Gala Premiilor de Excelență în Management 2019, organizată de revista Capital, și-a desemnat, marți seara, câștigătorii. Managerul Spitalului Municipal de Urgență din Moinești, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, a câștigat competiția la categoria „Cei mai bun manageri din Sănătate și Pharma”, pentru care a concurat alături de alți 6 conducători de unități din țară.
Gala Premiilor de Excelență în Management este evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească. Prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț a primit cele mai multe voturi și a fost premiat pentru „Dezvoltarea unui spital la nivel occidental”.
„Le mulțumesc celor care m-au votat și organizatorilor. Este foarte greu să vorbesc despre Spitalul Municipal de Urgență Moinești, unde am intrat acum 35 de ani, ca medic stagiar, iar acum sunt profesor universitar. Este foarte greu să vorbesc despre un spital pe care îl conduc de peste 18 ani. În acest spital există un departament de cercetare medicală acreditat de Agenția Națională de Cercetare Științifică și de Academia de Științe Medicale. Suntem în multe proiecte de cercetare clinică cu spitale din Uniunea Europeană și avem lucrări acceptate, mai ales pe domeniul chirurgiei, la congrese fie din SUA, fie din Europa. În acest spital, se internează peste 30.000 de pacienți pe an, din 34 de județe ale țării”, a declarat, emoționat, dr. Cotârleț.
“În România există spitale de stat care concurează cu unităţile private, iar unul dintre cele mai moderne este în municipiul Moineşti, din județul Bacău, localitate cu puțin peste 20.000 de locuitori. Acolo, managerul, doctorul Adrian Cotârleț a ştiut să aducă venituri spitalului şi să atragă finanţări.
Unitatea are acum heliport, are 11 linii de gardă, aparatură modernă şi medici care s-au întors din străinătate mulțumită condiţiilor. Unii dintre cei care muncesc aici primesc salarii care ajung până la 5.000 de euro. Pacienţi din toată ţara vin să se bucure de condiţii de lux de la stat.
Spitalul Municipal de Urgență Moinești a fost construit în 1975, iar în urmă cu 20 de ani era în pragul falimentului. Existau doar 31 de doctori, dintre care 12 în pragul pensionării.
Azi e unul dintre cele mai moderne din ţară şi asta pentru că în ultimii 17 ani la cârma lui a fost un manager priceput, Prof. univ. dr. Adrian Cotârleţ. Are 123 de doctori care primesc nivelul maxim de salarizare, iar azi unii dintre ei primesc în cont, lunar, peste 25 de mii de lei. Spitalul are 40 de secţii, tomograf, RMN, 12 linii de gardă, sistem de telemedicină, heliport, centru de cercetare şi locuinţe pentru medici”, scrie revista Capital, despre spitalul condus de prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț.
Lasă un răspuns