Moment șocant în Consiliul Local Bacău, acolo unde proaspătul cetățean de onoare al municipiului, Constantin Călin, a rostit un discurs presărat cu remarci anti-ucrainene. Mai mulți consilieri s-au simțit stânjeniți, menționând chiar că nu ar mai fi votat proiectul dacă discursul ar fi fost rostit înainte de vot și nu după. În timp ce administrația locală îl premia pe Constantin Călin, Primăria anunța că primește refugiați din țara vecină și amenajează centre pentru colectarea de ajutoare.
Profesorul Constantin Călin a rostit un discurs lung de mulțumire pentru primirea distincției, care, pe final, a făcut trimitere la războiul din Ucraina, deși nu avea nicio legătură cu evenimentul. Omul de cultură băcăuan a ținut să amintească despre faptul că în trecut teritorii din Polonia și România au fost date Ucrainei, că ucrainenii s-au opus unirii din 1918 sau că minoritatea românească din țara vecină e privată de anumite drepturi, susținând astfel narativul rusesc prezent pe site-urile de propagandă susținute de Rusia. Acest tip de declarații sunt aspru criticate de întreaga Europă, și chiar de liderii locali. Mai mult, proaspătul cetățean de onoare a încheiat apoteotic discursul, sugerând, printr-un citat dintr-un psalm, că Ucraina primește ce merită.
„Să deplângem morții ambelor părâi aflate în conflict, să regretăm pierderile materiale. Dar…Dar, să ne reamintim și lucruri pe care curenții anumitor discursuri le-au cam șters. Că Grigore Ureche și Miron Costin au studiat la Lyov și Bar, localități care erau în Polonia și sunt acum în Ucraina. Că Eminescu și Gala Galaction au învățat la Sărnăuți, în Bucovina de Nord, care acum e a Ucrainei, țară cu petice de pământ străin. Că ucrainenii s-au opus agresiv unirii din 1918. Că minoritatea românească din Ucraina e privată de anumite drepturi. Eu văd lucrurile și din perspectivă religioasă. Într-un psalm există expresia: Răsplătește, Doamne, răsplătirea celor mândri, ceea ce mai devreme sau mai târziu se întâmplă atât indivizilor cât și țărilor!„, a spus noul cetățean de onoare al Bacăului.
Discursul distinsului profesor băcăuan a venit într-un moment în care administrația locală anunță măsuri ferme pentru sprijinirea refugiaților ucraineni. Primăria Bacău a deschis centre de colectare a ajutoarelor și a pregătit spații pentru cazarea familiilor din Ucraina, care deja au sosit în Bacău.
Unii consilieri locali regretă că l-au făcut cetățean de onoare pe Constantin Călin
Unii consilieri locali s-au arătat deranjați de discursul de acceptare a distincției de cetățean de onoare. Viceprimarul Cristian Ghingheș a declarat că nici nu ar fi votat proiectul, dacă discursul ar fi fost susținut înainte de vot.
„Dacă alocuțiunea domnului Călin era înainte de acordarea titlului, îmi anulam votul. Tot respectul pentru activitatea sa, dar în acest context mi-a fost rușine când i-am auzit trimiterile pe care le vedem la trolii putiniști zilele acestea”, a declarat viceprimarul Bacăului.
Consilierul independent Dorin Chirilescu, de asemenea, a susținut că un astfel de discurs nu avea ce căuta la un eveniment ce avea cu totul alt rost. „Este regretabil că un astfel de discurs a fost rostit la adresa poporului vecin, în astfel de vremuri, la un eveniment menit să cinstească o persoană și activitatea sa. Mai ales în condițiile în care băcăuanii au arătat un sprijin extraordinar refugiaților ucraineni”, a declarat Dorin Chirilescu.
Edi a zis
Tot asa multi dezorientati nu i-ar fi votat pe viziteu si ghinghes daca aveau habar de calamități sunt. Asta insa nu e o scuza…
bibik a zis
Si ce are ce spui tu cu prefectura ?!?
