Trei bărbați din Stănișești, județul Bacău, au sfârșit striviți sub zeci de tone de porumb, după prăbușirea tavanului unei hale agricole.
Proprietarul construcției luase decizia să depoziteze porumbul pe plafon, într-o cantitate prea mare, astfel că acesta a cedat. Colapsul s-a produs în momentul în care victimele încercau să prevină prăbușirea cu un pilon de susținere, potrivit Pro TV.
Unul dintre cei prinși sub tavanul căzut este proprietarul halei
Secvențele au fost filmate de un martor imediat după prăbușirea tavanului halei agricole. Sub resturile de construcție și tone de porumb sunt trei oameni. Militari de la ISU, salvatori SMURD și localnici încearcă să scoată victimele la suprafață.
Unul dintre cei surpinși sub tavanul căzut este proprietarul halei agricole, un bărbat de 57 de ani, tatăl a trei copii. Dimineață, spun localnicii, a observat că planșeul construcției lui, în care a funcționat un fost CAP începe să cedeze.
Depozitase deasupra lui o sută de tone de porumb, după aprecierile oamenilor din zonă. Proprietarul ar fi intuit că prăbușirea este iminentă și că să o prevină, împreună cu 4 barbați care lucrau la el cu ziua, a încercat să monteze un stâlp de susținere. În acel moment s-a produs colapsul și 3 dintre cei 5 bărbați care voiau să facă lucrarea au fost suprinși sub tavanul căzut.
Localnic: „A fost greutate prea multă și a căzut”.
Mitică Vlăsie, tatăl proprietarului: „Nu și-au dat seama. Au vrut să ridice mai sus, acolo”.
Bărbații nu au mai putut fi salvați
Scoși în cele din urmă de sub tonele de porumb și resturile tavanului prăbușit, bărbații nu au mai putut fi salvați. Poliția a pornit o anchetă și vrea să afle cine a greșit. Se vorbește de o lucrare făcută de mântuială la construcția tavanului.
Fedon Uricanu, localnic: „Hala aia a fost făcută de ani buni. Grinzile sunt destul de subțiri. Probabil s-a făcut un pod deasupra acestor grinzi, provizoriu, și n-au rezistența necesară să poată să preia sarcina la câte cereale s-au pus în podul ală”.
Supraviețuitor: „Nu”.
Ceilalți doi bărbați, care au sfrâșit în accident, erau oameni sărmani. Niciunul nu era căsătorit și nu avea copii.
Cumnatul uneia dintre victime: „Era singurul loc prin care putea să își câștige o bucată de pâine”.
Fratele unuia dintre decedați: „A lucrat toată vara la el, sezonier. L-a luat forțat din ogradă, hai, hai”.
Prăbușirea plafonului este investigată și de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Se verifică dacă zilierii lucrau cu contract.
Lasă un răspuns