În contextul generat de pandemia COVID-19, care a determinat desfășurarea activităților didactice universitare online, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a demarat, încă din vacanța de vară, procedurile de achiziționare a unor tablete care să vină în sprijinul studenților cu probleme sociale.
Astfel, 170 de studenți, de la ciclul universitar de studii de licență, vor primi tablete și cartele cu servicii internet incluse, care să le faciliteze accesul la învățământul online. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău folosește platforma Microsoft Teams, unde se desfășoară toate activitățile didactice, de cercetare și toate întâlnirile de lucru în domeniul administrativ.
Prin acest demers, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău are în vedere asigurarea accesului la învățământul online a tuturor studenților, integrand în acest demers și studenții cu probleme sociale.
Consiliul de administrație și Senatul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în parteneriat cu studenții din toate structurile de conducere, au elaborat și aprobat, în mod continuu, regulamente și proceduri noi, precum și modificări la cele aflate în vigoare, astfel încât nicio activitate din cadrul Universității să nu fie afectată de pandemia COVID-19.
alina a zis
poate invata si profesorii sa lucreze la calculator!