Pe 24 iunie a fiecărui an, în Ziua de Sânziene și a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorim Ziua Universală a Iei, cea mai reprezentativă piesă a costumului popular românesc, care ne conferă individualitate culturală. Din calitatea de președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, deputatul băcăuan Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, a susținut o alocuțiune în Parlamentul României, în care a militat pentru ca ia să ajungă în Patrimoniul Mondial al Umanității – UNESCO.
”Din păcate, traseul dosarului cămășii cu altiță, realizat împreună cu Republica Moldova, a fost unul sinuos. Termenul de realizare inițial, 2018, a trecut demult, pentru că indiferența unor miniștri ai Culturii a reprezentat o piedică reală în finalizarea acestuia. Comisia Națională pentru pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, aflată în subordinea ministerului, a fost o lungă perioadă nefuncțională, fiindcă cineva din minister a uitat să semneze o hârtie sau să aloce niște fonduri. Alături de colegii din Comisia parlamentară pentru relația cu UNESCO, am avut mai multe intervenții pentru deblocarea dosarului și, astăzi, 24 iunie 2020, sunt bucuros că experții din Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial au demarat cercetările din teren și filmările necesare pentru depunerea documentelor la UNESCO. Sunt fonduri, sunt specialiști, există entuziasm și dorință”, a explicat deputatul Ionel Palăr.
În paralel, în Republica Moldova, se fac aceleași demersuri pentru ca istoria și tradiția cămășii cu altiță să fie recunoscută la nivel mondial. Dosarul ”Arta cămășii cu altiță – IA, element de identitate culturală în România și Republica Moldova” va fi complet până în martie 2021 și va fi depus la UNESCO.
”Este un proiect al tuturor, pentru care nu ar trebui să existe orgolii și dispute inutile. Pentru că nimeni nu ne-ar ierta dacă o altă cămașă tradițională din spațiul balcanic ar ajunge înaintea cămășii cu altiță în Patrimoniul Mondial UNESCO. Această moștenire culturală nu este meritul nostru, ci al celor care au transmis, cu dragoste și dăruire, din generație în generație, arta confecționării iei românești. Nouă ne revine, însă, obligația morală de a duce mai departe această artă, de a proteja și a promova acest tezaur unic în lume”, a mai spus liberalul Ionel Palăr.
STAN a zis
Cand au vorbit Ponta si Ciolacu fara masca de la tribuna au facut liberalii revolutie .
Pentru acest vesnic parlamentar fara realizari nu mai este obligatorie masca?
Era o necunoscuta in parlament care avea o vorba : „ciocu’ mic ca acum suntem noi la putere”
Aceea a disparut dar mesajul ei este perfect valabil pentru cei de la butoane.
oana a zis
As fi curios de vreo initiativa liberala a acestui parlamentar.