Conducerea PSD Bacău a făcut grave acuzații la adresa guvernării PNL-USR, care a întrerupt proiectele PNDL în plin sezon favorabil construcțiilor. Într-o conferință de presă susținută de eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, deputatul Claudiu Ilișanu și consilierul județean Bogdan Pleșca, social-democrații au afirmat că PNRR nu prevede nici un proiect pentru zona Moldovei, iar administrația locală instalată în municipiul Bacău nu a venit cu niciun proiect important. Liderul PSD a anunțat și ce vor face aleșii partidului, dacă intenția de schimbare a viceprimarului Cristian Ghingheș (USR PLUS) va ajunge la vot în Consiliul Local Bacău.
„PNL Bacău își invită prim-miniștrii în județ doar când sunt alegeri. Orban a fost în Bacău cu o săptămâna înainte de locale și apoi în decembrie, când a inaugurat centura Bacăului. PNL l-a invitat pe premierul Cîțu acum, când sunt alegeri interne. Mi-aș fi dorit ca premierul să discute cu toți primarii din județul Bacău – nu cu 10-15 primari PNL pe terasă la Centrul George Apostu. Aș vrea să-l întreb pe premierul Cîțu unde sunt proiectele pentru Moldova – pe unde se vor traversa Carpații, din Moldova spre Transilvania. Acum 2-3 ani s-a votat o lege, pentru A8 – de care Orban spune că a fost o «lege electorală». PNRR-ul nu prevede nici un proiect pentru zona Moldovei”, a declarat Dragoș Benea.
„Moldova nu este reprezentată în Guvernul Cîțu, iar proiectele Bacăului/Moldovei nu are cine să le susțină. Observ că liberalii sunt ocupați cu alegeri interne și tot ne transmit că vin cu un „suflu nou”. Deocamdată acest „suflu” este Boc și Flutur. Aceiași care acum 10 ani tăiau salarii și închideau spitalele. Mi-aș dori, totuși, ca liberalii băcăuani să vorbească despre A13 – nu la modul general – și despre proiectele importante ale Bacăului.
Observ că liberalii sunt ocupați cu alegeri interne și ne tot transmit că vin cu un „suflu nou”. Deocamdată, acest „suflu” este Boc și Flutur. Aceiași care acum 10 ani tăiau salarii și inchideau spitalele. Mi-aș dori, totuși, ca liberalii băcăuani să vorbească despre A13 și despre proiectele importante ale Bacăului.
– eurodeputatul Dragoș Benea
119 proiecte PNDL blocate de Guvernul Cîțu, în județul Bacău
Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a anunțat că Guvernul a decis încetarea plăților pentru proiectele finanțate prin PNDL.
„Sunt 119 proiecte afectate, în 70 de UAT-uri. Și Consiliul Județean are în derulare 5 proiecte PNDL. Necesarul pentru aceste proiecte este 300 de milioane de lei, iar la CJ alte 60 de milioane lei. Pe lângă creșterea prețului de materiale de construcții apare și această sistare de plăți. Căutăm soluții și vom face tot ce ține de noi să plătim stadiul fizic al lucrărilor. Doresc ca primăriile să găsească finanțare din fonduri proprii, iar ulterior să găsim soluții de finanțare din alte surse”, a declarat Valentin Ivancea. El a dat asigurări că primăriile vor fi sprijinite de Consiliul Județean să-și finalizeze proiectele PNDL.
Eurodeputatul Dragoș Benea a apreciat că blocarea PNDL s-a făcut strict din interesele electorale ale premierului Cîțu. Primarii liberali vor fi nevoiți să meargă la Guvern, să ceară bani, iar problema ar urma să fie rezolvată „din pix” de Florin Cîțu chiar înaintea congresului PNL, programat pentru septembrie.
PSD cere demiterea conducerii Zonei Metropolitane
Consilierul județean Bogdan Pleșca a criticat lipsa oricărui proiect derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău.
