Salina Târgu Ocna din județul Bacău a fost închisă abia joi, iar conducerea a fost demisă după ce, duminica trecută, mai multe blocuri de sare, de zeci de kilograme greutate, au căzut din tavan în timp ce mai mulți vizitatori erau înăuntru, relatează Pro TV.
Nimeni nu a fost rănit, dar pentru siguranță, salina trebuia imediat închisă și cauza incidentului – cercetată! Însă, până joi, vizitatorii au fost lăsăți să intre nestingheriți, fără să aibă habar că sunt în pericol!
Duminică dimineaţă, la numai câteva minute după ce primul autobuz cu turişti a intrat în salina Târgu Ocna, din tavan au căzut bucăți mari de sare. Imaginile surprinse acolo arată mormanele de zăcământ de sare căzute atunci, într-o zonă accesibilă vizitatorilor.
Conducerea salinei doar a adunat o parte din blocurile de sare și a împrejmuit zona. Vizitatorii au fost lăsați să intre în continuare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și joi, contemplau situația, fără să știe pericolul la care se expun.
Laszlo Hela, turist: „Nu ştiu asta, a căzut o bucată acolo. A căzut. Aici poate nu cade. Dumnezeu e cu noi.”
Turistă: „Dacă nu eram în siguranţă, nu ne lăsau să întrăm.”
Vicu Iavaz, turist: „Nu ne-am gândit la un pericol.”
Reporter: „Ar fi trebuit să vă anunţe cineva că a căzut şi există pericol?”
Vicu Iavaz, turist: „Asta trebuiau să o facă ăştia din conducerea salinei. Dacă se ştie că omul nu este în siguranţă aici, ar zice să nu mai intrăm o perioadă.”
Reporter: „Cum aţi aflat că a căzut?
Natalia, turistă: „Praf şi am văzut că era îngrădit teritoriul acolo.”
Reporter: „Cineva de aici v-a spus că a căzut şi că e un oarecare pericol?”
Natalia, turistă: „Nu.”
Conducerea salinei a anunțat evenimentul superiorilor de la București abia miercuri. Directorul şi directorul adjunct au plătit joi cu funcţiile această neglijență.
Constantin Dan Dobrea, director Salrom: „Conducerea sucursalelor este obligată imediat, nu contează ora la care o fac şi nu au făcut-o. Am luat decizia să închidem mina turistică pentru a lua toate măsurile de punere în siguranţă a acesteia.”
Conducerea Salrom spune că a declanșat o anchetă internă, care va verifica și dacă în salină au fost făcute la timp inspecțiile tehnice periodice.
Sursa: Pro TV
VeraM a zis
Nu mai luați știri din presa centrală și le publicați ca și cum ar fi ale voastre
Gabi MIHAI a zis
Scrie chiar in prima fraza „relateaza Pro TV”, iar la final e stirea TV. Nu preluam niciodata stiri fara a mentiona sursa. Multumim ca ne cititi!
Mesteczahar a zis
Mulți citesc, dar din păcate, nici 30% nu înțeleg nimic ….boala planetară …🥲