Mosu e un comunist nostalgic cu toate meritele lui bacoviano-culturale incontestabile.
popa japca a zis
Felicitari domnului Calin pentru curajul de a spune adevarul..Fuck Ucraina cel mai mare dusman al Romaniei.
Cristi a zis
Pe mos Calin l-au ajuns ani iar pe tine o sa te ajunge una peste bot ca mananci mult rahat.
opinie a zis
Cine nu are un bătrân, să și-l cumpere.
negustoru a zis
Pai, nu-i greu….Vechii tovarasi sunt destul de ieftini…
MIHAI TRAIAN a zis
În situația de față!domnul profesor trebuia să se abțină la acest discurs!dar cele spuse de dumnealui sunt adevăruri istorice.Nu trebue să le enumăr dar aș vrea să amintesc numai de faptul ca în 1918 Ucraina acționa pentru includerea Basarabiei în statul ucrainean.
Acum,însă domnul profesor trebuia să se abțină.
Ovidiu a zis
Un om instruit și vertical ,nu s-a lăsat copleșit de distincțiile trecatoare pentru a relaxa urechile gudurăilor și lătrailor care doresc să gândești asemenea lor!
Tux a zis
Felicitări Domnului Profesor pentru verticalitate!
Are perfecta dreptate, rușine jigodiilor de slugil globaliste!
Aspi a zis
Acum criza umanitara e una, si foarte bine ca sunt ajutati sinistratii, nu au nici o vina nici pt ce se petrece acum nici pt ce a fost in istorie. Dar actiunile statului Ucrainean merita o analiza obiectiva. O mai fi cineva capabil de obiectivitate in sec xxi?
elena a zis
la ce aprecieri negative sunt la comenturile ok ca al tau crezi ca mai sunt multi care sa judece cu capul lor? spalatul pe creier functioneaza din plin. radeam de aia pe care ii cumpara pdsr cu zahar si faina, dar astia de acum sunt mult mai grav si mult mai usor de prostit. le-au pus hastag iin frunte si au creat o turma numai buna de folosit ba la pandemie ba la razboi ba la nu stiu ce miscare folositoare unora sau altora…
Gabriel a zis
Dragă ELENA, sunt adevăruri istorice de necontestat. Acum însă, cei ce fug din calea urgiei războiului nu cred că au vreo vină pentru ceea ce au făcut înaintaşii lor. Oricum, vinovaţi pentru toate nedreptăţile se fac mai degrabă autorităţile, conducătorii, care au avut şi _încă au_ impresia că, bunăoară, ţările pe care le conduc şi, în unele cazuri, nu numai, – ar fi proprietatea luată de-a gata, proprietate cu care fac fix ce li se tună, şi asta, după bunul lor plac. Ce zici?
Alco a zis
Si este vreun neadevar in discursul lui? Acum cateva zile latra presedintele Ucrainei ca romanii au invadat zona care astazi e in Ucraina,la 1918. Cat de marsav sa fii sa zici asa ceva?! Normal ca suntem aproape de oamenii de rand refugiati,dar de ai nostri care au fost macelariti in ucraina dupa trecerea Cernautiului intre granitele Ucrainei ,cine s-a uitat? Dar ca romanii nu mai au drepturi pe pamantul lor ,acolo,s-a trecut cu vedere? Sunt momente dificile ,este adevarat,dar sa Nu Uitam!
Respect,Dl. Constantin Calin!
cosmin2 a zis
bietii ucrainieni nu au nici o vina, dar scursurile lor de la conducere i-au tarat in razboiul asta.
prof Calin pune un pic degetul pe rana si doare.
lezati sunt cei care au lipsit de la ora de istorie, despre subminarea economiei ucrainiene de catre fiusu lu Biden nu e voie de zis…
razvatrii a zis
Pfoai..cati ascultatori de Sputnik avem pe aici…!!!
