Victimele infracțiunilor care beneficiază de protecție în unul din statele membre ale UE vor beneficia de aceleași drepturi dacă se mută într-un alt stat membru, datorită unei noi legislații votate astăzi de Parlamentul European. Deputații au votat extinderea European sa aibă un domeniu de aplicare a ordinului de protecție, pentru ca aceasta să se aplice nu numai victimelor violenței sexuale, dar și celorlalte infracțiuni.
Măsuri de protecție există în toate statele membre, dar acestea nu mai sunt aplicabile dacă persoana se deplasează dincolo de frontierele naționale. Ordinul de protecție europeană (OPE) ar trebui să asigure că orice persoană care beneficiază de un tip de protecție acordată într-unul din statele membre poate beneficia de aceleași drepturi /aceeași protecție dacă se stabilește în alt stat membru.
Un proiect legislativ, convenit de deputații europeni și reprezentanții președinției belgiene a UE, a fost adoptat de plenul Parlamentului, dar decizia trebuie să fie confirmată și de o majoritate calificată la nivelul Consiliului.
„Dorim să transmitem un mesaj clar Consiliului: cetățenii europeni vor să trăiască într-un veritabil spațiu de libertate, securitate și justiție și să fie protejați pretutindeni în Europa”, a declarat Teresa Jiménez-Becerril Barrio (PPE, ES), raportoare din partea Comisiei pentru drepturile femeii. „Trebuie să ne gândim la victime, la cei care sunt înspăimântați și care vor să trăiască liniștiți. Cu acest text, avem ocazia să salvăm vieți și ar trebui să fim mândri de acest lucru. Ordinul european de protecție este un prim pas mic, dar este începutul pentru un cadru mai
larg pentru protecția drepturilor victimelor în UE”, a încheiat deputata europeană.
„Dorim un instrument care să ofere o protecție eficientă. Legea trebuie să rezolve conflicte, nu să le creeze”, a declarat Carmen Romero López (S&D, ES), raportoare din partea Comisiei pentru libertăți civile. „Prin votul de astăzi vrem să transmitem un mesaj clar Consiliului. Acum este rândul Consiliului să își asume responsabilitatea”, a declarat deputata europeană.
Toate victimele infracțiunilor vor beneficia de protecție
Deși cele mai multe măsuri vizează protecția femeilor care sunt victime ale violenței pe criterii de sex, orice altă victimă trebuie să beneficieze de protecție. „Directiva se aplică măsurilor de protecție care vizează protejarea tuturor victimelor și nu numai a victimelor violenței bazate pe criterii de gen, ținând seama de specificul fiecărui tip de infracțiune în cauză,” menționează textul.
Noile reguli se vor aplica victimelor sau posibilelor victime care necesită
protecție „împotriva unei fapte penale a unei alte persoane care poate, în orice fel, să îi pună în pericol viața, integritatea fizică, psihologică și sexuală, de exemplu prin prevenirea oricărei forme de hărțuire, precum și demnitatea și libertatea personală, de exemplu prin prevenirea răpirilor, a urmăririi în scop de hărțuire și a altor forme de constrângere indirectă și destinat să evite noi acte infracționale și să reducă consecințele actelor infracționale anterioare.”
Menținerea agresorilor la distanță
Un ordin european de protecție se poate emite numai atunci când în statul emitent a fost deja luată o măsură de protecție, care impune persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe dintre următoarele obligații sau interdicții: interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone definite în care își are
reședința sau lucrează persoana protejată sau pe care aceasta le vizitează; o interzicere sau o reglementare a contactului, sub orice formă, cu persoana protejată, inclusiv la telefon, prin mijloace electronice sau prin poștă obișnuită, prin fax sau orice alte mijloace; o interdicție de a se apropia sau o reglementare privind apropierea de persoana protejată la o distanță mai mică decât cea prevăzută.
Protecție fără frontiere
Ordinele europene de protecție pot fi emise atunci când persoana protejată decide să își stabilească reședința sau își are deja reședința într-un alt stat membru sau atunci când persoana protejată decide să locuiască sau locuiește deja într-un alt stat membru. Autoritatea competentă a statului unde această persoană este protejată
va emite ordinul de protecție și îl va transmite țării unde persoana în cauză este stabilită.
Întrucât în statele membre diferite autorități – civile, penale sau administrative – dețin competența de a emite și de a aplica măsuri de protecție, autoritatea competentă din statul de executare nu trebuie să ia, în toate cazurile, aceeași măsură de protecție ca cea luată în statul emitent, ci are „un anume grad de libertate de a lua orice măsură pe care o consideră adecvată și corespunzătoare în temeiul legislației naționale într-un caz similar, pentru a asigura protecția
continuă a persoanei protejate,” se menționează în text.
Protecție pentru rudele victimelor
Datorită votului membrilor Parlamentului European, un ordin de protecție european se poate emite și pentru a proteja rudele unei victime. Statele membre vor avea la dispoziție trei ani pentru a o transpune în legislația națională.
Raportul a fost adoptat cu 610 voturi pentru, 13 împotrivă și 56 de abțineri.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.