Vasile Șoiman, șeful Vămii din Bacău, a învățat pe rupte în luna august, în timp ce mulți dintre noi ne relaxam la munte sau la mare. Nu știm cît din plăcere, dar cu siguranță, de nevoie, Vasile Șoiman nu s-a gîndit la concediu în acestă vară. Motivul? El a susținut săptămîna trecută examen pentru a-și păstra funcția de vameș – șef. „Este cel de-al cincilea examen pe care l-am dat în ultimii ani. Trei teste le-am susținut pentru numirea pe post, iar alte două, pentru confirmare. Vara asta a fost examen serios, de titularizare”, ne-a declarat Vasile Șoiman. El s-a pus serios cu burta pe carte și a învățat legislație, numai că, ghinion!, chiar în timp ce se pregătea asiduu, legislația vamală s-a schimbat. Noroc că examinatorii s-i-au testat pe concurenți doar din bibliografia inițială. Acum, Vasile Șoiman s-a decis că are și el nevoie de un concediu. „Plec la Vatra Dornei, să mă odihnesc. Am nevoie de relaxare, pentru că, de la începutul anului și pînă acum, n-am avut nici măcar o sîmbătă liberă”, ne-a spus șeful Vămii. Îi dorim și noi concediu plăcut. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns