• de la 1 decembrie, serviciul de Urgențe al Spitalului Județean a fost extins și reamenajat • odată cu noua înfățișare, Urgențele au fost ridicate la rang de secție
Spitalul Județean are, începînd de luna aceasta, o unitate de primire a urgențelor care nu mai seamănă cu serviciul de specialitate de pînă acum. În cabinetele medicale au fost schimbate garniturile vechi de mobilier, cearșafurile de pe paturile destinate bolnavilor sînt nou-nouțe, iar aparatura medicală repartizată prin Banca Mondială a fost amplasată într-un cabinet special, destinat în exclusivitate stabilizării urgențelor majore. După reamenjare și extindere, fostul serviciu de Urgențe al spitalului a fost avansat la gradul de secție, noua sa denumire fiind de Unitate Primire Urgențe (UPU). Pe lîngă cele trei cabinete de consultații care funcționau pînă acum, în structura serviciului Urgențe au mai apărut două spații noi: salonul de stabilizare și cabinetul în care se vor practica micile intervenții chirurgicale. „Modernizarea a fost făcută cu bani dintr-un program al Ministerului Sănătății, destinat special unităților de primire a urgențelor. Investițiile nu se vor rezuma numai la mobilier, ci vor continua în zilele următoare cu echipament și instrumentar. Tot pentru perioada următoare va fi luată și măsura de oprire a traficului vizitatorilor din spital pe ușa Urgențelor și amenjarea unui oficiu de informații, la care pacienții internați să poată fi găsiți de rude”, ne-a declarat doctorița Elena Lămășanu, medic șef al UPU. Transfomarea Urgențelor într-o secție cu o înfățișare pe măsura unui spital județean nu rezolvă însă problema lipsei de specialiști în medicina de urgență. În acest moment, secția UPU înregistrează un deficit de cinci medici de specialitate, iar șansele ca posturile să fie ocupate curînd prin concurs sînt destul de mici. „Nu sînt medici rezidenți pe această specialitate, iar gărzile le acoperim acum cu medici de familie și cu medici de la Salvare”, a mai spus dr. Lămășanu. Termenul pînă la care personalul medical de la Urgențe va trebui să facă și ultimele achiziții de instrumentar este cel de 10 decembrie. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns