În acest moment, circulația este asigurată pe toate drumurile naționale din regiunea Moldovei, în ciuda episoadelor de ninsoare abundentă și a atenționărilor Cod galben de polei instituite de meteorologi, anunță DRDP Iași.
Echipele DRDP Iași au acționat pe parcursul nopții trecute pe toate sectoarele din administrare, cu 163 de autoutilaje și 1.411 tone de material antiderapant, o atenție specială fiind acordată zonelor montane din județele Suceava (60 utilaje, 681 t antiderapant), Neamț (32 utilaje, 352 t) și Bacău (37 utilaje, 216 t).
A nins și în județele Botoșani (24 utilaje, 82 t) și Iași (20 utilaje, 200 t antiderapant), cu precipitații mixte în județul Vrancea.
Carosabilul în acest moment se prezintă umed, cu sectoare de zăpadă frământată în județele Suceava, Neamț, Botoşani și Bacău, la o temperatură a aerului cuprinsă între -4 și 0 grade. Momentan, pe drumurile din administrarea DRDP Iași se acționează cu un efectiv de 169 de autoutilaje.
Imagini de pe centura Bacăului:
Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:
Dispecerat DRDP Iași – tel. 0232/213168
Dispecerat CNAIR: 021.9360, 021.264.33.33, 021.264.33.34
TELVERDE – 0800.809.360
dispecerat@andnet.ro
Lasă un răspuns