Un băiețel de 4 ani din Onești a ajuns la spital cu un deget de la mână strivit, după un incident la grădiniță. Copilul și-a prins mâna în ușă, iar mama lui o acuză de neglijență pe educatoare și spune că va face mai multe plângeri, inclusiv la Parchet.
Cel mic a fost operat de urgență la Spitalul Județean din Bacău.
Săptămâna trecută, când s-a întâmplat incidentul, băiețelul și colegii lui se aflau pe hol și așteptau să se aerisească clasele, după micul dejun.
Nu se știe cum copilul și-a prins degetul mare în ușă, în dreptul tocului, și a început să sângereze. Mama o acuză pe educatoare de neglijență și spune că femeie nu ar fi chemat salvarea pentru a-l duce pe cel mic la spital.
Maria Bodea, mama copilului: „Nu m-au lăsat să mă duc sus la el. Mi l-au adus ei de mână. Copilul era plin de sânge, plin, plin. Era bandajat la un deget, au zis că e doar puțin, nu tare. Eu atunci, speriată, l-am luat în brațe, l-am îmbrăcat, am sunat eu la taxi. Ei nu au anunțat nicio salvare, nimic, l-au lăsat așa. Copilul e traumatizat, nu mai vrea la grădiniță.”
Băiețelul a fost trasferat din Onești, la Spitalul Județean din Bacău, unde medicii l-au operat de urgență.
Dr. Aurelia Țaga, director medical SJU Bacău: „Degețelul nu a fost detașat de mânuță, deci a fost doar strivit. Medicul șef de secție de la Chirurgia Pediatrică a fost chiar medicul care a reconstituit degețelul. Evoluția a fost favorabilă, fără complicații postoperatorii.”
Directoarea grădiniței spune că accidentul s-a produs în momentul în care alți doi copii ar fi închis ușa, iar cel rănit ar fi primit ajutor de la un cadru medical.
Carmen Petec, director Școală Gimnazială 1 Onești: „Domnișoara educatoare nu a mai avut timp să ajungă la ușa să îi oprească pentru că ei au tras ușa. Copilașul în cauză avea mâna sprijinită de tocul ușii. În câteva fracțiuni de secundă, ușa s-a deschis, dar deja degețelul era prins.”
Familia băiețelului a angajat un avocat și urmează să depună plângeri la mai multe instituții, inclusiv la Parchet.
Sursa: Stirile PRO TV
Lasă un răspuns