Având în vedere evoluția infecției cu COVID-19 și contextul epidemiologic actual, precum și recomandările MEC, Consiliul de administrație al UBc a decis suspendarea activităților didactice, în perioada 13-22 martie 2020, după cum urmează:
- Începând de vineri, 13 martie 2020, ora 13:00, se suspendă activitățile didactice la programele de studii universitare de licență, master și doctorat, învățământ cu frecvență (IF);
- Începând de vineri, 13 martie 2020, ora 09:00, se suspendă activitățile didactice și tutoriale la studiile universitare de licență, la formele de învățământ cu frecvență redusă (IFR) și învățământ la distanță (ID), studiile postuniversitare și programele de conversie profesională;
- Se suspendă, în această perioadă, orice activitate extracurriculară (competiții sportive, conferințe, workshop-uri, dezbateri, cursuri de pregătire pentru BAC etc.);
- Serviciile sociale (căminele, cantina) și activitatea administrativă a UBc vor funcționa în regim normal;
- În funcție de evoluția evenimentelor, Consiliul de administrație va decide dacă perioada de suspendare va fi prelungită;
- Consiliul de administrație recomandă, atât salariaților, cât și studenților, să respecte toate recomandările cu privire la măsurile de prevenire a infecției cu COVID-19, în special, evitarea deplasărilor și a spațiilor aglomerate;
- Toate activitățile suspendate sau amânate se vor recupera online sau prin reprogramarea lor, după un orar stabilit la nivelul departamentelor/facultăților;
- Salariații, studenții și colaboratorii universității vor fi informați continuu pe site-ul universității (www.ub.ro) și la telefon 0234/534.712.
Lasă un răspuns