„O să vorbesc de „suflul nou” din politica băcăuană, despre un personaj care are 30 de ani în politică. Este vorba despre Ilie Bîrzu care ne-a sunat săptămâna trecută să ne invite la o ședință a Zonei Metropolitane. În 10 ani, nu putem da un exemplu de un proiect realizat în Zona Metropolitană. Domnul Bîrzu este director adjunct și stă pe salarii de 5-6 mii lei/lună de 10 ani, iar acum vine și ne cere să votăm modificarea statului Zonei Metropolitane și conducerea acestei instituții. Totul, fără fundamentare și bază legală.
Actuala conducere a Zonei Metropolitane trebuie să-și depună mandatul, întrucât, în 10 ani nu s-a depus nici un proiect. Aceasta zona poate lua exemplul ADIS si ADIB – acolo unde s-au depus proiecte de milioane de euro.
– Bogdan Pleșca, consilier județean PSD Bacău
Celula 1 trebuie închisă și ecologizată de Primăria Bacău
Președintele Valentin Ivancea și deputatul Claudiu Iliușanu, membru în Comisia dse Mediu a Camerei Deputaților, au comentat tentativa primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu de pasare la CJ a problemei Celulei 1 (fosta groapă de gunoi a municipiului Bacău), care trebuie închisă și ecologizată.
„Noi nu putem fi coparticipanți, devreme ce nu suntem proprietari, iar obiectivul nu este de interes județean. Problema închiderii Celulei 1 este a Primăriei Bacău, care avea obligația legală de constituire a fondurilor necesare. De-a lungul timpului, primăriile din județ au plătit depozitarea deșeurilor. Doar 27% din deșeurile depozitate la Celula 1 provin din județ, restul sunt de la municipiul Bacău”, a precizat președintele Ivancea.
Deputatul Claudiu Ilișanu a lămurit și care ar trebui sursa de finanțare a lucrărilor necesare: „Primăria a avut obligația să pună bani deoparte pentru închiderea și ecologizarea Celulei 1”
Liderii PSD Bacău au sugerat administrației PNL și USR să atragă fonduri guvernamentale, pentru rezolvarea problemei.
USR vrea schimbarea propriului viceprimar. Ce face PSD?
Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a comentat și scandalul din interiorul USR, unde primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu intenționează demiterea viceprimarului Cristian Ghingheș și numirea unui viceprimar cu sprijinul opoziției.
„Cu 2 consilieri, PSD nu poate tranșa demiterea sau numirea unui viceprimar. Nu vom intra în niciun fel de alianță, nici pentru demitere, nici pentru numire. Așa numita majoritate «G12», constituită din PSD, PER, PPU-SL, PRO România și independentul Dorin Chirilescu, – este o construcție conjuncturală generată de anumite proiecte. Există proiecte care au trecut cu 18-19 voturi, de exemplu parcul industrial. Așa zisa opoziție este o temă falsă, promovată de un primar incapabil să recunoască niște evidențe. El este, totuși, singurul primar din țară care a blocat bugetul, urmare a autogolului dat de el și prefect. Au avut majoritate când și-au instalat viceprimarii, nu au avut majoritate când au vrut să mărească taxele și să scumpească apa cu 50%. Mi se pare iresponsabil prefectul, care este și jurist. Să trimită bugetul la Finanțe, să vedem dacă este inoperabil”, a spus Benea.
Liderul PSD Bacău a preconizat că, cel mai probabil, dacă se va ajunge la vot pentru înlocuirea viceprimarului USR PLUS, cei doi consilieri PSD vor ieși din sală, ca să nu participe la vot. „Coaliția USR-PLN nu știe sau nu poate să se apuce de treabă, în Bacău. Victimele sunt băcăuanii. Nu girăm hatârul domnului primar, cei doi consilier PÎSD cred că nici nu vor sta în sală, când se va vota”, a spus eurodeputatul Dragoș Benea.
Filmarea conferinței de presă a conducerii PSD Bacău:
:-) a zis
Are parti de adevar si dumnealui.Doar pina la un moment dat.
