Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat marți imagini noi de pe șantierul lotului 1 din Autostrada Ploiești – Buzău (A7). Lucrările, realizate în proporție de 5,8%, ar trebui finalizate în mai anul viitor.
„Imagini de la lucrările de pe lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, executate de compania IBB Holding, subcontractor al Asocierii Pizzarotti – Retter”, se arată în postarea CNAIR.
Contractul pentru lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km) a fost semnat în data de 16 iunie 2022, iar lucrările trebuie finalizate până în mai 2024, potrivit CNAIR.
În prezent, stadiul fizic al obiectivului este de 5,8%, au precizat reprezentanții CNAIR.
Până în prezent, CNAIR a semnat contractele pentru 9 din cele 13 loturi ale A7 finanțate prin PNRR, respectiv pentru tronsonul Ploiești – Buzău (loturile 1 și 2), tronsonul Buzău – Focșani (toate cele patru loturi) și tronsonul Focșani – Bacău (toate cele trei loturi).
Urmează, azi, să fie semnate miercuri contractele pentru cele trei loturi ale tronsonului Bacău – Pașcani. Pentru lotul 3 din Autostrada Ploiești – Buzău, situația este incertă.
Mareșal Antonescu a zis
Legi făcute cu cu**l. Licitațiile nu ar trebui sa tina cont doar de preț, ci de raportul calitate-preț, iar în cazul asta de puterea de execuție a firmei câștigătoare. Sa nu pot sa ma înscriu la licitație dacă am în firma un excavator și 2 3 basculante…. Tara de kk, legi de kk, rezultate pe măsură…. Așteptăm politicienii sa ne anunțe noi creșteri economice…. 🤣👍🏻
Ardei originalul a zis
Eu il felicit pe dl Umbrarescu pentru organizare si munca depusa. Vor vedea si alti ca munceste bine si va castiga si tronsonul unde acum nu se lucreaza.
Dupa terminare abea astept sa se apuce de treaba si pe A8 catre Trg Mures ca sa avem si noii o legatura spre vest pe autobanda direct din Bacau. Ar fii bine daca A7 ar fii prelungita macar pana la Humor ca sa evitam aglumeratia catre Bucovina.
GHEORGHE a zis
SA VA SCRIU CITEVA FRAZE :EU LUCREZ DE CIND MA STIU IN INFRASTRUCTURA, EXECUTIA ACESTOR LUCRARI SE FACE AVIND O BAZA LOGISTICA MACRO! CECINSEAMNA ASTA? DACA IN IRAQ MUNCEAM INTR UN PROIECT PE VREMURILE CEAUSISTE PESTE TREI MII DE ROMANI AOOI TRECIND ORIN SPANIA, GERMANIA, SI MAI CURIND IN ANGLUA DIN 2016AM VAZUT MULTE CHESTIUNI, NU TE POTI INSCTIE CA PROMOTOR CU TREI,,, LULELE CIRPACITE CU SIRME SAU PIESE RECONDITIONATE,,,!! ADTA I ROMANIA?? IN SCOTIA LUCRIND LA O AUTOSTRADA DE 120KM ERAM DOAR DE LA HAUCK FIN MANCHESTER PESTE 1800DE UTILAJE, AUTOCAMIOANE, MACARALE, STATII BETOANE SI DE ASFALT ETC, APOI ERAU SI ALTE FIRME CU,,, CAIETE DE SARCINI,,, BINE CONTURATE,,,, CARE EXECUTASERA SI ALTE OBIECTIVE MARI NU PROSTII CA LA NOI, IAR ACOLO TERENUL NU E ATIT DE SIMU DE LUCRAT, TETEAUA HIDROGRAFICA ARE MARI RAURI OESTE CARE SA TRECUT CU 48DE POURI, STINCA CU DURITATE DESTUL DE MARE, INFILTRATII DEOSEBIT DE MARI PENTRU CARE SAU DRENAT LA UN PRET FOARTE RIDICAT CA SI EXECUTIE, TOATE ASREA SAU DERULAT IN DOAR TREI ANI INSA TOATE COMUNITATILE,ADMINISTRATIILE AU PUS TOTUL LA BATAIE PENTRU ACEST PROIECT, BTEAFING URI IN SALI CU MII SI MI DE OAMENI, STAF TEHNIC DEOSEBIT, CONTROL DE CALITATE UNDE NU PUTEAI SA FACI NICI O DEROGARE DE LA PROIECT FARA APROBĂRILE SEFTY ULUI SI MANAGERILOR, PROIECTANTILOR ACESTUI OBIECTIV, ETC! LA NOI CU TOATA CONSIDERATIA IN AFARA DE UMBRARESCU NU AM AUZIT DE SPRE CEVA SERIOS, NE AM INVATAT SA DAM SPAGI STRAINILOR DE LA ARHICUNOSCUTELE COMPANII SI SA FACE CE VOR EI FARA A PUNE IN PRACTICA CA NU AR FI GREU INFIINTAREA UNEI MARI COMPANII DE STAT IN ACEST DOMENIU, SAU CHIAR PRIVAT, DE CE NU?