Lucrările de la UPU Covid parter și subsol sunt finalizate, mai sunt de realizat lucrările pregătitoare pentru recepția efectivă a obiectivului, a anunțat duminică seara Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău. El a inspectat șantierul împreună cu președintele ANDIS, Adrian Popa, fost director al SJU Bacău, și prefectul județului, Lucian Bogdănel. Unitatea de Primiri Urgențe (parter și subsol), a fost amenajată pe o suprafață de 3.300 mp, în clădirea fostului Spital Municipal.
Suprafața UPU a fost amenajată cu zona de primiri urgențe Covid, radiologie, spitalizare de zi, spații administrative și subsol cu zona prosectură aferentă. Investiția a fost finanțată în proporție de 50 / 50 la sută de Consiliul Județean și Consiliul Local Bacău, respectiv 12 milioane lei, iar dotările pentru funcționare – în valoare de 4 milioane lei – sunt suportate exclusiv din bugetul Consiliului Județean.
„Mă bucur să văd că lucrările executate sunt la un standard ridicat de calitate, în ciuda faptului că această perioadă a fost extrem de grea pentru antreprenori. Încă de la preluarea mandatului am solicitat preluarea și punerea în funcțiune a fostului Spital Municipal – astăzi vedem că se poate și sper, în al 12 le-a ceas, ca municipalitatea să înțeleagă că acest obiectiv medical trebuie să fie pus la dispoziția medicilor și a pacienților”, a declarat președintele Ivancea.
Primăria Bacău a „uitat” de propunerea de finalizare a întregii clădiri a fostului Spital Municipal
Președintele Ivancea a vorbit și despre propunerea Consiliului Județean, formulată în urmă cu trei luni și jumătate, pentru finalizarea celor trei etaje ale clădirii Spitalului Municipal, prin preluarea imobilului la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
„Aștept de la conducerea Primăriei punerea în dezbaterea CL Bacău a proiectului vizând trecerea clădirii fostului Spital Municipal din domeniul public al municipiului, în domeniul public al județului așa cum deja s-a aprobat în Consiliul Județean, în conformitate cu soluția dată de Ministerul Sănătății. Doar astfel vom putea face din acest obiectiv unul care să funcționeze în integralitatea lui. Îl invit pe dl. primar să viziteze acest obiectiv finalizat (are ce vedea) și să susțină terminarea lucrărilor la această clădire!”, a transmis președintele Consiliului Județean Bacău.
UPUpentruOameni a zis
Mai aveti de lucru cu apucaturile angajatilor de acolo, cumva poate reusiti sa ii faceti sa inteleaga ca lucreaza cu oameni, oameni in situatii limita care au nevoie de ajutor si empatie, oameni care vad in angajatii de acolo poate ultima speranta…spun asta in urma experientelor neplacute avute acolo atat eu cat si multi cunoscuti.
VALI a zis
Vreți bani de la primărie,dar firmelor de casă le iese ceva?Ei, dacă nu atunci puneți vă pofta în cui, îi vor trebui banii pt.campania electorală!
mihai tulbure a zis
personal de o incompetenta majora la acest spital, trateaza boli imaginare desi nu au un diagnostic concret bazat pe investigatii de specialitate. Tratamentele administrate pana la determinarea bolii agraveaza situatia pacientului fiind contraindicate in afectiunile pacientului. Limbaj de mahala, impertinenta, iar o parte din personal aduc mai degraba a cersetori, cersesc bani de la pacienti. Oribila locatia