Succes, baieti…numa’ vedeti ca s-a cam devalorizat kpopeica, aveti de tras dublu..:))))))))))
p.s. Si cica nici vodka nu mai e la liber…naspa rau..:((((
Nelu a zis
Omul nu s-a făcut PREȘ momentului! El a arătat că important este să prezinți trecutul cu bunele și relele sale. Când majoritatea mass-mediei face propagandă, mai este câte cineva să nu fie sub vremi!
miki a zis
Domnul profesor stie ce a insemnat cizma ruseasca in Bucovina, eu stiu de la bunicii mei de acolo! Rau a fost cu Cehoslovacia(a se vedea Primavara de la Praga), Polonia, Ungaria care, daca au vrut sa iasa de sub influenta Mamei Rusia, au stat cu tancurile rusesti pe strazi. Una peste alta, ca sa o scurtez, macar pe ucraineni la ganita ii stiu, pe rusi de cand cu URSS, asa ca prefer sa-mi beau cu ucraineanul cafeaua decat cu rusul Ma intreb, oare de ce stimatul Profesor nu a gasit pana acum posibilitatea sa spuna toate acestea? Declarativ, are compasiune pentru refugiatii de la granita, dar taman acum le da indirect un pumn zdravan metaforic vorbind …asta da empatie!
Ca sa fiu sugestiva, vezi ca unui om ii este rau pe strada si cazut fiind, ii amintesti ca nu ti-a dat 100 de lei pe care i-ai imprumutat acum un timp!
miki a zis
As mai adauga ceva, de bine ce tocmai acum au anuntat ca Viktor Orban nu lasa armele trimise de NATO catre Ucrania sa treaca pe teritoriul Ungariei, daca Doamne fereste se intampla una nefacuta si se trezeste Orban, amicul lui Putin sa revendice Transilvania, aia dupa care tot plange? Se duce Domnul Profesor sa-i explice ca nu trebuie sa tina doliu pe 4 iunie-Tratatul de la Trianon, cand Transilvania s-a intors la patria mama, adica Romania? Desigur, nici sa nu o revendice…cu Putin la dreapta lui! E doar un scenariu si aparent nu are legatura cu subiectul…si totusi are! Putin va fi sau nu la granita noastra si de aici decurge totul.
un fost student a zis
Nu stiu cit a apartinut Bucovina de Nord Romaniei, stiu doar ca orasul Cernauti arata ca un veritabil oras polonez. Si polonezii nu cer nimic ucrainienilor, desi ar avea vreo 2 regiuni pe teritoriul lor. Ne-am gasit noi sa cerem, care avem orasele organizate ca niste sate amarite, cu maidanezii care zburda in voie. Avem mult de lucru pe aici, inainte sa cerem altora sa ne dea teritorii inapoi. Din cauza ca avem profesorii ca acest individ, calitatea invatamintului universitar de la noi e jalnica.
Popescu a zis
N-ai înţeles nimic! Era înţelept sa taci.
ionut a zis
Nu vrem război. Nu vrem suferință, dar adevărul istoric trebuie spus…nu înțeleg de ce deranjează!
Popovici Costel Ciprian a zis
Ce rău i-au făcut ucrainienii domnului profesor Constantin Călin și vouă de l-ați făcut cetățean de onoare ? Hal de cetățean de onoare , nou devenit avem noi băcăuanii , acum !!! Nu-i așa domnilor consilieri ?
Ioana a zis
Ce are…cu prefectura? A primit un premiu, e un om de cultura distins. Și totuși, a divagat discursul intr-un mod nepotrivit. Ne aflam intr-un context care face apel la umanitate. Nu e loc de asa ceva acum…
bucovina a zis
Pacat de refugiati, sunt oameni care sufera, insa istoria adevarata trebuie stiuta.