Tatiana a zis
Nu o mai faceți pe viteji, Benea și tu ai plimbat prim miniștri cât ai fost președinte a consililiului județean , Ivancea se ocupă numai așa de cârpeli , se face acum un an de când e președinte a consililiului județean și nu a făcut nimic concret, a spus că o să facă ordine și nimic , că o să fie oamnei angajați numai pe performanțe și nimic , numai promisiuni. Psd ul nu afăcut nimic în 30 de ani pentru județ, numai niște cârpeli pe ici pe colo în rest vorbe.
Marius a zis
De vreo 20 de ani Primaria Bacau nu a fost condusa de primari PSD,si cu toate astea Bacaul arata jalnic,si o sa arate si mai jalnic cu acest individ pe nume vezeteu,cu v mic!Nu mai avem sport,cultura,nu mai avem nimic!La Vaslui,cu primar PSD,orasul arata foarte frumos si curat,cu o piata moderna,cu o gara frumoasa si cocheta,nu cum e in Bacau cu aurolaci boschetari,mizerie,urina,etc!Ca bacauan imi pare rau cum a ajuns aceasta urbe,care e condusa numai de incompetenti,mincinosi,gen Stavarache,Necula,si mai nou Vezeteu!Parca e un blestem la adresa acestui oras!
radu a zis
@tatiana: pana la urma, bacaul nu a ramas niciodata fara buget. Daca am avea primar cu obraz ar pleca acasa si ar da leafa inapoi (ca asa batea campii cand se tragea cu mocanita in campania electorala).
Acum, ca orice golan, o sa vina si o sa se planga ca nu a avut buget, ca pesede, ca pandemia, ca rusii, sau mai stiu eu ce gargauni mai viseaza…
Ce e asa complicat??!! Ai un buget. A iesit asa cum a votat CL. Executa-l intocmai si la timp!!! Asta e treaba primarului. E executiv!
Daca nu-ti place, negociaza, nu bate cu pumnul in masa, dialogheaza cu consiliul si cu cetatenii si misca lucrurile…
Tatiana a zis
Ai perfectă dreptate, cea mai mare vină o are primarul, cand a candidat știa cam cum stau lucrurile în primărie sau cel puțin așa a dat de înțeles, e prea moale și ascultă de hoții din primărie. Eu m am referit la la declarațiile PSd ului prin vocea lui Benea.
radu a zis
pai si ce voiai? Sa-l laude? Si pana la urma, psd chiar nu a avut primari in Bacau. Exceptii Sechelariu ( doar mandatul 2) si Necula
Adica exact 2 mandate, si alea nelegate intre ele…
In rest, prosperitatea si atractivitatea orasului sunt exclusiv meritul PNL.
Injura-l pe Benea ca e ipocrit atunci cand zice nasoale despre CJ…
Pana la urma, asa cum a prestat Benea impreuna cu PSD la CJ, cetatenii sunt multumiti, ca de aia a iesit in urma votului tot PSD… Si atunci inseamna ca asa trebuie.
Lumi a zis
Nu știam că Bacăul are Zonă Metropolitană!Dacă a existat o conducere pentru ceva ce nu există, inșii respectivi să dea banii înapoi!!!!URGENT!
radu a zis
cred ca e infiintata de 15 ani…
Fara Balcescu. La vremea respectiva, primarul din Balcescu nu a vrut sa se bage… erau bani multi de la metro, practiker…Nu erau de dat la bacau
Daniel a zis
Foarte pertinente comentariile! Din păcate, primarul nu a ieșit din logica electorala. Cred ca nici nu știe care este rolul primarului! Ar trebui sa se trezească mai repede spre binele lui si Băcanului!
Stanica a zis
Plang ,,baronii,, ca nu mai au ce sifona prin firmele unor evazionisti, a unor datornici la bugetul de stat, a unor patroni corupti, acoperiti de mafiotii din politica? Cu santiere in care tot felul de betivani, spagari sunt diriginti de santier?