Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primăriței Veronica Donțu, din comuna Tamași, județul Bacău, și a lui Florin Tătaru, inspector superior în aceeași instituție.
Procurorii îi acuză de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă agravată. Miza este un teren retrocedat, iar paguba calculată este de aproape 1,9 milioane de dolari.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, în cursul anului 2009, Veronica Donțu, primarul comunei Tamași, și Florin Tătaru, profitând de calitățile lor de președinte, respectiv membru al comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, au încălcat dispozițiile legale ce reglementează procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și au întocmit mai multe documente care au stat la baza emiterii unui titlu de proprietate pentru suprafața de 17,74 ha, suprafață care în fapt era proprietatea unei societăți comerciale.
Concret, în perioada 1991 – 2005, moștenitorii de drept ai unui teren au făcut nenumărate demersuri legale pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului respectiv, în acest sens fiind purtate mai multe discuții cu primarii localității, printre care și Veronica Donțu. Mai mult, acesteia din urmă i s-a transmis faptul că moștenitorii sunt dispuși să vândă terenul ce le-ar fi fost retrocedat în cazul în care inculpata va găsi un cumpărător.
„În primăvara anului 2009, inculpata Veronica Donțu le-a comunicat moștenitorilor că poate să le reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafață de 17 ha teren (parte din 50 ha solicitate) pentru care a și găsit un cumpărător dispus să le ofere suma de 65.000 de lei, lucru cu care aceștia au fost de acord. În continuare, inculpații Donțu Veronica și Tătaru Florin, în calitățile lor de președinte, respectiv membru al comisiei locale, cu încălcarea dispozițiilor legale au întocmit mai multe documente care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate asupra celor 17 ha teren”, arată procurorii DNA Bacău.
După eliberarea titlului de proprietate și întocmirea actelor cadastrale, a fost încheiat între moștenitori și oamenii de afaceri contractul de vânzare cumpărare având ca obiect terenul susmenționat, deși acesta aparținea în fapt unei societăți comerciale, prețul plătit fiind de 62.019 lei.
„Faptele descrise mai sus au fost săvârșite cu intenția de a satisface, prin încălcarea legislației privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, interesele unor oameni de afaceri care au dobândit în final terenul respectiv, pretabil exploatării de balast și amenajarea unei exploatații piscicole. În cauză, societatea comercială, proprietară în fapt a terenului, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.889.355 USD reprezentând valoarea investiției efectuate pe terenul în litigiu până în data de 10.02.2002”, se arată în comunicatul DNA Bacău.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Ana a zis
Stiam ca e o primarita dura dar corecta. Dura este , corecta…………sa vedem. Fara foc nu iese fum .
Voodoo a zis
Daca scapa, nu inseamna ca e nevinovata, iar daca nu scapa, nu inseamna ca e vinovata. Justitia din Romania lasa mult de dorit.
O alta baba.. a zis
Ia vezi!
Viorica a zis
Poftim??Eu mi-s judicator care a terminat Facultatea de Drept la Univ. Jeorje Bacovia,Bacau city.Ai impresia ca am luat licenta cu spaga?