Ziarul de Bacău a intrat în posesia unui clip live făcut de Florin Tamba, zis Buză, chiar în seara în care a fost înjunghiat și ucis în centrul orașului. Acesta amenință și înjură un membru al unei cunoscute familii de comercianți de aur, cu care era într-un conflict mai vechi. Surse apropiate anchetei susțin că „live”-ul este făcut chiar înainte ca Florin Tamba, alături de mai mulți amici, să plece să-și regleze conturile cu dușmanul său.
Conform unor surse apropiate anchetei, „Buză”, alături de alți patru amici au plecat în seara evenimentului spre casa inamicului său, de pe strada George Bacovia, pentru a regla conturile cu acesta, între ei fiind un conflict mai vechi. Membrii familiei de pe Bacovia ar fi ieșit să-i confrunte pe cei cinci, iar în urma conflictului Florin Tamba a fost înjunghiat mortal, iar un alt amic de-al său rănit. Ceilalți trei ar fi fugit de la fața locului, iar persoana rănită ar fi internată la SJU Bacău.
Parchetul nu a luat nicio măsură până acum
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a deschis un dosar penal, în cazul crimei de pe strada Bacovia. Au fost audiate mai multe persoane, însă deocamdată Parchetul nu a a luat nicio măsură preventivă, fapt mai rar întâlnit, mai ales în cazul unei crime.
În schimb, autoritățile au plasat, în scop preventiv, o patrulă care supraveghează permanent casa de pe George Bacovia (foto).
Ultimul live al lui Florin Tamba (videoclipul a fost editat):
Denis a zis
Boschetarul care se dădea smardoi si-a luat-o în freză.
Nu mai puneți titluri cu clanuri și interlopi ca nu e cazul. Era un xxx care făcea scandal și se dădea mare sculă.
Acum plâng unii după el dar e vrăjeală, la cât de ordinar era nu îl iubea nimeni. Stătea lumea cu el că cheltuia banii furați din afară.
– comentariu cenzurat
Titrucea a zis
Exact!
Narcis a zis
Care boschetar poate esti tu ordinar xxx si poate furi tu din afara si poate faci tu parte din clanuri de interlopi
Cetatean a zis
Denis tu erai mai bun ca el ca cereai bani la lume. du te in colo de saracie la munca!
George Din a zis
Da frate
Novac a zis
Mare personalitate a pierdut Bacăul.
Mitica a zis
Ce pierdere pentru noi toti…!
Cetatean a zis
Nu va este rusine sa paziti criminali din bani publici? Se mai si lauda prin oras „ca ce vrei sa faca daca au intrat peste ei”? Da de cand crima cu multiple injunghieri este legala in Romania? cum sa nu se faca retineri? Ati facut retineri pentru mai putin de atat va numiti justitie nu va este rusine? cum adica nicio retinere ? Un criminal umbla liber si voi puteti sa dormiti noaptea? sau sunteti si voi criminali? A intrat peste ei trebuia sa sune la politie si sa se baricadeze in casa doar politia e aproape. Unde s-a mai pomenit sa nu fie nimeni retinut pentru crima. Ok dai un cutit imobilizezi omu dar dai 23 de cutite si topoare si omori omu si scapi? da unde traim? O fi fost ala un infractor da trebuia sa-i faca plata, din ce vorbeste lumea prin oras. Si praduitori si criminali si liberi? Frumos la Bacau!
Atos Ats a zis
Cum sa fie reținut când criminali este victima ? Adică ci peste mine sa m-a omori in casa și eu sa stau să-mi iei viața . Cea mai buna apărare este atacu. Asta e viața când faci 2 lei mergi la sala ai impresia ca ești general de armata . Luați seama și lăsați tâmpeniile smardoilor cu țigani nu merge sa intri peste ei niciodată . Doar mascați o pot face
Justitiarul a zis
Este foarte clar că comunitatea nu a înregistrat nici o pierdere în cazul acestui individ care era un adevărat pericol pentru societate.
În situația lui mai sunt și alții
Dar la fel de clar este și faptul că vinovații trebuie trasi la răspundere.
Probabil avocații asa cum este de așteptat invocă legitima apărare în condițiile în care un individ extrem de violent,beat cum rezultă din filmare și probabil drogat ,înarmat cu un topor și însoțit de alți patru haiduci de-asemenea înarmați,la miezul nopții întra în casa unor romani,scuze tigani(dar tot oameni)
Procurorul,pentru că întra în competenta lui nu a gărzii ,așa cum multă lume nu știe are obligația de a clarifica aceste aspecte nu de a inflama lumea.
Procurorul dacă nu o face are un sef,care are un alt sef si care ar trebui să se supună unei Inspecții Judiciare.
VIVICA a zis
Pentru supravegherea școlilor și liceelor din oraș nu i-ați trimite pe”super profesioniștii”din poliția”școlită”(sâc)sau pe cei comunitari dar să-i păzească pe viitorii interlopi(copii unui interlop) obligatoriu,nu?De la acești mari contribuabili s-au adunat bani la bugetul local, să vă fie rușine!!!
Paraipan a zis
Esact
Relu a zis
Fapta probată,Politia a identificat și a condus la Procuratură toate persoanele implicate dar absolut toate.
Procuratura sa-si facă treaba.
Judecătorul să stabilească dacă a fost sau nu legitimă apărare!
Dani a zis
Sa pazeasca scolile, liceele unde se vand droguri nu are politia personal dar ca sa pazeasca interlopii sa nu se omoare intre ei tot timpul se gasesc resurse. Politia si interlopii sunt prieteni buni.
danutsa a zis
Toti articolele sunt pe langa adevar, daca asa departe sunteti de fiecare subiect, nu mai pot avea incredere in presa. Conflictul a fost in strada si nu in curtea criminalului. Este FALSA informatia ca a intrat in curte. Victima ar fi vrut sa faca pace, a fost chemata acolo de criminal si complici. Criminalul datora 120.000 euro si de aceea de ani, victima incerca sa il covinga sa-i restituie datoria. Salonul criminalului a fost facut din banii victimei. E FALS ca a fost legitima aparare din partea criminalului deoarece victima a fost injunghiata de 36 ori. Acasa la criminal se aflau si cei din clanul Duduianu. Politia ar fi trebuit sa urmareasca cazul deoarce cei 2 aveau un conflict de ani din cauza datoriei clanului Feraru catre Florin Tamba zis Buza si sa stie ca acesta a fost eliberat si obligat sa se intoarca in Romania conform declaratiei facute la cererea de eliberare conditionata inainte de termen. Victima dorea recuperarea datoriei dar a fost atacat pe la spate, i s-a intins o capcana, fiind prea sigur de puterea lui si de faptul ca ii sunt datori cei din clanul Feraru, una e ca nu mai recunoasteau imprumutul luat pentru refacerea afacerilor oficiale (salon/bar) si alta e sa fii omorat incercand sa iti faci dreptate. Dreptate nu va fi deoarece politia pazeste criminalul si nu a facut retineri desi in zona sunt camere de supraveghere. Cu dovezi si va fi tot in libertate clanul deoarece jutitia e corupta din teama de a se proteja impreuna cu familia. In articolele din presa criminalul este prezentat FALS ca fiind aurar, ca si cand asta ar fi sursa averii si nu o activitate de fatada. Victima este prezentata ca interlop iar criminalul este prezentat ca mestesugar cinstit.
Narcis a zis
Asa este adevarat dar justitia e corupta bani pentru ei sunt mai inportantii decit viata until om pt ei rezuma spaga nimic alceva
Stan a zis
Esti foarte bine informata.
Ne poti da tot cu tot asa multe amanunte informatii despre ultima excursie a victimei in SUA?
Scop, program, obiective vizitate etc.