Chirilescule, habar nu ai de istorie si nici macar nu vorbesti corect limba romana
Ai macar decenta sa porti respect unui om de cultura
Sa iti fie rusine!
Diplomatie a zis
Istoria o știu extrem de bine și polonezii, care au pierdut un teritoriu dublu fata de Bucovina de Nord, respectiv Galitia cu centrul la Liov. Cum se comporta acum Polonia?E cel mai îndârjit susținător al Ucrainei ajungând sa le dea nu doar căști și veste antiglont, ci vreo 20 de Mig 29(pe astea știu sa zboare piloții ucraineni). Terminați cu teoriile revizioniste putiniste și orbaniste(la Ungaria nu va gândiți ca abia așteaptă războiul asta, au și anunțat ca nu furnizează arme Ucrainei și nici nu permit tranzitul de arme către Ucraina, oare de ce?). Europa se afla în pericol de moarte existențială, tancurile rusești odată ce pun senila pe un teritoriu spre Vest de Nistru vor pleca abia după 50 de ani. Visați cai verzi pe pereți și inamicul(inamicii) abia așteaptă sa muște din teritoriul romanesc.
ciuma rosie a zis
O fi facut studii la Moscova, cu tovarasul Iliescu. Mai stii …. ?
DORINA a zis
Nu inteleg de ce amesteca trecutul cu prezentul. Asta a fost demult,cand nici el poate nu era pe lumea asta.Au fost regim capitalist ,comunism si apoi democratie.S-au schimbat multe de atunci,atat guverne cat si mentalitati.Acesti refugiati nu sunt vinovati de ceea ce au facut stra strabunicii lor.
eugenia a zis
si unde a zis domnul ca sunt vinovati sarmanii care fug din calea razboiului? daca pe tine acu cateva zile te-a jignit cineva, tu vii acum sa il pupi in dos? daca da esti un sclav fara coloana…presedintele lor a zis nasoale de romani de cand e el chiar si acu cateva zile…acu voi il pupati in dos ca ce? o sa va convingeti in curand ce a facut asta de il pupati in dos
MIHAI TRAIAN a zis
Cel mai bine făcea redacția acestui ziar să nu publice Știrea despre acest discurs “Șocant” al domnului profesor.Tare mă tem că între redactorii Ziarului de Bacău sunt și foști elevi ai domnului profesor!dar ei probabil fac parte din acei elevi care au terminat cursurile liceului târâș grăpiș .
elena a zis
la cate comantarii negative sunt la postari corecte si pline de adevar, e clar ce sanse are romania sa isi revina. sa spui ce crezi sa spui ce ai trait si care nu se incadreaza in curentul indus de unii sau de altii e privit ca o erezie. vai de viitorul tarii asteia cu dezorientatii de azi. prostia e la rang de virtute pt ca prostimea a fost spalata pe creier si i s-a indus cu tarie ideia de superioritate. tara asta a ajuns o turma de oi fara cap dar cu hastag in frunte…ghinion
H2SO4 a zis
Am citi cu rabdare toate comentariile si nu am gresit cand am spus ca in Bacau sunt prea multii copii a lui IUDA, intunecati la minte si cu mult venin in suflet. Greselile si problemele nerezolvate ale trecutului se rezolva in timp de pace si nu in timp de razboi printre bombe. Autoritatile noastre au avut tot timpul din lume sa inchida ranile trecutului, dar nu au facut-o. Atunci cand trebuia sa-si faca simtita prezenta,societatea noastra civila era in somnul ei etern sau prin bodegi la un mic si-o bere……. acum cand a revenit la realitate din lunga hibernare s-a trezit si spiritul razboinic de tip balcanic. De fapt mai putin spirit si mai multa mahala. Astazi cand un dement in dorinta lui de glorie vrea sa rescrie harta lumii, cad victime oameni nevinovati, nici de prezent, nici de trecut. O mana intinsa cu omenie si compasiune este singurul gest pe care trebuie sa-l facem in fata crimelor oribile savarsite de dragul nostru frate de la rasarit. Un gest de omenie facut astazi poate inchide ranile trecutului intr-un mod in care nu au reusit guvernele noastre de-a lungul timpului. Un mic exercitiu de imaginatie, daca maine vom avea soarta celor din Ucraina, noi romanii unde ne putem refugia ??? Credeti ca relatiile noastre cu vecinii sunt atit de roze ca sa ne deschida usa ??? Bulgaria, Serbia, Ungaria nu par a fi gazde primitoare si singurul loc unde ne putem refugia este Marea Neagra….trist, sinistru, dar adevarat. Citind printre randurile comentariilor de mai sus, am inteles ca multi ar intimpina refugiatii in foc de mitraliere ca ne platim niste polite. Jalnic, se pare ca mentalitatea evului mediu ne tine tovarasie si astazi……cand te uiti mereu in urma, ratacesti drumul spre viitor. Stimatului nostru ,,cetatean de onoare,, respect pentru parul alb, pentru ce a scos pe gura ii recomad sa treaca pe la un preot, ca la medic merge degeaba (valabil si pentru multi dintre concetateni nostrii)
cetatean a zis
Toata admiratia ca ai avut rabdarea sa expui o concluzie limpede, articulata si civilizata, dar mai ales extrem de corecta. Jos palaria !
NELA a zis
Preotul ii ajuta si pe cei cu …parul si mintea …in schimbare . Autosuficienta dauneaza grav.Programeaza-te ! Psihoterapia, sacroterapia te pot ajuta .Acidul….nu intretine viata!!!
stanciu a zis
doamnelor si domnilor in toata splenadoare lor…au sait la comentarii analfabetii functional care nu isi cunosc istoria si nu stiu pe ce lume traiesc. niste needucati si necititi au ajus sa judece pe aia care gandesc cu capul lor si spun ce au de spus…dupa fotbal si covid acu se pricep prostovanii si la istorie si sunt geostrategi si injura pe aia care au alte pareri si care au trait vremurile la care se refera…#hastagprostovaniianlafabetifunctinal…
Diplomatie a zis
Ești ridicol:)))Ai trăit tu când comisarul sovietic Vîshinski a pus pistolul TT pe masa Regelui Mihai și i-a spus sa semneze actul de abdicare?Nu cred ca l-ai trăit, nu cred ca ai trăit nici măcar când încă inmul României era Trei Culori și când limba rusa era obligatorie în școală. Dacă ai fi trăit vremurile alea nu ai fi fost putinist ascuns. Maturizati-va, revizionismul în Europa a dus la 2 războaie mondiale. Al treilea război mondial nu știm cum se va purta, cu ce arme, dar al patrulea va fi sigur cu pietre, zicea un geniu al omenirii care sigur nu apare pe Facebook…
######## a zis
Degeaba te pui cu prostu; ..Are ce are el cu hashtag-ul si, ca orice analfabet care nu pricepe ceva il ia cu nabadai cand vede semnul #…Bine, daca-l intrebi ce e aia, face spume si fuge asa ca degeaba, cu astia nu poti avea dialog.
DPRK a zis
faptul ca inca mai sunt oameni care invoca faptul ca anumite teritorii ne-au apartinut acum 100-200-300-400 de ani, demonstreaza ca nu sunt altceva decat sustinatori ai politicilor moscovei. Si ei invoca faptul ca teritoriile ucrainene le-au apartinut in trecut. lumea inca mai traieste in trecut, se vede.
Da a zis
Comentarii interesante citesc aici, unele-putine totusi-nu par a fi scrise in limba romana (gramatical ) , dar oricum sunt parerile noastre si e inca bine ca avem voie sa le scriem si unii sa le citim.Multumesc pentru asta!
