O vara si o noapte alba pentru bacauani, cu Connect-R, in Kremlin
Fanii bacauani ai lui Connect-R au toate motivele sa fie fericiti la acest sfirsit de saptamina. Aceasta pentru ca celebrul artist care „vara nu doarme” nu va dormi nici simbata noapte, 22 septembrie, pentru ca se va afla in Clubul Kremlin din Bacau, pentru un concert si o atmosfera de neegalat.
Incalzirea va fi data de rezidentul casei, Dj Matteo. Informatii si rezervari se obtin la numarul de telefon 0758.686878. (M. R.)
Zoia Alecu si o noua seara de suflet pentru bacauanii de la „Duminica de Folk”
Unul dintre cei mai frumosi prin cint si suflet oameni de folk din Romania revine in aceasta toamna in The Stage Bacau, acolo unde, cu aproximativ un an in urma, a daruit publicului una dintre cele mai frumoase seri de folk: Zoia Alecu.
Cei care-si amintesc de „oaza de caldura si energie pozitiva” pe care artista a daruit-o prin muzica, versurile si trairile sale, anul trecut, cu siguranta, duminica, vor reveni in pub-ul The Stage. Cei care vor ajunge pentru prima data vor avea parte la rindul lor, de una din cele mai frumoase seri din toamna lui 2012. Zoia Alecu concerteaza duminica, 23 septembrie, in pub-ul The Stage Bacau, pretul unui bilet la eveniment fiind de 20 lei. In deschidere, va urca pe scena bacauanul Iulian Cintea. Publicul este asteptat in pub incepind cu ora 19.30, astfel ca la ora 20.00 sa poata incepe concertul.
Informatii si rezervari se obtin la numarul de telefon 0734.990988. Startul unui week-end grozav se da insa, in The Stage Bacau, inca de vineri, 21 septembrie, prin „Video Tape Party”, o petrecere pentru toate gusturile muzicale de la care nu vor lipsi nici proiectiile video. Simbata, 22 septembrie, in acelasi local, muzica este, la propriu, pe alese in cadrul petrecerii „Play On!”. In ambele seri, gazda va fi Dj Theodor Rauta care va da startul distractiei incepind cu ora 21.00. Intrarea este libera, iar informatii si rezervari se obtin la numarul de telefon sus mentionat. (Madalina ROTARU)
Masina de ris parcheaza, cu Doru Octavian Dumitru, din nou, in Bacau
Duminca, 23 septembrie, in Clubul Subway 4 din Bacau, publicul amator de spectacole Stand-Up Comedy este asteptat pentru a petrece o seara in acest fel. Aici, va poposi la ora 21.00, in Masina de ris, nimeni altul decit celebrul one-man-show, Doru Octavian Dumitru.
Pretul unui bilet la eveniment este 25 lei daca este achizitionat duminica si 20 lei daca este cumparat inainte. Rost de distractie in clubul Subway 4, la acest sfirsit de saptamina, vor gasi insa si iubitorii de muzica si dans pina in zori. Simbata, 22 septembrie, de la ora 22.00, aici este petrecere marca Dragonu, Flou Rege si Dj Grigo. Pretul unui bilet la eveniment este 15 lei, iar informatii si rezervari se pot obtine la numarul de telefon 0733.076413. (M. Rotaru)
Stagiunea teatrala bacauana se deschide cu o premiera
Duminica, 23 septembrie, Sectia Drama a Teatrului Municipal „Bacovia”, din Bacau, va invita sa vizionati de la ora 19.00 spectacolul premiera „Procesul”, o adaptare dupa romanul cu acelasi nume, al lui Franz Kafka, realizata de regizorul Geirun Tino, director al Teatrului „Pygmalion”, din Viena. Reprezentatia de duminica marcheaza deschiderea oficiala a stagiunii 2012 – 2013 a Teatrului bacauan.
Spectacolul „Procesul” mai poate fi vazut, in avanpremiera, simbata, 22 septembrie, de la ora 19.00. Din distributie fac parte actorii bacauani Bogdan Matei (K.), Florina Gazdaru (Ana), Firuta Apetrei (Doamna Grubach), Stefan Ionescu (Franz), Bogdan Buzdugan (Willem), Viorel Baltag (Inspectorul, pictorul Titorelli, Preotul), Dumitru Rusu (Kulich) si Valentin Braniste (Kaminer). (L.H.)
Sezatoare cu scriitori si artisti bacauani, in comuna Balcani
Prezentari de carte, momente de umor, muzica si poezie, la sezatoarea literar – artistica programata la acest sfirsit de saptamina in comuna bacauana Balcani. Tema evenimentului este „Mesteuguri traditionale. Contributia acestora la conservarea patrimoniului cultural” si este dedicata sarbatoririi Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Activitatea va avea loc simbata, 22 septembrie, de la ora 12.00, la caminul cultural din comuna Balcani, si va debuta cu prezentarea volumului „Olaritul – mestesug de traditie in judetul Bacau” si a monografiei comunei Balcani, semnata de Sova Pavel, nascut pe aceste meleaguri. In continuare, poeta Carmen Voisei va sustine un recital de poezie din creatia proprie, moment ce va fi continuat de poetul Nicolae Mihai, membru al Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor din România, care va citi si el din versurile sale. Sezatoarea se va incheia cu un moment muzical – umoristic realizat de actorul Florin Zancescu si profesorul Rares Draghici.
Evenimentul este organizat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii, Scoala Populara de Arte si Meserii, in parteneriat cu Primaria Balcani. (L.H.)
Lasă un răspuns