Băcăuanii care vor avea ghinionul să se înțepe cu un cui ruginit sau să se aleagă cu o plagă provocată de metale ruginite vor trece prin adevărate peripeții pînă vor beneficia de vaccinul antitetanos (VTA), vital în astfel de situații.
Situația este cauzată de lipsa unor reglementări legale clare. De cînd Institutul Cantacuzino nu mai funcționează, Spitalul Județean de Urgență Bacău este nevoit să plătească sume de zece ori mai mari pentru un vaccin VTA, achiziționat acum din import. Costurile sunt colosale, iar conducerea spitalului reclamă că nu are surse de finanțare și bugetul nu îi permite să-i vaccineze pe toți cei care au astfel de răni, așa cum se întîmpla pînă acum. Pe de altă parte, medicii de familie primesc gratuit de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) dozele de vaccin cerute și ar putea să-i vaccineze pe asigurații înscriși pe listele lor.
Conducerea DSP însă impune în continuare spitalului județean să cumpere suficiente doze de vaccin, indiferent de costuri, pentru a-i vaccina pe toți cei care ajung la spital.
„Cînd funcționa Institutul Cantacuzino, cel care producea vaccinul VTA, reușeam să cumpărăm suficiente doze de vaccin pentru a acoperi toate solicitările. Spitalul Județean de Urgență era pe locul I la consumul de antitetanos. Toată lumea care venea la noi cu o înțepătură, tăieturi era vaccinată. Acum nu ne mai permitem, trebuie să cumpărăm din import vaccinul la prețuri de zece ori mai mari. Și e absurd să cheltuim atîția bani cînd medicii de familie primesc gratuit de la DSP dozele de vaccin”, explică Mirela Romaneț, purtătorul de cuvînt al SJU. Cînd vaccinul era produs de Institutul Cantacuzino, unitatea spitalicească plătea 3,96 lei pe doza de vaccin.
Acum, cînd vaccinul se importă, SJU trebuie să plătească nu mai puțin de 34,83 lei pe o singură doză de vaccin. Enorm, spune conducerea spitalului, în condițiile în care lunar se foloseau cel puțin 700 de doze de vaccin. Din acest motiv, SJU a decis să vaccineze doar cazurile grave care nu pot ajunge la medicul de familie și pacienții care necesită intrenare. „Medicii de familie primesc gratuit vaccinul. Spitalul trebuie să cumpere dozele necesare și nu le decontează nimeni. Noi suntem obligați prin lege să le avem în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și vom vaccina persoanele internate. Dacă o persoană s-a tăiat cu sapa prezintă risc de a face tetanos. Ajunge la Urgențe, primește îngrijiri medicale și, dacă nu necesită internare, este îndrumat spre medicul de familie pentru a-și face vaccinul”, mai arată Mirela Romaneț.
De cealaltă parte, Direcția de Sănătate Publică rămîne fermă pe poziții: indiferent de costuri și chiar dacă medicii de familie ar putea administra vaccinuri primite gratuit, SJU ar trebui să achiziționeze vaccinuri pentru toți pacienții. „Fiecare spital are obligația să-și cumpere vaccinul și să-l administreze pacienților, indiferent dacă necesită sau nu internare. A fost o perioadă cînd acest vaccin nu s-a găsit, iar pacienții erau trimiși la medicii de familie. Acum se găsește vaccinul și trebuie cumpărat în doze suficiente”, spune Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al DSP. „Profilaxia nu ține de faptul că e internat omul sau nu. A venit pacientul la UPU, îi faci vaccinul. Asta e conduita. Sunt obligați să-l cumpere”, arată și dr. Anca Dancău, medic primar epidemiolog, șeful Compartimentului Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile din cadrul DSP.
Dan Stoica, managerul SJU, contracarează toate aceste declarații, susținînd că spitalul pur și simplu nu are bani să acopere un cost atît de mare pe doza de vaccin. „Noi nu ne permitem! Medicul de familie să-și facă datoria, mai ales că primește gratis vaccinul. Noi trrebuie să-l plătim și avem buget limitat. Nu putem cheltui 700 de milioane de lei (vechi, n.r.) pe lună pentru acest vaccin. Dacă este o urgență majoră și pacientul nu poate ajunge la medicul de familie în timp util, îl vaccinăm chiar dacă nu necesită internare. Dar vom face o triere, nu-i mai putem vaccina pe toți. Dacă ești din Răchitoasa e normal să te duci la medicul din Răchitoasa”, explică Dan Stoica.
„Tetanosul este o boală mortală”
De cealaltă parte, medicii de familie au făcut ochii mari cînd au auzit ce li se pregătește. Nu au auzit de aceste probleme, nimeni nu i-a informat despre aceste modificări și habar nu aveau că trebuie să se aprovizioneze cu mai multe doze de vaccin VTA. „Noi nu avem vaccin nici pentru noi. Foarte rar facem comandă, cînd trebuie să vaccinăm gravidele, ne-a declarat surprinsă dr. Elena Stîngă, medic de familie și președintele Colegiului Medicilor. Nu am auzit de așa ceva. În mod curent, noi facem acest vaccin la gravidele care sunt la prima sarcină sau la cele cu intreval între sarcini de 10 ani. Nu am primit nicio informare să ne aprovizionăm cu mai mult vaccin.
Oricum, este riscant să pui oamenii pe drumuri. Unii ajung la timp la medicul de familie, alții poate vin peste o săptămînă, cînd este prea tîrziu. Tetanosul este o boală mortală. Cînd se manifestă, e mai greu de tratat. Mortalitatea este de 90 la sută. De aceea, în caz de tăieturi, înțepături cu obiecte ruginite, pacientul trebuie să-și facă vaccinul în maxim 72 de ore. În caz contrar, intervin contracturi musculare, paralizia și poate surveni decesul. Vaccinul trebuie făcut pînă să se manifeste infecția. Tratamentul este cu antibiotic dar pronosticul este foarte rezervat”, mai spune dr. Stîngă.
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns