UMB mută la propriu Dealul Zimbor pentru a face loc Autostrăzii Transilvania. Cele mai noi imagini de pe șantierul lotului Zimbor – Poarta Sălajului (12 km) arată o mobilizare impresionantă atât pe timpul zilei cât și noaptea, scrie Economedia.
Imaginile publicate pe Canalul YouTube „Cristian Marius Man” surprind lucrări efectuate în perioada vineri 1 septembrie ora 18.00 până sâmbătă dimineață la 05.30.
Autorul filmării, Cristian Marius Man (care monitorizează frecvent șantierul), menționează că este cea mai bună mobilizare a constructorului de până acum. Deși are doar 12 kilometri, secțiunea Zimbor – Porta Sălajului este printre cele mai dificile proiecte de autostradă din România, cu un relief greu și multe lucrări de artă. Despre loturile Nădășelu – Zimbor, respectiv Zimbor – Poarta Sălajului, inclusiv ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a subliniat dificultatea și anvergura lucărilor finanțate prin PNRR.
Contractul pentru lotul Zimbor – Poarta Sălajului a fost semnat cu UMB în iunie 2020 pentru 680 de milioane lei (majorat ulterior la 837 milioane lei) și un termen de 36 de luni (12 proiectare și 24 execuție). Lotul include 5 viaducte și un pod peste autostradă, iar acum este la 30% execuție, cu estimarea finalizării în decembrie 2024.
George a zis
Pe autostrada Moldovei pe când ?
Frantz Iozefff a zis
Iunie 2020 semnat actu’, termen 36 de luni, adicatelea iunie 2023. Pai e gata ? Cica o sa fie gata in decembrie 2024. Adicatelea… intarziere de un an jumate ? Cine e responsabil de trebusoara aiasta ?
Flavius a zis
Ce este așa wow oameni buni? înseamnă că nu ați ieșit in Europa să vedeți cum se lucrează! ce se face acum in România trebuia facut din anii 90 până în prezent… „Umbrarescu” pfff….. lasați-o mai ușor ca nu face minuni ….