Luca a zis
Am intreles… Da Buza a facut 2 live-uri, pe care le-am vazut toti. Unde zice ceva de datorie?
Raul a zis
Încă se negociază prețul de asta nu s a făcut nici o arestare . Ați mai auzit asa ceva pana acum, în cazul unei crime ? Asta e rezultatul CORUPTIEI IMENSE din România.
LOGIC a zis
Asta nu este o crimă…se numește auto apărare…nu sa dus nimenea să il omoare ba din contra el sia luat prietenii cu cuțitele ,topoare,inarmați și sau dus să faca fapte…sadici disperați de supremație si putere …sau gandit ca i taie pe ăștia i bate i omoară apoi se duceau peste altii si iar altii să ajungă ei sus dar…li sa infundat deja de la primi spre ghinionul lor…ASA CA MULTUMESTEI LU DZU CA NU AU TRECUT INAINTE PE LA TINE 🙏🙏🙏 SI LI SA INFUNDAT REPEDE
Cineva a zis
Vad tot felul de comentarii altii sunt retinuti ca au furat o paine, dar la crima nu se retine….
GeoGeor a zis
Sadism…Climă cu sadism
Crima a avut loc pe strada lau asteptata si au bagat fura su loving cu
Toporul injughiag de atatea ori unde e legitimate aparare?
Anonim a zis
Si un singur suspect cand a fost mutilat cu zeci de lovituri
Cetatean a zis
Daca nu intra nimeni la puscarie pe cazu asta trebuie sa ne mutam din tara asta de cacat!
Vasilica a zis
Da eu nu pot sa cred cum altii pentru ca s-au altercat public sunt arestati si aici in caz de crima nu e arestat nimeni. Asa ceva nu se poate! Ce sistem de politie este. Mai bine incepe razboiu decat sa mai stam asa. totul e pe dos. sa va trimita la razboi de panarame coclite~!
Tudor a zis
Uitându-mă la poza cu el mort după ce l-au întors cu fața în sus, e înjunghiat doar o dată, în zona rinichiului drept (lovitură aproape profesionistă, probabil dată din spatele decedatului, executată de-un dreptaci, puțin prea anterior, nu scapi de la așa ceva – uitați-vă la Gangs of New York, filmul cu Di Caprio când măcelarul îl învață unde trebuie să înjunghie ca victima să nu aibă nicio șansă de supraviețuire). Hanoracul „cardistului” care era verde inițial și era ridicat în poză lasă să se vadă clar doar rana aceasta. Deci de unde asta cu 20 și ceva, 30?!? de lovituri? În altă poză, cum el a căzut inițial pe burtă, iarăși hanoracul e verde, impecabil de curat deci rămâne doar plaga abdominală. Deci, vorbe goale de internet….Procuratura știe ce face și face foarte bine că nu se ocupă de execuții după gura târgului.
Anonim2 a zis
A fost intepat cu furca in inima. Lovit in cap cu sabie si topor. I s au rupt picioarele,scos dintii.
Cetatean a zis
Are 6 gauri de furca in piept si in inima injunghiat baa nebunilor si taiat la picior in 3 parti chioru asta care vede prea multe filme de comenteaza…justitia care ia bani de la bacau cacatii faceti dreptate unde ai auzit criminali liberi…e crima cu sadism . Au bagat in el si dupa ce a cazut …ce legitima aparare e la 6 m de poarta lor nu sunt urme de sange ….s au dat comentarii la presa inainte de a se preda criminalii la parchet sa va spele pe creier ca el e de vina …care era beat de abia se tinea …ba oamenii e ridicol ce se intampla cu procurorul asta de rahat cum adica criminali liberi camere nu sunt ca se stiu ca au fost sterse si plus s a incercat sa se mituiasca BNR ul …camerele alea vbesc…l au asteptat si omorat au sunat la politie dupa …au blat nu e prima data…publicati o filmare pt public daca aveti!!!!