Cred ca unii din cei ce au scris aici -avand in vedere ca trecutul nu-i intereseaza- n-au auzit de un tip Balcescu. Ala zicea si tind sa-l cred: „un popor care nu-si cunoaste istoria este ca un copil care nu-si cunoaste parinti”.Sunt probabil mai batran fata de cei ce scriu pe aici -asta pare ptr unii un defect-dar daca nu stiti ce-a reprezentat Cernauti pentru noi este un defect muult mai periculos.As mai spune „un popor care nu-si cunoaste istoria este condamnat s-o repete!”-desigur ca nu am spus-o eu prima data .Doamne Ajuta!
sebi a zis
vezi ca te iau la injurat imediat hastagii pareristi. daca le-a spus hastagul ce pareri sa aiba nu ii scoti din asta. ce istorie? ce e aia? au creierii spalati si doar hastagul ii ghideaza, nu pot gandi de capul lor. sa vezi cate negatii iti iei ca ai curaj sa spui de istorie ca ai curaj sa spui ce gandesti…nu esti cu hastagul si spalatii pe creier esti impotriva poporului :))))))))))
expertinorice a zis
pentru „istoricul DA” si trompeta „sebi” – bolovanilor , ia spuneti a cui a fost Cernautiul inainte sa treaca niste ani prin dreptul Romaniei ? Aud ? voi cititi doar istoria care va convine voua ?
in aceeasi nota maine poimaine vezi ungurasii cum plang ca ” voi stiti ce a reprezentat Ardealul pentru noi ” ?
nu mai fiti capete seci. puneti mana si cititi , dar nu asa ca niste plavani , faceti niste corelari , incercati sa intelegeti ce cititi ?
a , daca sunteti trompete ale rusiei , ce sa mai zic , nu am nicio pretentie de la voi .
Da a zis
Prietene nu esti doar idiot ci chiar habar n-ai ce a fost! Doamne Fereste!. .Nu cred ca are rost sa mai insist ,as pierde timpul cu ….aa..tine.Scuze ptr „idiot” ..cred ca esti doar prost.Imi pare rau. Si cred ca tu ar trebui sa citesti..desi nu cred ca intelegi ceea ce citesti.Sa fii iubit!.
expertinorice a zis
chiar is curios , uimeste-ma !! ce A FOST ? zi istoricule !! lumineaza-ma !! eu zic ca ai invatat istoria inainte de 89 cand romanii erau cei mai tari de pe planeta , buricul pamantului , numai victorii pe linie , vitejie , eroism …. am dreptate ? pune mana si citeste si altceva decat e permis de catre mama rusie.
cat despre apelativele „prost” sau „idiot” – ma confunzi cu cineva din familia ta , bolsevicule!!
alin a zis
esti prostinorice :))))) pare ca nu ti-ai luat medicamentele
expertinorice a zis
puisor , tie ce sa iti spun ? nu ai 2 neuroni de o sinapsa dar totusi scrii pe aici … mergi la moscova linistit!
Andrei a zis
Asa administratie, asa cetatean de onoare!
Eugen a zis
Observ cu tristete ca mai exista inca destui bolsevici printre noi, la care propaganda rusa a prins de minune. Ma refer atat la dl. profesor (care poate avea scuza senilitatii)- dar si la unii dintre comentatorii de mai sus. Deloc intamplator, multi dintre dezorientatii ce condamna azi Ucraina (care este inca o victima a dictatorului Putin) sunt aceeasi cu antivaccinistii care poluau pana mai ieri mediul online cu aberatiile lor.
Leo a zis
Profesorul are dreptate, ceasul pentru România sa oprit la 23 august 1939 pactul!!! nu tratatul!!!,Libentrop/Molotov, restul este frecție la direcție ,bolșevicii au murit demult!!!
gramma a zis
s-a
Ribentrop
de mult (asta mi-ar trebui un secol sa-ti explic de ce :)))))))) )
Trei randuri zece analfabetisme…:))))))))
Sa fii iubit cu doi i.
