Un bărbat aflat la volanul unui autoturism a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și, în timp ce fugea de autorități, a părăsit partea carosabilă, ajungând cu mașina în albia unui râu.
„Pe 12 ianuarie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat pe DN 11, în localitatea Oituz, un autoturism cu numere de înmatriculare străine și au efectuat semnale regulamentare de oprire, dar acesta și-a continuat deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic”, a precizat a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
La un moment dat, autoturismul urmărit de poliție a părăsit partea carosabilă, rămânând împotmolit în albia unui râu. Conducătorul auto a încercat să se sustragă controlului fugind din autoturism, dar acesta a fost prins și imobilizat de polițiști.
În urma verificărilor, a reieșit că persoana în cauză este un bărbat de 36 de ani, din Oituz, care figurează în baza de date cu permisul de conducere anulat. Totodată, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilometru, acesta fiind condus la spital unde a refuzat și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau consumului de substanțe psihoactive.
După administrarea probatoriului, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Bacău. „Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive”, potrivit IPJ Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Lasă un răspuns