Alt CETĂTEAN a zis
Mulți ca tine nu vor să ințeleagă că,vinovat este cel care vine să atace nu cel care este atacat,ca in orice război gen Ucrainieni și ei omoara ruși dar apărânduse nu atacând și este normal ori ce război are victime.Daca acest ..kingkong.. nu venea peste ei cu cuțite topoare și oameni după el să i atace …nu se mai intâmpla nimic toți ar fi trăit fericiți.Ok nu e drept să ucizi pe cineva dar când nu ai incotro când iți este pusă in pericol viața ta a familiei tale a copiilor tăi ce să faci când te trezești peste tine cu tot felul de bețivani drogați nebuni dornici de sadism care vor să arate că ei sunt mari și tari si nimeni nu are ce le face gen,,RUSIA..PUTIN,, ce poți să faci te aperi cum poți că până suni tu poliția sau frații sau prietenii sau neamul te decapitează ăștealalți și dacă alegi să te aperi si trebuie să dai păi trebuie dat bine sa nu se mai scoale că dacă se scoala fi sigur că ești ca si mort.Au fost norocoși că leau ieșit bine apărarea că dacă nu cine stie câte victime ar fi fost acolo.
Alt Cetatean a zis
Asta clar a fost inscenare dragilor, omul era prea sigur de puterea lui si a subestimat pe astia care toata viata au fost niste gainari care cereau bani pe la scoli de la copii si faceau fel si fel de cacaturi de doi lei, si putzea pe bancii de la casa aia infecta, de acum au ajuns arogantii bacaului si criminali. Imi pare rau sa o zic atat de transant dar ce nenorociri au facut aceste personaje nu cred ca pot fi egalate si inca fac, trag tepe la oameni simpli, au inchiriat la trafic acolo de la baba aia din bloc, i cauta saraca femeie sa-i execute ca nu mai raspund la telefon, spala bani cu magazine fake de unde nu cumpara nimeni nimic. treaba lor dar sa faci crima atunci cand ai de dat bani urat asa. Va zic exact cum a fost ca e simplu sa le pui cap la cap fara sa fii procuror. Daca duduienii erau prezenti acolo erau prezenti la comanda de frica astora ca s-a intors nebunu asta acasa si au de dat 120 j de mii. ce au zis duduieni aia ne dati noua 50 si il facem si pilaf in seara asta sau cand au programat ei. Au inflamat lucrurile pe internet pe alea ca stiau ca asta reactioneaza si l-au asteptat pregatiti cu furcile si topoarele si tot ce trebuie si pe el si pe smecherii din spatele lui care nu au fost in stare sa si apere gladiatorul saraci si-au vazut prietenul nenorocit. O fi fost si asta vinovat, dar vorba altui comentator mai sus avizat lovitura e facuta de dreptaci din spate, autoapararea nu include loviturile date din spatele victimei indiferent de circumstante noi nu suntem in America suntem in Romania. Ala era pe strada, daca are si furci in inima clar l-au mazilit ca sa scape de datorie si amenintari cu, complicitate si premeditare 100 % . Poate a fost si ala o lepra, dar nu sunt de acord cu crima indiferent de circumstante si pentru asta in ochii lumii aceste personaje vor ramane de acum inainte criminalii Bacaului. Daca e vorba de accident un cutit din frica se poate intampla, totusi la ce scenarii se vehiculeaza aici, ala e sadism e crima cu premeditare, e crima pentru a speria pe altii e clar o treaba de criminali priceputi si asta e ingrijorator avand in vedere ca nu e nimeni dupa gratii. Si in primul rand nu este corect pentru cetatenii de rand care daca au gresit au platit cu zile de arest sau ani de puscarie. De ce sa nu se respecte legile? nici macar nu ati publicat dosarul pe judecatoria Bacau. Ce se intampla? Chiar nu va sesizati. Nu ma intereseaza ca era buza sau altcineva, acolo sunt multi implicati si trebuie sa plateasca colectiv. Omul este pe caldaram intins, deci a incercat sa scape. toata lumea vai de mine ca daca intra peste tine in casa ce faceai, da peste voi oameni normali de ce nu intra Buza in casa ? Oare chiar asa o fi corect sa ne omoram ? daca esti furacios si sifon si fara inima cum zicea in live omu ca se vede ca vorbea din suflet ca mai era si beat ce te astepti sa primesti in afara de amenintari si scandal si tu ce faci omori omu?
alessandra a zis
Nu stiu dar mare curaj sa iei viata unui om …….bine a spus cine a spus ca in numele banilor se face orice inclusiv crime ,,,,,,OMG…..
LA DREPTATE a zis
Există o vorbă din bătrâni,,daca nu faci foc nu iese fum” …Ameninți Live injuri te inarmezi cu topoare cuțite iți iei oameni după tine să te duci sa faci război sa omori și la ce te aștepți să fi așteptat cu șampanie cu masa pusă ???Ori ce om normal ar găndio la fel: judecator,procuror,polițai,interlop,român,rom,hoț,golan…indiferent de nație,rasă și funcție fără rasism ori cine sar trezi peste el in casă cu drogați beți inarmați să te omoare să facă rau familiei,copilului,părinților tăi dacă ai ocaziea să te aperi trebuie sa o fa i nu să aștepți pană vine poliția dacă nebunii drogați apucă sa facă rău cuiva apropiat..nu trebuie să le dai ocaziea și nu ai nici timp de așteptări sa vină prietenii frații poliția sau mai stiu eu cine…cum ai ocazia trebuie să i nimicești si trebuie sa le dai bine că dacă nu vei cădea tu sau apropiați tăi victime.ESTE CA IN RĂZBOI TE APERI CUM POȚI CĂ,IN SITUAȚIA ACEEA DACĂ NU TE APERI ȘI NU LE DAI BINE EȘTI CA ȘI MORT.Au fost norocoși acei oameni ,,romi”ca au putut găsi momentul să atace si să incerce să scape sa se apere să poată să pună pe fuga atacatori.Pană ajungea poliția ..neamuri..prieteni ar fi fost morți dacă nu aveau noroc.Acum că consecințele sunt care sunt..este logic drept și normal a murit ..e păcat…dar dacă așa a fost să fie…DACĂ STĂTEAU CUMINȚI IN BANCA LOR ȘI NU VENEAU SĂ ATACE NICI EI NU TREBUIAU SĂ SE APERE SI NU SE MAI AJUNGEA UNDE SA AJUNS.
Cetățean Băcauan a zis
EU NU AM DREPTUL SA IȚI IAU VIAȚA CORECT DAR TU…UN BEȚIVAN CU MUSCHII UMFLAȚI DE LA DROGURI INFLUENȚAT DE ..PRIETENII ȘI DE DUȘMANII MEI.. AI VOIE SĂ VREI SĂ VI PESTE MINE IN CASĂ SĂ IMI IEI MIE VIAȚA SI LA FAMILIA MEA???SA NU MA LAȘI SĂ IMI CRESC FAMILIA LINIȘTIT CA EȘTI TU CIUDOS PE SUCCESELE MELE SA IMI VB URÂT PE LIVEURI SA IMI INJURI FAMILIA SA MA INJOSEȘTI SI TOT TU SĂ TE INARMEZI CU CUȚITE TOPOARE PRIETENI SĂ VI SĂ MĂ OMORI CA SĂ DEMONSTREZI TU CĂ EȘTI MARE SCULĂ DE BASCULĂ …E CORECT????
E a zis
De ce nu au vhemat politia???? Au ales sa faca ce au facut mereu omor si stiau ca oricum scapade ce nu sunat la sectia de politie ??? Cu atat mai mult ca sectia de politie este situata langa parcul trandafirilor foarte aproape …23 de lovituri e autoaparare??? Sa fim seriosi!!!! Puscaria sa infunde.