Diplomatie a zis
Greselile de ortografie ale celor care susțin teza revizionista nu sunt întâmplătoare. Exista șanse foarte mari sa nu fie limba romana nativa, ci învățată, poate de la colegi de scoala din Transnistria și R. Moldova. E foarte interesant fenomenul, suntem în plin război hibrid al Rusiei care încearcă sa determine o stare de spirit în România ostila Ucrainei. Sper ca serviciul de contraspionaj va documenta fenomenul asta al „revendicarii subite a Bucovinei de Nord”chiar în mijlocul războiului. În plus, mai sunt și ceea ce Stalin numea „idioți utili”, romani neaosi înflăcărați de propagandă și care săracii nu-si dau seama ca fac jocurile Kremlinului. Căutați va rog sintagma „idioți utili” folosita de Stalin. Nu e o jignire. Se refera la ziariștii occidentali care credeau în partidul comunist al URSS în primii ani ai dictaturii gruzinului.
gramma a zis
Ca-s idioti, sunt sigur, e clar.
De „utili”… nu stiu ce sa zic…:))))))))
Leo a zis
Hai să trăiești, nici măcar nu ai idee clară despre patriotism, îl vezi doar la alte popoare,în special la cele care va vindeți sunteți exact ca niște cu.. .,CARE DĂ MAI MULT??ați înțeles bine ce oameni de bine sunteți, SLUGARNICI!$$$$
Nicu a zis
Oricum nu citea nimeni,chiar daca scria asta!De spus sa mai spus asta,dar acum ne-a lovit umanismul și nu vedem că cineva vrea să aprindă Europa,de dragul de a poza în salvatorul Europei!
expertinorice a zis
cum recunosti trompetele propagandei ruse ? ( platiti sau pur si simplu prosti utili ) cam astea sunt , in mare , ideile de propaganda regurgitate de rusofili :
1. incearca sa faca apologia genocidului facut de maimuta de putin in Ucraina prin comparatie cu ce a fost in Serbia la sfarsitul anilor 90. miau , hau ca atunci nu s-a suparat nimeni ca nato au bombardat Serbia , acum de ce naiba se supara lumea pentru un mic genocid in Ucraina ? invariabil apar in discutie Siria sau Afganistan . sau Libia . sau sau sau …..
2. Ucraina apartinea rusiei si e dreptul lor sa faca ce vor . pe bune ? vedeti cand s-a format Ucraina si ce inseamna stat independent cu granite recunoscute la nivel global. pe aceeasi gandire ar trebui turcii si ungurii sa ne bombardeze cand vor muchii lor.
3. Ucraina a furat Cernautiul Romaniei. NU vitelor. Cernautiul l-a luat stalin ( bunicul lui putin , aceeasi samanta de criminali nenorociti) in 44. Ucraina s-a format in 91. pe aceeasi gandire cititi sub administrarea cui au fost Ardealul sau Dobrogea inainte sa faca parte din Romania.
ce am observat , totusi , ca de cand a picat rubla in cap au lasat-o mai moale trompetistii. e tristete mare pe burta goala. avem un caz chiar in presa noastra bacauana. unu mic , gras si cu barba . zici ca e cecen trimis la sacrificu :))
celovek a zis
Hehehhee..chiar, ai vazut ce liniste e la „desteptarea” ?…Niste stiri neutre, lesinate , date in sila… parca ar fi niste evenimente petrecute prin Vanuatu, nu la doi pasi de noi.
Singurul vertical, corect si articulat e Dan Sion, cu o pozitie hotarata si la Covid si aici…Restul niste fricosi si niste lingai, le tataie kuru „la toti”, niciunul nu ia pozitie impotriva sosocului bibirica…tremura sa nu-si piarda cei cativa banuti pentru „colaborarile” lor lesinte.. Fi-mi-ar scarba !
Leo a zis
Profesorul are dreptate, politica Ucrainei după recâștigarea independenței în 1991 nu a recunoscut că:statul era construit pe Configurația Stalinista în cadrul URSS,ca atare trebuia REVIZIONATA această problemă în 1991 înainte ca toate statele luminii civilizate și oneste???? să se grăbească a recunoaște ca stat independent,primul stat care a greșit fiind România lui nea Iliescu „neocomunista?”, acum niciunul dintre statele membre UE nu au curajul de a spune ADEVĂRUL, sar părea că uniunea este până la INTERES,orice uniune la un moment dat se rupe,”mai ales in chimie”!!!războiul începe tocmai din aceste motive și mai ales când clasa politică este coruptă, înșelătoare, îndoielnică, impreparata,împotriva intereselor propriei națiunii. Nimeni nu vrea războiul dar există situații când Agresorul da vina pe Agresat,agresorul nu înseamnă că dă primul cu pumnul!!! aici este înțelepciunea!!!!
Stefan a zis
Observ ca daca spui ca bolsevicii au creat Ucraina de astazi (care este pura realitate),esti bolsevist, sau putinist.Abia pot crede ca avem un nivel de prostie ca asta in Bacau.
La Trianon romanii s-au unit cu Romania. In Ucraina s-au dat teritorii cerute de Stalin. E diferenta mare si nu-ti trebuie multa minte s-o vezi.
Ardei a zis
Ar trebui mai mare atentie la aceste numiri de „cetateni de onoare”. Inafara de merite deosebite intr-un anumit domeniu, ar trebui ca respectivele personaje sa mai aibe si alte calitati: sa fie oameni in primul rand, caracter si oameni deosebiti. Eu personal, mai cunosc un „cetatean de onoare” care ca om nu prea are valoare in ochii mei.
Ar trebui sa i se retraga acest titlu, sa existe si procedura adta nu numai sa i se atribuie.
Cat despre multi comentatori de aici, mi-e sila ca locuiesc in acelasi oras cu mine, ca sunt nationalisti, sovini si au atata venin in ei. Sper ca nu sunt multi, desi la cati s-au adunat aici sa comenteze daca extrapolam la nivel de oras s-ar putea sa ne luam cu mainile de cap. Comenteaza orice agarici din spatele tastaturii, au citit cateva carti in viata lor, se pricep la orice, arunca cu laturi si venin in oricine si in orice.
Stefan a zis
Andrei,oamenii de care vorbesti stiu ca romanii din partea Moldovei care e astazi in Ucraina au suferit mult. In ultimii ani romanilor li s-au ingradit drepturile acolo. Teritoriul a fost luat de Stalin si dat Ucrainei. Nu poti nega asta. Daca o faci ai alte intentii si sa-ti fie rusine!
Anamaria a zis
Domnul Constantin Călin mi-a fost profesor. Domnul profesor este un exemplu de moderație și echilibru iar discursurile lui sunt întotdeauna adaptate contextului. Rostește el neadevăruri? Nu. Face el apologia lui Putin? Ceea ce a spus nu aduce scăderi momentului în care ne aflăm și nici gesturilor de umanitate de care am dat dovadă cu toții în aceste zile. Ci dimpotrivă: iată, Ucraina s-a opus agresiv, în 1918, Marii Uniri; cu toate acetea, reacția noastră a fost de altă natură. Discursul dumnealui invită la reflecție asupra sensului istoriei și asupra felului în care roata istoriei se întoarce, iar istorie este nepărtinitoare. În acest registru trebuie înțeles, citit, interpretat. Ce valoare mai are atunci titlul de Cetățean de Onoare, dacă cei care l-au numit se grăbesc să judece fără să facă un efort de a înțelege semnificațiile mesajului său?
Popescu a zis
FELICITARI ANAMARIA!
Deşi eşti femeie,ai înţeles în adancime.