distanță mult mai mare, au rămas să aștepte remedierea defecțiunii. După aproape două ore de așteptat într-o căldură insuportabilă, a sosit o locomotivă de la Mărășești, pentru a o înlocui pe cea defectă.
Ura, felicitări aceluiași ministru al transporturilor și „supușilor”săi!PCR,vai scuze PSD încă un cincinal!!
sa nu mergeti la vot, nu cumva sa ajunga extremisti ca aur la putere, voi stati cu pro ioropenii, nu cu rusii.
Si mai spunea o asa-zisa colega ca trenul e mai bun decat microbuzul de calatorit.Acum poate se vede ce bine mai e!